Cele mai iubite 5: Diana Iordăchioaia

Nu știu precis cum am ajuns să am o relație atât de strânsă cu hainele, dar îmi amintesc scenele din copilărie pe care le făceam dacă mama nu mă lăsa să mă îmbrac din cap până în picioare roz, așa cum îmi plăcea mie. Rozul a rămas în suflet, că în garderobă nu mai are loc de alb și negru acum. Am neutralizat culorile hainelor cu timpul, rezumându-mă la un singur articol vestimentar pigmentat într-un outfit, în loc de cinci ca înainte. Clișeul acela cu all black mă mai prinde câteodată, dar are grijă copilul cu rozul să iasă la suprafață și să îmi aducă aminte că e mai bine mai vesel. Mă axez pe piese cât mai basic, sunt cele mai confortabile. Când mă apucă nebunia, mă îndrept spre tot ce am detestat; așa am ajuns să-mi cumpăr cullotes, superstars sau fuste de blug.

Anul trecut nu prea mă puteam abține să intru într-un magazin fără să ies cu ceva de îmbrăcat. Am lucruri pe care nu le-am purtat nici acum, sub pretextul că „nu am avut ocazia”. Când mi-am dat seama că ocaziile au tot fost și au tot trecut, am dezlipit, treptat, eticheta de shopaholic. Nu chiar de tot și nu chiar brusc, că ar fi usturat, dar am învățat să îmi cumpăr o haină numai dacă îndeplinește toate cele trei condiții: să îmi placă, să am nevoie și să o port.

Jacheta de blug/piele

Jacheta neagră de piele a avut apogeul popularității cu câțiva ani în urmă. Cuprinsă de febra trendului, am alergat o după-amiază întreagă în magazinele mall-ului, fără să găsesc ceva care să se muleze și pe suflet, nu doar pe corp. Aproape de punctul în care să renunț, mama mea dragă, unica persoană cu care aș merge la cumpărături în viața asta, intră în magazinul unei firme mai puțin cunoscute și se îndreaptă instant spre jacheta de care nu mă despart de trei ani încoace. Ironic a fost că nu mi-a placut în mod deosebit la început, căci era pe jumătate de blug, iar eu voiam 100% piele cum s-ar zice, fiindcă trebuia să am la fel ca toate prietenele. Nu cred că trebuie să mai explic de ce a ajuns să îmi placă așa de mult după ce am analizat mai bine situația.

Ursul 3 în 1

Pătură, halat și pernă. Cel mai pufos urs din lume are trei întrebuințări de bază, pe lângă care aș mai adăuga câteva extra: prieten, jucărie, generator de zâmbete. E drept că nu e exact o haină, e mai mult un accesoriu pentru inimă. Îl folosesc cel mai des drept pernă și prieten, cu toate că și treaba cu zâmbetele e frecventă. Lucrurile pufoase au în general un efect ca de magnet asupra mea; în sensul că mă uit numai după ele și le prețuiesc de parcă ar fi însuflețite. Ei bine, pe lângă faptul că e exagerat de moale și pufos, mai arată și foarte drăguț. L-am primit anul trecut de Crăciun, când era un frig crâncen afară și un tablou trist, fără zăpadă. Iubitul meu a spus ca s-a gândit la mine când l-a văzut, așa că mi l-a pus sub brad. Frigul a trecut, dar ursul încă îmi ține de cald.

Blugii boyfriend rupți

Situația e asemănătoare cu cea a jachetei, doar că modelul boyfriend devenise aproape o piesă basic, nu mai era neapărat un trend. I-am luat din Zara acum două veri și am profitat întru totul de versatilitatea lor: au fost cu mine la petreceri, la ieșiri în oraș, la mare, la munte, chiar și la ore. La scurt timp după ce i-am cumpărat, am apelat la combinația blugi – tocuri – blazer pentru un eveniment. Când m-am dat jos din taxi, am agățat o parte din material în portieră. Aproape am plâns, și nu pentru că îmi era ruinat outfitul, ci pentru că îmi stricasem jeanșii favoriți. A doua zi echilibrul universului s-a restabilit; am reparat incidentul la croitorie, adăugând o bucată de material pe dedesubt. Acum arată chiar mai fain decât la început.

Pandantivul cu Yin-Yang

În Orient, forțele binelui și ale răului sunt armonizate, spre deosebire de perspectiva occidentală care încearcă să distrugă răul de obicei. Yin reprezintă elementul întunecat, iar Yang este partea luminoasă. Cele două, însă, sunt dependente una de cealaltă, întrucât în orice rău există cel puțin o fărâmă de bine, la fel cum în orice bine există o urmă de răutate. La mine lipsește acel „puțin” de pe pandantiv, dar cred că imaginea e destul de sugestivă oricum. Cele două concepte antitetice m-au fascinat încă de când eram mică și mă uitam la desene animate asiatice. Am aflat abia mai târziu detalii privind semnificațiile și povestea lor. Nu cred că ai mei mi-au cumpărat pandantul știind neapărat ce simbolizează, dar m-am îndrăgostit pe loc când l-am primit. E ca un fel de amuletă, singurul obiect din cauza căruia devin superstițioasă și tind să cred în farmece și vrăji din basme.

Tenișii Converse cu aplicații

Am patru perechi de converși, dar aceștia sunt cei mai speciali. De fapt, cu restul nu cred că m-am mai încălțat de vreo doi ani, poate doar până la magazin și înapoi. Mă așteptam să mă plictisescă demult, însă oricâte perechi de Nike sau Adidas îmi cumpăr, mă întorc mereu la ăștia. Poate e din cauza aplicațiilor metalice, poate pentru că sunt incredibil de comozi. În orice caz, modelul rămâne unul clasic și nu-l prea pot refuza. I-am luat de la o prietenă, ea nu îi probase înainte să îi cumpere și constatase pe urmă că nu se potrivesc. Îi ținea izolați în dulap și necesitau utilizare urgentă, așa că i-am recumpărat eu. Îi am de trei ani și încep să mă întreb dacă trebuie să îi porți mai mult ca să arate mai bine. Sunt aproape noi.
_

Diana are 17 ani și niciun pic de răbdare să termine liceul și să plece la facultate în UK. Îi place să mănânce desertul mai întâi, iubește exagerat animalele, ciocolata și apusurile. În timpul liber, scrie despre toate astea pe The Bear Girl. O să aibă, într-o zi, propria afacere cu ursuleți de pluș.