Cele mai iubite 5: Gabriel Sandu

Să mă gândesc la obiectele la care țin foarte mult sau de care nu m-aș despărți niciodată a fost un exercițiu care m-a aruncat prin ultimii 6 ani de Facebook. Și așa mi-am dat seama că, oricât ne-am strădui să arătăm ce urme lasă timpul peste noi, în linii mari, suntem cam aceiași. Cel puțin eu.

Bluza obsesie

De bluza asta mă leagă mai mult o obsesie vizuală, decât o folosire uzuală a ei. Nu a fost dintotdeauna așa. Am cumpărat-o acum trei ani dintr-un magazin oarecare și am pierdut-o în primăvara în care am început un turneu cu spectacolul pe care îl jucam atunci. Mi-amintesc și acum că fugeam după un tren și mi-a căzut de pe geantă. Mi-am dat seama că nu o mai am abia dupa ce trenul plecase. Am sunat la Gara de Nord la „obiecte pierdute”, dar nu știa nimeni ce s-a ales de „bluza bleomarin cu niște flori roșii”. Dispecera mi-a zis că probabil „ține de cald unor boschetari, ați văzut cum e la noi”.

Când m-am întors în București am revizitat magazinul de unde o luasem (Pull and Bear), dar nu mai aveau mărimea mea, așa că am cumpărat una care-mi este, în mod evident, prea mare. O port rar, în zilele în care sunt obosit cronic, dar mă uit la ea aproape zilnic. Stă pe un scaun în dormitor, deșirată, așteptând s-o pierd. Pierd mereu lucrurile la care țin.

Cămașa cu păun 

Cămașa asta cu păun am cumparat-o de la Desigual pentru personajul meu, portoricanul Chino. Am văzut-o și am știut. Îmi plac puține lucruri de la Desigual, în principiu pentru că au prețuri sci-fi, dar obiectul ăsta vestimentar mi s-a lipit de retină, și apoi, de corp în timpul spectacolelor. M-am bucur mult că Răzvan Mazilu a fost de acord să o port, deși mare parte din costume erau făcute din colecțiile Doinei Levintza.

Nu am mai jucat spectacolul de aproape un an, dar cred că dacă într-o zi o forță extraterestră va face să-mi dispară tot dulapul, aș fi foarte mulțumit dacă mi-ar lăsa cămeșa pastel cu păun. De menționat: imprimeul continuă și pe spate.

Hanoracul albastru 

Hanoracul ăsta albastru mi-a parvenit printr-o prietenă, care-l avea de la un fost gagiu de-al ei, care-l uitase la ea. Sau ceva de genul. Mi l-a dat odată, după un weekend lung de stat indoor, când trebuia să ieșim și nu mai aveam haine curate. Dintre toate hainele pe care le am, hanoracul ăsta a cunoscut cele mai multe orașe, țări, se poate lăuda că a jucat în filme, reclame și chiar la teatru. Îmi vine perfect, culoare plăcută privirii omului, e de departe cea mai îmbrăcată haină a mea.

Tricoul alb

Nimic nu se compară cu insuportabila ușurință de a purta un tricou alb, cu mici găurele de la molii sau vreme. L-am purtat inițial într-o reclamă și la final l-am cumpărat de la tipa care se ocupa de costume. Cei mai bine plasați 60 de ron.

Cana albastră

Și acum toată lumea dă din cap și se întreabă care-i faza. Faza cu cana asta este că am primit mai demult una mult mai mișto, cu ceva arabescuri, pe care într-o dimineață umplând-o cu cafea, am spart-o. Ca toate lucrurile care chiar contează, a ajuns pe ultimul drum al ghenei. Dezonodământul a constat în faptul că am întrebat persoana care mi-a făcut-o cadou de a luat-o și am fost la Cărturești să-mi cumpăr alta. Cost 50 și fuckin 7 de lei și i-am dat pentru că-mi place cafeaua, îmi place să car cafea după mine și mor dupa albastru. 

***
Gabriel Sandu este un actor înnebunit după filme, muzică și scris. Are la activ câteva proiecte mișto de teatru (West Side Story, regia Răzvan Mazilu și Hai iu iu, regia Radu Afrim), un film danez, multe scurtmetraje independente și reclame - care l-au ajutat să trăiască puțin mai bine. De prin decembrie scrie relatări echilibrate de la evenimente extreme pentru VICE România.