Cele mai iubite 5: Ioana Maria Sisea

Probabil moștenesc din altă viață relația mea cu hainele, având în vedere că între 3 și 7 ani refuzam să mănânc dacă ai mei nu mă îmbrăcau în outfiturile mele preferate, printre care enumerăm: treningul mica sirenă (vezi foto), adidașii roz cu arici și sclipici, care aveau luminițe atunci când călcai (I was blessed), brățările și inelul Captain Planet (eram Water, în caz că se întreabă cineva) și colanții mei trei sferturi negri, cu buline albe.

Am trecut prin multe etape cu hainele, de la adorare la „nu îmi place nimic și nu am cu ce să mă îmbrac, așa că nu mai plec din casă”. Am cumpărat atât de multe haine, am aruncat atât de multe haine, am dat atât de multe haine, este groapa financiară în care m-am zbătut majoritatea facultății și după. Recent, am învățat că less is more și am reușit să construiesc un stil personal, dacă se poate numi așa, întrucât este foarte haotic și plin de extreme. Am de la rochițe scurte și mulate la tunici lungi și fără formă, de la adidași la tocuri cui. Acum îmi cumpăr o haină doar dacă mă face să mă simt de parcă îmi cumpăr artă. Mă termină cusăturile și tiparele smart, materialele naturale și îmi place ca totul să spună ceva despre mine.

Așa că, în ordine aleatorie, avem:

Kimonoul japonez cu care stau în casă și în atelier, cumpărat de fostul meu iubit englez în apogeul îndrăgostirii

De prin adâncimile târgurilor de vechituri din Londra am recuperat cel mai frumos kimono de mătase pe care l-am văzut vreodată. Este pictat manual și cântărește mai mult decât mine, m-a cucerit prin modelul cu trandafiri cu spini. De obicei trandafirii sunt ilustrați doar cu petalele lor catifelate; aici îi vezi cu metri întregi de codițe pline de spini, încolăcite între ele. A fost metafora perfectă pentru perioada petrecută în Londra, de când aveam 23 până la 25 de ani. E un reminder pentru mine că nu poți avea iubire fără durere, pasiune fără oboseală, adrenalină fără plictiseală, compasiune fără aroganță.

Botinele Maison Martin Margiela pentru H&M

Din pielea cea mai fină care se zgârie la contactul cu aerul din exteriorul cutiei, MMM m-au făcut să simt că plutesc cu tocul lor din plexi transparent. Am așteptat colaborarea asta o eternitate și am fugit din aeroport între zboruri să ajung să mi le cumpăr până nu dispar. Le-am purtat la prima mea expoziție din străinatate, unde le-am combinat cu cea mai strâmtă rochie McQueen și în consecință mi-au amorțit picioarele după 5 minute. Sunt foarte incomode, așa că au devenit suport de brățări și hârtii, dar nu le iubesc mai puțin doar pentru că și-au pierdut utilitatea. Acum îmi oferă o satisfacție vizuală egală cu aceea a unui bibelou.

Vesta All Saints cu care am încercat să mă pierd în Londra

În prima mea săptămână în Londra am descoperit magazinul All Saints și a fost dragoste la prima vedere. Ador tot ce fac, de la ciorapi la geci și mă duc în pelerinaj acolo de câte ori am ocazia. Reprezintă așa de bine stilul londonez pentru mine - gluga supradimensionată mă poate ascunde oricând de privirile cuiva sau de ploaia măruntă și rece mereu prezentă. Îmi place să o port peste o geacă de piele sau cu vreo rochie fără formă.

Brățara în formă de ceas Casio cumpărat din panică, dor de casă și singurătate maximă

Nu i-am schimbat bateria de ani de zile și de fiecare dată când cineva mă întreabă cât e ceasul, răspund tâmp că nu merge. Mi l-am cumpărat cu ultimii bani din aeroportul din Lima, era tot ce îmi permiteam din duty free în afară de ciocolată. Nu voiam să plec acasă cu mâna goală, așa că am împodobit-o cu această brățară albă și lucioasă cu o mie de pietricele, de face toate păsările coțofane să îmi dea târcoale.