Cele mai iubite 5: Lara Ionescu

Mă îmbrac de cele mai multe ori în blugi și tricou. E atât de simplu. După trei ani la London College of Fashion, printre genți Hermès, pantofi cui purtați la pantaloni Adidas și bentițe care mă privau să văd la tablă din cauza unor cireșe supradimensionate, am obosit.

Poate că nu e doar oboseală, dar și plictis. Nicăieri nu se poate întâlni o disperare mai mare de a atrage atenția decât în capitala londoneză. Ca să nu mai vorbim când ești student în anul întâi la modă. Retina obosește, se plictisește, slavă Cerului că nu se atrofiază.

Nu am încercat să transmit niciodată prin ceea ce port decât starea în care sunt în momentul respectiv. Am exprimat întotdeauna sinceritatea prin cum mă îmbrac. Cred că e cel mai important să spui ce simți, ce vrei și cine ești prin felul de a te îmbrăca. Povestea și onestitatea din spatele unui outfit sunt două idei după care m-am ghidat instinctiv întotdeauna. Nu petrec multe minute în fața dulapului pentru că, de cele mai multe ori, nu am timp. Mă rezum la negru pentru că îți dă libertatea de a te juca cu texturi și linii, mă ascund în cămășile tatei, pentru că este un bărbat care prețuiește calitatea unui material și moștenesc măsura cromatică într-un outfit de la mama. În rest, e o joacă de copil.

Inelele David Sandu

David Sandu e un magician. În școala generală, purtam unul dintre inelele lui, primit în dar de la o bună prietenă de familie, neștiind că el marca începutul unei povești care mă leagă de mama. Ea a fost cea care l-a descoperit.

Când am împlinit 18 ani, a decis că am nevoie de ceva special. O petrecere surpriză în grădina casei noastre din Cotroceni a fost fundalul pe care am încercat să sting o beție cruntă din noaptea precedentă, cauzată de un prea mare entuziasm al faptului că deveneam într-un final majoră. Înainte să curgă cu invitați de toate vârstele, mă aflam într-o bucătărie golită de masă și scaune, cu o cutie pe care mama mi-a azvârlit-o în mână, spunându-mi: „Vreau să te gândești dacă meriți, după halul în care ai venit azi-noapte.”

Un diamant negru îmbrățișat în aur alb strălucea în cutia lui. Am început să bocesc în pâinea cu cașcaval pe care mi-o întinsese bunica și din care nu puteam să gust nimic.

Când am făcut 22 ani, mama m-a trimis să-i „iau verigheta de la reparat” nicăieri altundeva decât în atelierul lui David. Aici, am început să bocesc din nou, când am descoperit un acvamarin într-o cutie pe care mi-a luat mult timp să o deschid.

Cămașa albă Alex Herzfeld, Hannover

Am moștenit această piesă de la un actor român, pe care îl apreciez foarte tare. A venit împreună cu un frac bărbătesc. Este, de fapt, o cămașă bărbătească. Dar eu mi-am făcut cuib în ea.

Alex Herzfeld, croitorul ei, și-a deschis micul business în 1890 în Hanovra, ca mai apoi, fiul său să continue tradiția în New York. În East Midtown Manhattan, orice bărbat care se respectă ajunge la domnul Herzfeld. De la jurnaliștii Gay Talese și Tom Wolfe, la pianistul Vladimir Horowitz, căruia îi trebuie butoni diferiți la fiecare mână, cu toții căutăm calitatea unor materiale și atenția detaliilor, pe care le găsești mai rar în zilele noastre.

Port cămașa de cele mai multe ori pe piele proaspăt bronzată, după plajă sau în serile în care mi-e foarte dor de New York.

Pantofii interziși

Deși sunt în bocanci sau în pantofi sport în majoritatea timpului, am o slăbiciune pentru pantofii cu toc. Show me a gal who doesn’t, I dare you!

M-am îndrăgostit de ei iarna trecută în Londra. Le-am dat târcoale câteva zile, până când m-am încumetat, am intrat în magazin, i-am probat și am plecat cu ei. Petrecerea de Crăciun în casa cea nouă a prietenilor noștri arhitecți era prilejul perfect. 

Trei cuvinte: București, Crăciun, mocirlă. Cu ei la pachet în săculeț, mi-am tras bocancii și am intrat glorios în casa minunată. Aici mi-a fost interzis să-i port pentru că tocul era prea ascuțit și putea să zgârie parchetul proaspăt pus. După ce am stat bosumflată toată seara, am ajuns acasă, mi-am pus pantofii și m-am culcat.

A doua zi, am dat și eu petrecere.

Fusta Maison Martin Margiela

Cred că e o fustă în care am trăit o perioadă bună de timp. O port cu bocanci sau tocuri, are o culoare perfectă, o croială curată și două fermoare, care se desfac destul de simplu. Nu știi niciodată, deci e un detaliu care poate fi de ajutor.

A fost un cadou într-un Crăciun perfect, în care eu mă găseam materialistă și îndrăgostită. Aceste două concepte nefiind deloc în armonie, cel puțin nu în acest caz.

În ziua de azi, oamenii se străduiesc să îl înțeleagă pe Margiela pentru că așa trebuie. Eu i-am iubit limbajul din prima clipă, a fost pur și simplu coup-de-foudre.

Sarah Mower scria în recenzia show-ului din 2008, din care face parte și fusta mea, că ceea ce Margiela creează într-un sezon ajunge în mainstream la un an după. Mower l-a mai numit "a fashion insider’s rock star". M-am regăsit în cuvintele ei, pentru că în perioada aia eram îndrăgostită și ascultam mult rock.

Tricoul Think Pink

Probabil unul dintre cele mai mișto tricouri pe care le am. A avut o istorie încărcată, săracul, poate și de-asta simt nevoia să îi dau atât de multă atenție.

Pasionată de tricouri bărbătești de când mă știu, pe ăsta l-am primit pe plajă în Vamă. 

După ce l-a lăsat să putrezească o iarnă întreagă printre vele și plăci de wind-surf, Andrei l-a găsit și a făcut greșeala să-l poarte la plajă. Andrei e un suflet minunat, cu o familie plină de gagici mișto, face reclame și filme și se dă cu motorul. Spun un suflet minunat, pentru că în momentul în care l-am văzut purtând tricoul și am cerșit, el și l-a dat jos și mi l-a înmânat.

Are mânecile și tivul tăiate și rulate. Andrei a făcut asta pentru că așa face cu toate tricourile lui. A râs de mine când am zis că-l vreau: „Ia-l, mă, da’ spală-l, c-a stat în casa lui Bog o iarnă-ntreagă.”

Am zâmbit. L-am spălat, dorm în el și l-am purtat la mii de prezentări la școală, pentru că îmi poartă noroc. Are un material impecabil și îmi amintește de bunătate. O chestie pe care n-o întâlnești prea des într-o școală de modă.
_

Lara Ionescu are 22 de ani și este, pe rând, iubitoare de balet, mama ei, plaja din 2 Mai, Paris și modă. După ce a absolvit Școala Centrală, a încercat Comunicarea, dar și-a strâns până la urmă jucăriile și a plecat la London College of Fashion.