Cele mai iubite 5: Mădălina Buhoş

Relația mea cu lucrurile este complicată, așa cum ne sfătuiește și sfântul Facebook să ne referim la relațiile ușor toxice. Imi este destul de greu să ma atașez de lucruri. Să nu se înteleagă totuși greșit, mă obsedează, nasc pasiuni mistuitoare, îmi cheltuiesc uneori banii de întreținere, dar după ce le port de câteva ori, le ascund în colțul dulapului ca pe niște fragmente de memorie. Din când în când, le arunc pe toate pe podea, le aranjez frumos în stive, le mai țin puțin așa și apoi le împart în stânga și în dreapta.

Dulapul meu este mare și alb. Pe dinăuntru însă sunt rânduri, rânduri de haine negre. Am ajuns să mă întreb daca nu cumva am uitat cum să mai asortez și alte culori. De fapt, nu știu exact cum am ajuns aici. Țin minte că, la un moment dat, mi-am asortat exteriorul cu o oarecare inima frântă. Inima s-a reparat demult, hainele au rămas tot negre, poate ca semn de respect, poate din comoditate.

Așadar, în ordine aleatorie, iată câteva dintre obsesiile mele:

Salopeta perforată - Ioana Ciolacu

Imi place de Ioana mult, pe lângă asta, îmi plac mult și colecțiile ei. Salopeta asta am primit-o cadou de 25 de ani. E neagră și arhitecturală. Ma gândesc la ea mai mult ca la un obiect, cu volume și adâncimi, decât ca la o piesă de îmbrăcăminte. Materialul ei rigid încorsetează orice formă, vorba aceea, îți dă coloană vertebrală. Când o port, mă duce cu gândul la un film SF cu decoruri fastuoase și mă gândesc, puțin cu tristețe, că încă nu i-am gasit pantofii perfecți.

Sclipici

Sclipiciul a devenit un fel de tradiție pentru Vagenta. A pornit de la o joacă, însă acum fiecare dintre noi este înarmată cu cel puțin o doză de praf colorat. Oamenii sunt reticenți la sclipici. Se plâng că le rămane prea mult timp în parchet, pe piele, la rădăcina firului de păr. Mie îmi place tocmai de asta și îmi place să-l împart mișelește. Acum mă gândesc că nimic nu este mai drăguț decât să pecetluiești contactul dintre două corpuri cu o urmă de sclipici. Îl regăsești după câteva zile acolo unde nu te aștepți și încerci să îți maschezi cumva un zâmbet de satisfacție.

Rujuri în nuanțe închise

Fascinația asta vine din copilarie. Îmi amintesc că mă împopoțonam, ca orice fetiță, cu tot ce găseam prin garderoba mamei: pantofi mult prea mari, mărgele, gulere de blană, pălarii. La final, în fața oglinzii, executam sub formă de ritual retușul final. Pe vremea aceea, rujurile roșii erau de fapt verzi, însă odată ce le întindeai pe bot căpătau cea mai vibrantă nuanță de roșu. Mă opream în fața oglinzii și, cu emoție, îmi intindeam rujul pe mai mult decât conturul buzelor de copil. Stăteam așa câteva clipe și-apoi ziceam prelung de câteva ori un shhhhh mult prea senzual pentru vârsta aceea.

Lucrurile nu s-au schimbat prea mult de atunci, voluptatea e aceeași. Acum însă, după ce mă dau cu ruj, fumez o țigară și-mi place mult că atunci cand o storcesc în scrumieră, rămane pupată și mânjită de-mi colorează uneori și amprenta degetelor.

Iluminări - Walter Benjamin

Cât timp am fost mică nu mi-am făcut niciun prieten imaginar. Se pare însă că niciodată nu e chiar târziu. Cartea asta am buchisit-o, subliniat-o, aruncat-o de pereți aproape un an. Cu Benji, așa cum îmi plăcea să-l alint, am purtat cele mai aprinse discuții imaginare, mai multe poate decât cele reale cu unii dintre foștii mei iubiți. Uneori adormeam și mă trezeam cu gândul la el. M-am gândit că după ce termin cu disertația, am să ard cartea sau am s-o arunc, dar nu m-a lăsat inima. Așa că și acum, o șterg din când în când de praf și o răsfoiesc cu nostalgia cu care ai reciti o scrisoare veche. Vorba lui: „caracterul distructiv reduce la ruină ceea ce există, nu de dragul ruinei, ci de dragul căii de ieșire, care trece printre ruine.”

Corrosive dress - Murmur

Rochia asta este albă. Mă mint totuși că funcționează pe același principiu ca hainele negre. Adică dacă porți negru în iarnă și e ușor să te pierzi în penumbră, de ce n-ar fi la fel de ușor să porți alb vara și să te topești în peisaj odată cu asfaltul? La ea imi place și faptul că la fiecare spălare se mai deșiră câte-un pic. E volatilă și fluidă și mă amuz mereu, în gând, că la un moment dat, s-ar putea să mă dezbrace de tot.

***

Mădălina Buhoș are 25 de ani și este absolventă de mangement cultural și istoria și teoria artei. În prezent este consultant de artă contemporana și design și face parte (și) din Colectiva Vagenta. Restul timpului și-l ocupă cu cărți, filme, taclale, petreceri, ca tot omul modern.