Cele mai iubite 5: Măriuca Bosnea

Toată febra asta a început exact în ziua în care mi-am făcut curaj să-i spun mamei că nu îmi plac ghetele cu vârf prea ascuțit pe care mi le-a făcut cadou. Le purtasem o vreme, timp în care am putut să realizez că am învățat de ceva timp să comunic și că pot spune ce-mi place și ce nu. A continuat cu perioada în care adoram să port fuste scurte în carouri, asortate la șosete lungi până la genunchi, care la rândul lor erau îmbinate perfect cu drăgălășenia fundițelor din binecunoscutul breton. După perioada semi-punkistă, am trecut la stilul Michael Jackson, cu pălării, sacouri, stil din care nu lipsea magica mănușă albă, primită la o ediție specială dedicată regelui pop. Din fericire, perioada destul de penibilă a devenit rapid martoră trecutului, datorită fratelui meu care m-a făcut să realizez că nu trebuie să copiez idolii pe care îi aveam eu pe atunci, ca să fiu o persoană „cool”. Nu m-a lăsat așa, m-a învățat să-mi asortez hainele într-un mod curat și simplu, cum la vârsta pe care o aveam pe-atunci, nu prea reușeai. M-a ținut departe de penibilitate, cât a reușit, cel puțin a avut succes cu muzica si cu hainele. M-a ajutat să realizez că nu vreau să mă îmbrac la fel ca prietenii mei, chiar daca ei susțineau că așa e fain. Nu era. Senchiu, Vlad!

Pantofii care mă așteptau cuminți în norișorul meu însorit

Îmi doream foarte mult o pereche de pantofi pe care îi văzusem pe site-ul unui magazin și pe care abia așteptam să-i cumpăr. Ajung în locul cu pricina și mărimile erau doar de la 36 la 38. Eu port 39. M-am ofticat atât de tare încât dacă mă chinuiam puțin, cred că eram în stare să-mi scurtez tălpile. Mă rog, am plecat resemnată spre alt magazin în care voia mama. Cheful meu de cumpărături se spulberase printre particulele de căldură, așa că am așteptat-o afară.

Cum mă joc cu orice copil care îmi iese în cale, am stabilit o legătură imediată cu doi pici care voiau să fie prinși. Au alergat în magazinul în care se afla mama și, la un moment dat, s-au ascuns printre rafturi. M-am aplecat să-l iau în brațe pe cel mai mic dintre ei, micuțul cu cei mai negri ochi pe care i-am văzut în viața mea și atunci am dat de niște pantofi părăsiți, mărimea 39, care la a doua verificare s-au dovedit a fi perechea geamană a perechii după care tânjeam, singura diferență era dată de o foarte subțire bandă verde care nu mă deranja cu nimic. Gemeni care nu au stat în aceeași placentă. I-am luat, i-am probat, mi-au venit perfect. Pot zice că sunt o mică Cenușăreasă, mai rămâne doar prințul de găsit. Promoția magazinului era aceea de a reduce prețul celei mai ieftine perechi de pantofi, în cazul în care cumpărai două. Mama a luat mai multe perechi, ceea ce aducea o reducere și mai mare pantofilor mei care erau din colecția trecută, drept pentru care aveau prețul cel mai mic dintre toate perechile de încălțăminte de pe tejgheaua magazinului. Reducerea a ajuns la 100 de lei, cam așa ceva. Oricum, pe pantofii ăștia nu am dat mai mult de 6 lei. Măriuca și steluța ei norocoasă, sau ce?

Hanoracul roz pe care scrie PINK

Îmi place hanoracul meu roz pe care scrie PINK. Nu îmi stă în fire, dar hanoracul ăsta mă atrage într-un mod necunoscut de mine. Până acum nu am întâlnit persoane care să aibă o părere bună despre acesta, toți oamenii care m-au văzut îmbrăcată cu el exclamând că retina lor nu poate suporta pentru prea mult timp această ironie adusă culorii roz. Ce pot să zic în afara faptului că este hanoracul meu preferat? Ah, și ca un plus, îmi mai ține și de cald în nopțile din Alexandria, în super-cortul Ideo, când ploaia e destul de puternică, iar prin stângăcia ce mă caracterizează am reușit să dezlipesc mini-ușa impovizată.

Geaca de ploaie

Geaca mea kaki este cel mai random lucru pe care îl am la mine în zilele de vară. Habar nu am de ce țin o geacă destul de groasă în rucsac, dacă termometrul arată 30+. În ultimele zile s-a nimerit la fix. Cerul se prezenta senin, am ieșit afară și în două ore a început o ploaie care a calmat tot orașul. Geaca kaki m-a ajutat să mă plimb prin ploaia tomnatecă așa cum se cuvine.

Fularul în carouri

Simt o plăcere imensă când port aceste „pături” la gât, după cum sunt catalogate, dacă simt chiar și cea mai mică răcoare. Urăsc să îmi fie frig, iar extra fularul îți dă voie să te îmbraci așa cum simte inimioara ta, tu trebuie doar să ai ingredientul magic, fularul, că își face el treaba. Preferatul meu este minipăturica în carouri, care îi aduce noroc pe scenă Mălinei, o prietenă din super trupa noastră de teatru, Seism.

Inelul arămiu primit forțat de la o băbuță

Inelul arămiu pe care l-am primit forțat de la o băbuță, după ce încă nu eram vindecată complet de un film care mi-a stricat o parte din copilărie, în care era vorba despre un inel blestemat. Și acum fug de bijuterii primite, mai ales de inele, în cazul în care au mai fost purtate, boală de-a mea care nu știu dacă va fi tratată vreodată, din diferite motive. Așa că viitor posibil om care ar încerca să mă ceară „original” de soțioară, te sfătuiesc să nu încerci faza cu datul mai departe al unui inel, care a avut rădăcini în degetul străbunicii, sau al bunicii tale . O să le accept mai fericită pe cele ce vin din punga cu pufuleți.

În fine, acum vreo 7 ani acest fix de-al meu era la o intensitate mai ridicată, filmul fiind vinovat pentru acest lucru, după cum am menționat, deci clar inelul oferit de băbuța misterioasă a primit un refuz scurt. Bătrâna care suferea de heterocromie s-a uitat în ochii mei și a insistat să îl iau, pentru că simte inelul ăsta ca fiind al meu și își dorește să-l port. Mama l-a luat. M-am supărat pe ea pentru asta. L-a ascuns. M-a mințit că l-a aruncat. După vreo 4 ani, l-am găsit în cutia ei cu bijuterii. Uitasem complet, îmi plăcea cum se asorta cu bluza mea, așa că mi l-am potrivit pe deget. Mi-a amintit mama de el, dar continui să-l port de 3 ani și m-a făcut să tresar când de curând l-am scăpat pe gresie. Din fericire, doar s-a crăpat puțin, nu s-a spart. Nu am superstiții, nu sunt legată de alte lucruri materiale, dar mă simt mai stângace decât sunt, dacă cineva încearcă, sau mai bine zis, dacă cineva îndrăznește să mi-l ia. Simt inelul ăsta de parcă ar face parte din degetul meu. La fel cum sunt telefoanele pentru palme. Ha!
_

Măriuca e o tipă de 18 ani care așteaptă să iasă din orășelul ei ca să aibă mai multă ocupație. Mai evadează din monotonia Focșaniului prin festivaluri, cu trupa de teatru Seism, cu care recent a încercat să aducă în oraș energia pe care o găsesc în deplasări, printr-un festival care a ajuns la a doua ediție, Festivalul Verde la Teatru. Până la urmă, aproape înțelege că lucruri faine poți face oriunde, trebuie doar să încerci și să vrei să prindă contur.