Cele mai iubite 5: Maxine Cristiana Dolipschi

Blugi boyfriend, jachetă înflorată, ochelari rotunzi, adidași AirMax 90, sacoșa prietenului cel mai bun.

De mică îmi plăcea la nebunie să desenez copaci, iar de la copaci am ajuns să desenez haine, uitându-mă la mama mea cum făcea schițe pentru ce urma să croiască. Am primit între timp tot felul de cărbuni şi creioane pentru desenat și m-am dat pe lucruri mai sofisticate, portrete, peisaje, dar fără să renunţ la a desena haine. Relaţia mea reală cu hainele a început în momentul am mers cu mama la mall și m-a lăsat pentru prima oară să îmi aleg hainele. Am ales jumătate din lucrurile din magazin și le-am probat pe toate. În timp, am început să asortez lucrurile aşa cum trebuie și am început să mă îmbrac singură, mândria mea pe vremea aceea. În clasa a 6-a mama m-a trimis la un curs de modeling, unde am avut și câteva cursuri de styling care mi-au îmbunătăţit cu mult gusturile, iar de atunci în fiecare an simt că progresez. Şifonierul mi-a devenit aproape cel mai bun prieten. 

Aș vrea să fac design vestimentar, pentru moment fac cursuri de modă, iar după ce termin liceul aș vrea să îi fiu asistentă prietenei mamei mele în atelier. Cel mai tare mi-aș dori să fiu designer de blugi, pentru că îmi plac foarte tare și mă și joc cu ai mei destul de mult. 

Blugii boyfriend

Nu aș putea să trăiesc fără blugii boyfriend. Nu mă văd fără ei, sunt singurii blugi în care mă simt lejer şi confortabil iar şifonierul meu e plin de perechi boyfriend de orice model, cu găuri, simpli, cu model, fără.

Mi-au plăcut mereu blugii de genul ăsta, de mică aveam blugi largi și n-am suportat niciodată blugii skinny, care mi se par foarte incomozi şi am senzaţia că îmi opresc circulaţia. Acum 3 poate chiar 4 ani mama mi-a cumpărat o pereche de blugi cu găuri şi petice de la Zara, care au devenit blugii mei preferaţi de cum i-am primit. Mă simt super bine în ei şi aproape că îi port non-stop, când trebuie să îi bag la spălat am senzaţia că nu mai am cu ce să mă îmbrac. Sunt blugii ideali având în vedere că merg purtaţi cu orice şi oricând, și chiar dacă nu au aparținut unui fost prieten.

Jacheta înflorată

Jacheta asta este cel mai minunat lucru din tot şifonierul meu. Sunt obsedată de orice haină înflorată, orice obiect, accesoriu sau încălţăminte care este înflorat, cred că dețin vreo 50 de chestii cu flori. Mereu mi-au plăcut fustele înflorate ale ţigăncuşelor sau ale dansatoarelor de salsa, orice haină înflorată îmi dă pur și simplu o stare de bună dispoziţie. Jachetuța asta am găsit-o într-un magazin de lucruri vechi într-o secţiune de haine second hand, întâmplarea a fost că ea să fie de la Zara, dar nu mă interesa sincer pe moment de unde era. Mi-a atras foarte tare atenţia în momentul în care am văzut-o, n-am mai ţinut cont de preţ, mărime sau firmă, pur şi simplu mi-a plăcut atât de tare încât m-am dus cu ea imediat la casă să o plătesc, iar din momentul ăla cred că o port aproape mai mereu.

Ochelarii rotunzi

Nebunia ochelarilor de soare foarte rotunzi, stilul Gaga şi Nelly Furtado, m-a făcut de nu mai plec nicăieri fără una dintre perechile pe care le am. Sunt cel mai de preţ accesoriu pe care îl pot purta și n-am întâlnit persoane la fel de înnebunite după ochelarii de soare rotunzi ca mine. Adevărul este că fiind un pic rotunjoară la față, mă avantajează destul de mult şi atunci când văd câte o pereche de ochelari ca asta nu evit să mi-o cumpăr. Plouă, ninge, e furtună sau foarte înnorat, eu am mereu ochelari de soare la îndemână.

Adidaşii AirMax 90

Sunt cele mai confortabile, mai colorate și mai rezistente încălțări ale mele. Airmax-ii sunt exact genul de adidaşi cu care faci ce vrei tu, alergi, mergi la sală, îi porţi pe stradă, îi porţi aproape la orice. Sunt adidaşii de care nu mă voi despărţi niciodată din cauză că sunt singura pereche de tenesi care nu mi-au făcut nici măcar o rană la picioare. Adidaşii în general sunt aproape singurul tip de încălţăminte pe care îl port, stilul meu de a mă îmbrăca este destul de pentru că-mi place să fiu foarte lejeră în hainele mele și port lucruri în care simt că pot respira.

Sacoșa handmade

Sacoşa asta este cea mai încăpătoare geantă pe care o am și de aceea o port zilnic. Are valoare sentimentală pentru că este un mic cadou de la cel mai bun prieten și este făcută manual de bunica lui. Eu am împrumutat-o într-o vară, începuse să îmi placă destul de mult să îmi văd prietenul purtând mai mereu sacosi, iar cum nu sunt genul cu geantă scumpă pe mână, mi s-a părut că aş avea nevoie şi eu de una. A trecut ceva timp de când o împrumutasem, iar el nu mi-a mai cerut-o înapoi. Este lucrul pe care îl port după mine pentru că îmi aduce aminte că  prietenul meu este lângă mine oriunde m-aş duce. Pe cât de mare şi încăpătoare, lejeră şi simplă este sacoșa asta, pe atât de mult o iubesc.

***
Maxine Cristiana Dolipschi are 17 ani și e în clasa a 10-a la un liceu de limbi străine din Milano.

Pin It email