Cele mai iubite 5: Mihai Ivaşcu

În martie fac curat în dulap și e groaznic. Două cămăși sunt decolorate, un parfum s-a spart pe unicul meu tricou cu trupă (Placebo), iar hanoracul de la Lili, vară-mea, seamănă izbitor cu pătura troglodită a lui Bridget Jones. Da, oricât de cheesy ar suna, tre’ să-mi pun niţică ordine în vestimentaţie. Şi nu pentru mindset-ul meu, cât pentru faptul că mă-nvârt în nişte cercuri glamuroso-corporatiste (care nu-mi fac nicio plăcere), dar care mă obligă să-mi dau refresh continuu, să „customizez”, prioritizez, debarasez și reinventez. Şi cum împăturesc eu aşa, mai ceva ca un pasionat de papier mâché, mintea mea începe tot felul de asocieri libere.

Pulover gri cu nasturi

Îl purtam la 17 ani şi asta doar pentru că semăna cu un sacou, însă croiul era moale, nepretenţios. Griul lânei aduce cu cimentul pe care-l toarnă muncitorii care lucrează la metrou. Nu s-a potrivit cu nimic niciodată şi totuşi l-am purtat obsesiv. Dar să ne-nţelegem, nici oglinzile nu ne ne flatează trăsăturile şi totuşi le purtăm ca pe nişte obiecte-artefact, pe holurile apartamentelor ceauşiste sau, după caz, prin genţi şi ghiozdane. Ha, ironic, tu nu purtai nici, nici. Erai o pseudo-cititoare cu aer intelectual şi vise de multinaţională. Tot Bucureştiul te-a văzut cu veşnica ta sacoşă din in. Nu mă miră că ne-am despărţit, şi încă ceva mai tragic decât mă despart eu de puloverul meu acum.

Curea din imitaţie adevărată de piele

Așa-mi amintesc că a sunat oferta. Am cumpărat cureaua acum 3 ani, într-un city break cu niște prieteni. Sinaia nu mi-a fost niciodată dragă. E un oraș clandestin și cam tulbure. Dar pe-atunci era sfârșit de august și imaginea unui târg handmade cu articole vestimentare inspirate din folclor mai îndulcea din amorțeala vârstnică a orașului. Cureaua m-a costat 4 hârtii cu Grigorescu. Acum, pe de altă parte, îmi măsor cumpărăturile în Aurel Vlaicu și treaba asta e mai anostă decât floricelele fără sare. Am fost dependent de cotrobăiala prin magazine second hand, dar m-au vindecat bursele de merit pe care le-am primit. Piele sau imitație, șarpe sau plastic, suntem sătui de lacrimi de crocodil.

Șort de baie

Eram 12 oameni și mergeam în Vamă. Șorturile le prefer mai lungi, închise, să n-aibă scrisuri, insigne, buzunare, fermoare și mărci. Întotdeauna am găsit penibilă încercarea litoralului de a face din goliciune un trend, de parcă un costum de baie branduit ar putea spune o poveste mai decentă decât unul fără nume. Îl arunc pentru că este vicios, ca tot ce s-a întâmplat atunci. Îl voi înlocui cu ceva sport, comandat online. Ceva, așa, să placă la toată lumea..! În Vamă citeam ceva despre cățelul lui Pavlov. Probabil că încercam să justific de ce, stimulați sau nu de atmosfera poetică (a se citi obscură), plajei de-a doua zi îi răspundeam la fel: obosiți, cu ochii sticloși, preferând să-l conjugăm pe „a culca” în detrimentul lui „a dormi”.

Tricou negru

La majorate se dansa mult, se bea moderat, se vorbea puțin. Nu ieșeam din triada asta nici picați cu ceară. Combinația tricou-sacou mă recomanda de la sine: artificial-boem, atent la detalii, puțin prea self-aware. Mda, bine, recunosc, dacă aș fi purtat cămașă mi-aș fi ridicat gulerul pe manele, ca un fel de Elvis părăsit de fane. Sau..stai, ăsta e noul tău iubit, iertare, mintea-mi joacă feste. Tricoul s-a subțiat de la atâtea spălări. Îmi propun să-mi cumpăr altul, din același magazin, doar că pe nuanța Primrose Yellow. E culoarea anului, și cum site-ul de tarot mi-a ghicit cum că ăsta ar fi anu’ meu, măcar să ne asortăm, zic. Sunt convins că au măsura mea, pe care-mi place să o descriu drept măsura creativilor pofticioși cu metabolism bun. Îmi sună notificările. Mă întreb care-i evenimentul de care am zis că sunt interesat. Iau tricoul, îl fac sul, îl pun în sac.

Blugi ou de rață

Rață, gâscă. Oricum, ceva incert din toate punctele de vedere. Primo, cromatic, pentru că seamănă cu o baltă la care am mers cu cortul acum doi ani, cu gașca. Și crede-mă, experiența a fost mai incertă decât vârsta lui Bjork. Secundo, pentru că i-am primit cadou de la Ioana și nu pricep cum i-au putut plăcea. Dar Ioanei îi plac și dezbaterile politice și articolele SUB25 în același timp, e existențialistă, n-ai ce-i face. Hmm, acum că mă uit mai bine, blugii seamănă cu o întâlnire dintre o bandă desenată Rahan și un concert Șatra BENZ. Comparația provoacă o grimasă fericită pe chipul meu, dar nu într-atât de fericită încât să nu mă descotorosesc de ei.

Știu, dacă arunci 5 chilipiruri din dulap nu te numești nici eco fashion blogger, nici cetățean cu simț civic. Dar pentru copiii bărbatului care curăță ghena blocului am fost „băiatu’ tânăr de la șapte care ne-a dat de pomană”. 

Şi mi-am făcut şi mie un bine.

Am renunţat la amintiri.

***
Mihai Ivașcu are 19 ani, e student la Publicitate. În liceu a fost redactor la Art Out și e copywriter pentru Advice. Îl inspiră oamenii, care devin personaje pentru proze sau prieteni. Vânează almodovarisme în filme și noraiugaisme în cărți. În pauza dintre vise și visuri, e pe facebook.