Cele mai iubite 5: Noemi Gunea

De fiecare dată când ies la cumpărături sunt hotărâtă să-mi iau numai haine negre, sobre și stilate, în cel mai rău caz cu inserturi de piele. Îmi imaginez noua Eu, serioasă, imbatabilă, misterioasă și interesantă, dar mă trezesc acasă tot cu memorabilla Woodstock.

Îmi ia 5 minute să mă îmbrac, dar construiesc fiecărei ținute o poveste și un concept complicat cât mă simt ca o operă de artă contemporană ambulantă și neînțeleasă. Nu sunt capabilă să am încredere în mine dacă n-am un statement pentru care port și cei mai neinteresanți blugi și bascheți. Dacă explic lucrurile astea cuiva, crede că fac pe amuzanta. Ei bine nu, sunt serioasă.

Trench ModCloth

Când eram mică eram îndrăgostită de Bazil marele șoricel detectiv. Orice figură Sherlock Holmes-ească îmi e în continuare foarte dragă, fie că-i zice Agent Cooper sau Gregory House. Deci trebuia să am trench, și trebuia să vină de peste mări și țări, cu o investiție care să mă țină închisă în casă următoarele câteva luni. Îi iubesc toate detaliile: pliurile, cordonul în două culori, fustița plisată de prințesă intelectuală. Dacă plouă și am tocuri și pisică, sunt Holly Golightly. Și îl port rar, că nu vreau să-i uzez efectul. Pentru că în orice hal aș fi, mă face să zâmbesc șugubăț când ies din casă.

Papion Little Shelpa

L-am primit cadou la primul catwalk haute couture (și probabil ultimul) pe care l-am făcut, în Silencio, clubul lui David Lynch din Paris. Am câteva cunoștiințe care au devenit membri doar ca să îl vâneze pe-acolo pe Lynch, așa că asta am făcut și eu, deși îmbrăcată în bizarerii de inspirație indiană. Papionul a devenit mistic din cauza acestei atmosfere, din cauza scenei cu perdele roșii și a muzicii lui Badalamenti care răsuna în fundal. E chic, ușor purtabil, și-mi aduce aminte că am avut o dată acces acolo unde ar trebui să scriu o scrisoare de motivație ca să mai pot intra a doua oară.

Tricou A bout de souffle

Cel mai frumos cadou primit de ziua mea, de la cel mai bun prieten. Când a început să se șteargă scrisul imprimat, l-am pictat cu acrilice deasupra. Pentru că Jean Seberg, pentru că Eva Green în The Dreamers. Pentru că mulți îmi spuneau că accentul meu în franceză aducea a americancă, și răspunsul meu imediat era „Je fais mes études à la Sorbonne”, cu o voce jucăușă ca a gagicii de la Nouvelle Vague. Îmi plac clișeele, și visez să fac un scurtmetraj în stilul Je t’aime, John Wayne, unde să mă iau pe mine la mișto. Că am destule lucruri de parodiat la mine.

Pulovăr Bruce Willis

Fiecare are un film arhi-cunoscut pe care l-au ratat, pe care toți ceilalți l-au văzut acum o mie de ani, dar pe care le e și rușine să spună că nu l-au văzut. Al meu era până de curând Al cincilea element, și după zeci de reacții de asfixiere când îmi mărturiseam ignoranța, m-am hotărât să-l văd. Și l-am adorat. Și mi-am cumpărat nemernicia asta de pulovăr gigantic, cu siluetele naive ale lui Bruce și Milla. E moale, heroine chic, și mă amuz de fiecare data când îmi aduc aminte cu ce sunt îmbrăcată.

Pantaloni AerWear

Când ne-am văzut în Paris vara, ne-am plimbat cât am putut și am făcut ravagii în Colette. Iarna am făcut poze pentru lookbookul colecției AerWear, tremurânde și cu nasul roșu. Când la un moment dat i-am spus că are cei mai mișto pantaloni pe care i-am văzut vreodată, a făcut gestul legendar, care credeam că aparține unor culturi geografic foarte îndepărtate, și anume acela de a mi-i oferi. De atunci sunt uniforma mea de casting și interviuri. Îmi plac cu tocuri și bluze de dantelă, sau cu pulovere largi tricotate de mama și coadă împletită, pentru un look a la Marina Abramovic. În orice caz, e una dintre puținele haine pentru care primesc complimente și de la băieți.

Noemi Gunea scrie la SUB25.