Cele mai iubite 5: Simona Petrică

Mama îmi tricota haine sau le croia când eram mică. Am mers împreună până la facultate în târg, de unde cumpăram lucruri second hand, pentru că în singurul magazin mare din Craiova, Mercur, nu prea găseai mare lucru. Nu am avut acces la haine până am ieșit prima dată din țară, la 21 de ani, în Lille-Franța. Țin minte că nu mi-a venit să cred câte haine există. În primul lor mall de cartier, mai mult un supermarket, am stat cinci ore, am cheltuit 200 de euro și am venit cu 10 plase în căminul în care locuiam, deși aveam banii organizați pe luni, iar mama mi-a zis să am grijă căci voi locui acolo șapte luni. De atunci, mi-am cumpărat haine, multe, des și am experimentat toate stilurile.

De un an, încerc să mă organizez mai bine cu ele, să nu mai cumpăr tot ce îmi place și să am o logică în alegeri. Asta pentru magazine, din second handuri încă cumpăr tot ce mi se pare nemaivăzut ca material, culori sau croi.

Iubesc hainele pentru că mă fac să râd în anumite combinații, pentru că scot din mine anumite stări, imagini sau idei. Mă poartă în anumite povești sau eu pe ele. Mă descopăr în multe feluri prin ele și încă nu m-am plictisit.

Rochia în care mama m-a botezat vara, într-o grădină

E rochia care mă fascina cel mai mult în copilărie, părea din tot felul de povești. A fost cumpărată din București în 1985, anul în care m-a născut. Mama spunea că erau niște locuri numite „Artizanate”, cu rochii brodate. Când a văzut-o i s-a părut specială – albă, din pânză topită, cu nasturi din material cusuți manual, câteva volane, transparentă. A costat 800 de lei și a rezistat 32 de ani (deocamdată). O port la evenimente la care pot controla lucrurile – să nu o murdăresc, agăț sau să nu mi-o păteze cineva din greșeală –, fie cu un furou alb pe sub, fie cu colanți argintii și un sutien alb.

Rochia de stat prin casă

Lungă, din mătase, amplă, îți dă o răcoare când mergi cu ea prin casă. Prietenul meu îmi zice: Iar ți-ai luat rochia de contesă pe tine? Am găsit-o într-un second hand din Crângași, cu 10 lei, dar nu am văzut-o eu. Când am intrat în magazin, doamna de acolo mi-a zis: trebuie să vezi ceva și a scos rochia dintre alte două rochii. Parcă apăruse dintr-o piesă de teatru.

Rochia mov de gală

Am luat-o acum 10 ani din Londra, Camden Town. A costat 20 de lire. Nu mai văzusem o culoare așa aprinsă de mov și nici combinația ei de materiale – mâneci bufante transparente din voal, stofă și un material ca dublură pe care nu îl recunosc. Cel mai mult mă fascinează la ea zgomotul. Când o îmbrac fâșâie pe toate părțile, iar când merg, duritatea stofei mă face să stau dreaptă. Am purtat-o o singură dată când am făcut un revelion la Operă.

Un ghiul

Mi-am dorit unul din 2011. Eram în Veneția pentru două luni și în toate tablourile văzute erau bărbați cu inele pe degetul mic. Mi-am zis – ce privilegiu că acum putem purta toți ce vrem, femeile pe atunci nu aveau multe drepturi. Am căutat obsesiv un ghiul prin magazine până acum doi ani când un prieten mi l-a făcut pe mărimea mea cadou, la Mona Vulpoiu, designer. Spunea că este un model adus din Italia, dar în Londra, un bijutier care l-a văzut pe stradă mi-a spus că simbolul de pe el înseamnă acasă, în Palestina.

Geantă fără curea

Luată prin anul 2000 dintr-un târg. Mi-au plăcut forma, culoarea, căptușeala și numele de pe ea – Papillon (fluture în fr.). Am purtat-o obsesiv trei ani până i s-a rupt cureaua. Încă îi caut ceva care să o completeze la loc.
_

Simona Petrică lucrează în comunicare și simte că are o problemă cu hainele - sunt în top 3 priorități esențiale, mai ales când intră salariul. De când documentează relația oamenilor cu hainele pe teport.ro, a rărit intrările în magazine și încearcă să facă niște criterii de cumpărături. Procesul este lent.