Cele mai iubite 5: Tea Nicolae

Eu nu prea merg la cumpărături și pierd inele. De obicei îmi iau haine când sunt trasă de prieteni prin magazine sau când devin fixată pe o bluză pe care o văd din taxi sau pe instagram-ul lui Sophie Day (unde am văzut niște pantofi roz cu puf peste ei, toc cui și un neglijeu puțin mai roz, de care m-am îndrăgostit tare-tare, dar pe care nu-i găsesc niciunde). Totuși, cele 5 pe care am reușit să le iubesc:

The Fellowship of the 3 Rings (și alte inele scorțoase)

Port trei inele – unul mare, roșu, pe arătător, mâna stângă, care mi s-a rupt la un moment dat, iar eu am continuat să port cercul dezmembrat, care mă zgâria pe deget, până când roșul a primit un alt cerc, iar eu le-am lipit pe amândouă. Unul mic cu pietricele negre, pe al patrulea deget, mâna stângă (nu am știut niciodată ce (fel) de pietricele sunt). Unul și mai mic, auriu, cu o pietricică albă în vârf, la mâna dreaptă.

Când mi s-a rupt inelul roșu, mi-a fost frică să îl dau jos – mi-era groază să ies, să mă mișc, să funcționez fără el, și probabil ar fi fost la fel fără oricare dintre cele trei. M-am agățat greoi de obiecte și am fost speriată de pierderea unui echilibru (in)existent, anxios, dar autoimpus și influențat tot de mine. Mă ghemuiam pe dinăuntrul inelelor mele, oarecum, și mergeam pe principiul nu eu, ci ele.

Colierele de la Iris

Iris e o tipă care face, manual, coliere deosebit de mișto, toate unicat, din pietre semiprețioase, colorate, mari, și le vinde în săculețe. Fiecare săculeț are o etichetă pe care e scrisă istoria pietrei, ce întrebuințare are, misticism, etc-etc. Îmi plac foarte, foarte mult, și mă gâdilă pietrele mari, care îmi atârnă în vinișoare cu fir argintiu de-a lungul gâtului.

AVENTURIN – un tip de cuarț care are o culoare verzuie, translucidă și conține mici particule strălucitoare. I se mai spune și jad indian, datorită asemănărilor. / Efecte benefice – piatră de (din) noroc, curativă.

Rochiile lungi

Am început să port rochiile astea pe undeva pe la mijlocul verii, după ce îmi frânsesem gleznele în blugi negri și tocuri roșii (sunt destul de sigură că un toc drept e dezlipit și o să-mi alunece în asfalt într-o zi). Rochiile-mi sunt „rochiile de la Ideo”, pentru că de abia de atunci am început să le port. La Ideo Ideis am avut și coronița de flori pe care am luat-o de la un Pride din Brighton și-o prezentam tuturor ca „fl/coronița-LGBT”. Ea, rochiile și cozile de pește pe care mereu mi le împletea altcineva dimineața mi s-au părut minunate.

Mi-am rupt coronița, între timp, dar încă mai port rochiile. Sunt lungi, mi se par vaporoase și mi se lipesc de coapse când alerg. Chiar dacă nu mai e Ideo, și nu mai e nici vară.

Salopeta neagră

Mi-am luat-o de la un Forever21. Își luase și o prietenă de-a mea una, dar a ei e mai lungă și i se oprește la glezne. Mie îmi dezvelește o bucată de piele. O port de obicei cu sandale și îmi agăț cercei lungi și coliere cât mai mari de gât.

Când am îmbrăcat-o prima dată, m-am oprit în față la Goldsmiths College și am sughițat și plâns urât. Un cuplu s-a oprit lângă mine, cu un câine mic și negru, și mi-au zis să-l mângâi, că-mi trece. Mi-a trecut, și m-am gândit că poate salopeta o să-mi poarte noroc. (Doar era neagră, ca blana de câine.)

Creionul verde, rujul mov și (dacă sunt norocoasă) părul verde

Mi-am făcut părul verde pentru prima dată în Londra, în chiuveta campusului în care stăteam, cu un spray verde (”one-wash-‘n-go”) de la Forever21. Mi-a plăcut atât de mult încât m-am decis, în ultima mea zi în oraș, că o să mă duc la Ideo Ideis, săptămâna următoare, verde-n cap.

Era duminică, în jur de ora 6, când eu și prietena mea din Londra am coborât din metrou pe Oxford Street – aveam nevoie de un alt tub de spray sau vopsea, pentru că părul meu se îngrașă în 2-3 zile. În seara aia, nu am mai găsit niciun magazin deschis și a trebuit să-mi spăl părul verde c-un șir de oftaturi. Am încercat să caut și la aeroport, unde o angajată mi-a explicat că n-au voie să vândă „substanțe de acest gen” (vopseaua mea verde). Nu am înțeles de ce, dar mi-am luat un ruj mov de la Mac și un creion verde, ca să îmi păcălesc părul cu ochii.

Între timp, mi-am pierdut rujul mov când alergam la Cișmigiu cu ghiozdanul deschis, și mi-am luat altul de la Nyx - dar nu e la fel de închis și mă mânjește pe lângă buze (cred că nu mă dau eu bine cu el). Mi-am mai făcut părul verde de atunci, cu spray nuanțator și o vopsea lipicioasă dintr-un borcan micuț, dar încă n-am găsit Vopseaua. (Sau nu m-a găsit ea pe mine!)

Bonus – unghiile scorojite

Unghiile pe care le urăște mama. Nu știu cum se întâmplă, dar mi se decojesc și eu le las așa. Chiar îmi plac – de obicei le am albastre sau închise, cât mai mult scorojite.

Tea are 17 ani, scrie la Plic, o revistă și pe unde mai apucă, organizează evenimente caritabile la Interact Triumph și se împrăștie în asociații anti-discriminare. Nu a știut niciodată cum să se descrie și nici nu-i place, dar în primul număr de la plic și-a ales 5 cuvinte pe care le aruncă peste tot – anxietate, placebo, (f)(s)-lash fiction, introvertism, pene. (Nu e o metaforă, chiar adună pene de pe stradă, fără vreun motiv anume.)