Cele mai iubite 5: Teodora Mărăcineanu

Am suferit și sufăr în continuare o adevărată dramă stilistică: nu port aceeași mărime cu mama, nici la haine și nici la pantofi. Chestia asta are implicații destul de tragice pentru mine, dat fiind că de cele mai multe ori îmi place să port haine care mă fac să arăt de parcă am aterizat forțat dintr-o cu totul altă decadă, haine de babă, sau pur și simplu haine kitsch. Deși ea nu vrea să recunoască, are câte un articol din fiecare categorie mai sus menționată, dar asta nu m-a ajutat deloc, așa că a trebuit să-mi vânez singură comorile, pe care, cu chiu cu vai, le-am găsit în diferite colțuri ale lumii.

Tricoul negru Nike

Este șpârla mea favorită. Mereu m-am ofticat pe ăștia de la Nike că au chestii mișto, dar scumpe, așa că întotdeauna cumpărăturile mele făcute la ei au fost cel puțin chibzuite. Pe frumușelul asta l-am găsit în Berlin, undeva amestecat cu alte boarfe deja purtate ale unei cuconițe care vindea cârpe de prin a sa casă. Al ei sigur nu era, poate al lui fiu-său, că pare a fi de bărbat (mie-mi pare mult prea pe gât ca să fie de femeie, dar cine mai știe în ziua de azi?!). Am dat undeva la 3 euro pe el și am plecat de acolo cu sufletul împăcat că am fost „șmecheră” și mi-am luat ceva de firmă pe 3 lulele. Unde mai pui că e negru și pot să-l port oriunde am eu chef?

Blana opulentă

Blana asta mi-a ajuns la suflet din cu totul și cu totul alte motive. Am cumpărat-o în urmă cu câțiva ani buni, doar că n-a prea ieșit din dulap. Am luat-o la insistențele mamei care nu mai suporta să „mai fac iarnă în geci de vară” și a stat ascunsă în dulap până de curând. Mi-a fost mult timp rușine să ies cu ea, fiindcă aveam impresia că arăt a matroană și nu mai voiam să fiu confundată cu una (da, s-a mai întâmplat, oare unde greșesc?). De arătat, încă arăt a matroană, nu s-a schimbat nimic, doar că acum îmi pot asuma, și-mi și place. Ăsta este tot farmecul ei. Opulență, na. În plus, de mică am asociat blănurile cu personajele feminine puternice, oarecum malefice și cu o prestanță aparte. Cruela de Vil, mai apoi Miranda din The Devil Wears Prada, Margot Tennenbaum, Anna Wintour, iar acum o am și eu pe a mea.

Pantalonii din Londra

Pantalonii ăștia negri sunt pantalonii mei de țigancă și un loc aparte în inima mea. Sunt din Londra și au fost cam scumpi pentru bugetul meu de atunci. Încă simt un junghi în partea stângă când mă gândesc la preț, dar după, mă uit la ei și parcă mă mai lasă puțin. Au trecut, totuși, ceva ani buni de atunci și până la urmă dragii de ei și-au servit scopul de a fi pantalonii mei de duminică, cu ornamentele alea aurii. Singura problemă cu ei este că, cu tot cu masterul meu de modă făcut, desigur, la Milano, (păi nu?!) de cele mai multe ori habar nu am cu ce să-i port. Sunt ai dracu rău și tocmai de-aia îi iubesc.

Ochelarii uriași

Ochelarii uriași și argintii sunt perfecți pentru zilele alea când nici tu nu te suporți și ai nevoie de ceva care să te țină departe de tine și de geamurile-oglindă ale clădirilor pe lângă care treci, până ajungi undeva într-un bârlog să te ascunzi. I-am găsit într-un târg, tot în Milano, care se organizează în ultima duminică a lunii și are de la genți Chanel vintage care te costă o avere, până la fluiere din tinichea găsite în pod. Nu mai știu nici cât am dat pe ei, nici în ce lună i-am găsit, (cred, totuși, că era august, când abia mă mutasem acolo), știu doar că sunt puțin strâmbi, dar își fac treaba. Îmi acoperă cam trei sferturi din față și nici măcar nu-mi lasă ochii să se vadă. Pot să pun pariu că Ray-Banii nu fac asta!

Birkenstocks

Last but not least: Birkenstocks! Care chiar cred că sunt subiect tabu în anumite culturi. Ar putea începe războaie cu ei și nici măcar nu glumesc. Stârnesc fie iubiri de poveste, fie sentimente de ură puternică, dar niciodată indiferență. Decizia de a-mi cumpăra acești saboți mi-a pus în pericol câteva prietenii: „eu nu ies cu tine pe stradă așa”. După câteva negocieri, mi-am păstrat și toți prietenii și papucii, deci cred că pot să mă consider norocoasă. Sunt comozi (măcar atât, nu?) și au o culoare versatilă: se zice că pantofii beige alungesc piciorul. Deși sunt convinsă că această zicală înțeleaptă din popor se referă la stilettos, eu sunt mulțumită și cu papucii mei urâți pentru moment.
_

Teodora face 23 de ani într-o lună. A terminat sociologia și apoi a plecat cu o bursă Vogue Italia la master de modă în Milano. Nu se pricepe la desen, iar când o să fie bogată o să-și cumpere un tablou de Gaugain și unul de Modigliani, nu neapărat în ordinea asta. În timpul liber se prostește pe The Golden Issue, și cel mai mare coșmar al ei e să fie numită „bloggeriță”.