Eleganţa după Tom Ford: A Single Man

Înainte de a realiza A Single Man, Tom Ford arăta că mintea sa e una de arhitect: spunea că un film reprezintă the ultimate design project. Pe la mijlocul anilor '90, prins încă în capitolul Gucci, se gândea că va ajunge cândva să regizeze, fascinat de faptul că într-un film poţi decide cu mult mai mult decât hainele pe care personajele le poartă; poţi construi lumile lor și chiar hotărî dacă mor sau trăiesc. Faimos pentru renașterea comercială a unui brand care vinde lux și are ca religie consumerismul, declara că e fascinat de caracterul peren al cinemaului - ceva ce modei simte că îi lipsește.

Atunci când colaborarea cu Gucci și Yves Saint Laurent a luat sfârșit, pentru Tom Ford venise vremea repoziționării personale, a redefinirii scopurilor. A mers înainte cu propriul brand și a hotărât că show-urile grandioase, cu sute de jurnaliști, nu îl mai reprezintă (una dintre prezentările lui, amintită în documentarul Visionaries: Inside the Creative Mind e un show intim, la care defilează vedete apropiate lui, precum Julianne Moore, Lou Doillon sau Beyoncé.). Hipersexualizarea hainelor Gucci și reclamele la parfumuri considerate scandaloase (ca aceea în care modelul Carmen Kass are părul pubian tuns în forma literei G) nu îl mai interesează așa mult. Devine mai subtil și se axează pe glamourul vechi, dar cu o notă edgy. Și face un film.

Ford iubește detaliile corpului uman, așa că cele pe care nu le poate evidenția prin hainele sale, le evidențiază în A Single Man cu camera: picioarele pe covor, ochii, buzele. Cromatica și luminozitatea sunt foarte atent studiate, într-o căutare a perfecțiunii clasice care se regăsește și în costumele semnate de el. Își stabilește două coordonate: prezentul are o paletă de culori terne, de la accente de negru la pete de gri-albăstrui sau gri-petrol, sub o lumină rece, iar trecutul e invadat de bejuri și marouri luminoase. Direcția retro (cerută de plasarea în timp a poveștii) e susținută de culorile desaturate. Cadrele ascund o mare rafinare cromatică și, prin această concentrare pe subtilitatea culorii, o epurare a formelor. De exemplu, atunci când George primește vestea morții iubitului, cadrul e construit pe familia maroului: cafeniul puloverului, nisipiul pielii, bejul telefonului, vanilia scaunului, albul cămășii (expresia unei desaturări complete).

Tom Ford profită de potențialul vizual al unor suprafețe ca sticla, masa lucioasă, vopseaua mașinii sau pantofii perfect lustruiți pentru a capta lumina cu camera sau pentru a filma reflexii. Totul în linii foarte curate, care tind spre perfecțiunea unei lumi caracterizate de simplitate și eleganță, cumva în contrast cu personajele tulburate interior.

Profesorul gay George Falconer (Colin Firth) e un personaj foarte elegant: vezi aparatul de ras auriu, ochelarii care amintesc de omul Yves Saint Laurent, parfumurile, cămășile și șosetele impecabile - ordonate impecabil, dar și dorința exprimată în scris de a fi înmormântat cu nod Windsor la cravată. Charlotte, personajul lui Julianne Moore, e stilizată (bijuterii masive, coafură și machiaj elaborate, o rochie ce aduce aminte de cea pe care Kate Winslet a purtat-o la Festivalul de la Veneția în 2011, semnată Stella McCartney) tocmai pentru a exprima lipsa de alte activități din viața ei. Copleșită de singurătate și neîncredere în sine, își umple timpul fumând țigări roz, conturându-și ochii și așteptând seara pentru a se mai întâmpla ceva în viața ei.

Dacă Karl Lagerfeld pentru Chanel sau Frații Quay pentru Wonderwood by Comme des Garçons au realizat filmulețe scurte în care hainele sunt principalele personaje, A Single Man vrea să joace în liga filmelor serioase, cu pretenția de a fi mai mult decât frumos. Un film în care moda e pusă în slujba poveștii și a personajelor, și nu invers. Deși ar putea fi simplist considerat doar un exercițiu formal, filmul e cumva mai mult de atât. Nu mă-nțelegeți greșit, nu a dat naștere unui nou tip de cinema și nici nu a revelat o bucată nemaiîntâlnită de adevăr în ceea ce privește relațiile gay sau societatea anilor '60. Nu cred că Tom Ford și-a propus din prima încercare să rămână în cărțile de istoria cinematografului drept un inovator, ci a vrut mai degrabă să arate că nu e doar un designer de modă.