Pentru o artă liberală, moda are destul de multe prejudecăți. Haine pentru femei versus haine pentru bărbați, standarde restrictive de ce e frumos și ce nu perpetuate la infinit pe podiumuri, în editoriale și în campanii, tipare din care se iese cu greu, lansate de brandurile mari și preluate ca literă de lege de ăia mai mici. Undeva pe drum, consumatorul a început să nu se mai identifice cu ideea pe care o are brandul despre el și cu hainele pe care i le pune pe tavă în contextul acestei paradigme depășite. Între timp, în relația lui cu hainele, s-a insinuat fluiditatea de gen. She, he sau they, oricum se identifică prin actul personal al alegerii, indiferent de sexul primit la naștere, are nevoie de haine care să nu-i pună piedici și de o imagine care să reflecte relația asta. Câțiva s-au prins și, fie că o fac sincer, fie că acționează conform unei strategii de marketing, se dau după individ. Așa au ajuns Burberry și Tom Ford să treacă, începând cu toamna care vine, la prezentări și pentru femei, și pentru bărbați, fără sezon. Așa au ajuns magazinele mari multi-label să-și regândească sistemul (departamente, vitrine, campanii) cu totul, pentru a se adapta fluidității de gen care-i caracterizează clientul. Așa au ajuns tot mai multe branduri, mai underground sau mai mainstream, să lanseze campanii în care genul și percepțiile asupra sa sunt luate la întrebări. Pentru că, dintre toate formele de comunicare în modă, cea mai la îndemână și poate chiar cea mai eficientă metodă de educare la nivel public e tot campania. Desigur, e o discuție care se tot poartă de ceva ani încoace, dar care, în ultimul timp, a prins tot mai mult curaj. Cât de mult, a se vedea în galeria de 20 de campanii de modă gender fluid aici de față.
BONUS, cinci campanii video pe același subiect:
1. Selfridges - Agender, featuring Hari Nef și piesa He She Me de Neneh Cherry și Devonté Hynes
2. Crocker by JC Jeans Company - Whatever, în care Erika Linder e și ea, și el
3. & Other Stories - The Gaze, campanie realizată de o echipă de șase creativi transgender, de la modele la stilist și make-up artist, despre percepții în modă
4. Barneys - Brothers, Sisters, Sons and Daughters, despre tranziție, prejudecăți, bullying și îndrăgostire, cu Katie și Arin, cel mai frumos cuplu de transgenderi
5. H&M - Close the Loop, despre cum nu există reguli în modă, poți purta orice oricum oricine ai fi, atât timp cât reciclezi
[de Mirela Petre]