Imaginarium: Macramoi

Macramoi a apărut în toamna lui 2012, când Corina Bratu, o brăileancă de 26 de ani, cu gât lung şi clavicule tăioase, a început să facă gulere din macrameu. E un hobby, pentru că îi place să croşeteze, o relaxează. E şi un experiment, pentru că a putut aplica în el ce face la agenţia de publicitate unde e strategic planner: crearea unui brand de la zero. 

Cea mai recentă colecţie Macramoi se numeşte Chained, şi nu e cu gulere, ci cu coliere croşetate pe lanţuri. Despre ce populează lumea din care apar, povesteşte Corina:

Bunica mea

Care m-a învățat să croșetez și să tricotez, care avea război de țesut în casă și iarna torcea lână. Care m-a crescut și m-a făcut mare. Am stat la bunici într-un sat lângă Buzău de la 9 luni până când am împlinit 7 ani şi trebuia să intru la şcoală. Ai mei lucrau amândoi şi nu au vrut să ne dea pe mine şi pe sora mea la creşele şi grădiniţele din cartier. Au preferat să ne ştie pe mâinile bunicilor, la aer curat, şi răsfăţate aşa cum doar bunicii ştiu să o facă.

Şi primele mele amintiri sunt cu Mamaia mea Niţa care ştia să tricoteze orice – împletea iarna de la şosetele de lână şi „cipici" care înţepau un pic la plovăre cu model complicat, nu mai zic de căciuli şi mănuşi legate între ele cu fir. Apoi vara croşeta şi ţesea la război. De la ea am învăţat toate astea şi apoi croşetatul l-am aprofundat la orele de lucru manual din şcoala primară. Mănuşile croşetate pe care mi le-am luat dintr-un târg de vechituri din Paris i-ar fi plăcut tare mult. Le port mereu când mi-e dor de ea.

Plovărele pufoase purtate cu fuste flu-flu pentru contrast și nebunie.

Am o pasiune pentru tot ce e pufos şi crem. Mai puţin vanilia sau frişca, desigur. Îmi place contrastul unei piese voluminoase, ca aceste plovăre, dar care ţin de cald şi de drag şi de dor. Fustele ce adie dedesubt sunt flu-flu, semitransparente sau scurte sau doar un furou, ca o replică subtilă. Nu strigă, dar o ţii minte.

Șosetele de diamant 

Pentru poezia lui Cărtărescu, pe care mi se părea în clasa a IX-a că a scris-o pentru mine, dar și pentru că am șosete cu strilici argintii luate de la H&M, pe care le port mereu când am nevoie să mă bucur.

„zveltă ca o pipetă / trece pe bicicletă / fata cu şosete de diamant. / ea are părul de diamant / şi faţa de diamant / şi fustă verde de brocart. / în pulpa de sticlă a acestei fetiţe / se vede săpat un mecanism cu rotiţe / şi un piston de argint. / rotiţele se rotesc / pistonul pompează / şi adolescenta înaintează / târându-şi părul de diamant pe Calea Moşilor.” (Fata cu şosete de diamant)

Poeziile lui Marin Sorescu, Ion Minulescu și cum scrie Vișniec, care tot poezie mi se pare.

Toate pentru cum îmi lasă un zâmbet tâmp pe față. Și așa îmi astupă nevoia mea de frumos. Nu le ştiu decât pe câteva pe de rost, oricum nu cred că acesta ar fi scopul poeziei, să o învăţăm mecanic, ci să o trăim. Să ne bucurăm de ea şi să ne mişte cumva. De aceea aici l-am inclus şi pe Matei Vişniec, care e dramaturg de fapt, dar mie îmi pare tot poet când ne povesteşte cum a dresat un melc pe sânii domnişoarei lui.

Cuvântul „domnişoară”

Pentru că „Dintr-un bolovan coboară / pasul tău de domnişoară.”

Turturelele

Eu le zic „fetele mele”; sunt de fapt porumbiţe, dar nu se supără că le zic turturele. Am trei acasă, tip bibelou, altele două sculptate pe un cuier și în jur de 21 vii, în fața geamului de la dormitor. Ele sunt primul lucru pe care îl văd când deschid ochii dimineața și mă uit în sus. Dacă mă uit drept, văd caloriferul.

Scoicile

Şi marea din ele care se aude când le pui la ureche. Eu sunt născută vara și ştiu să trăiesc doar vara. Restul anului doar supravieţuiesc. De când cu croşetatul, a căpătat şi iarna un sens.

Gâtul și claviculele

Ale mele. Ale lui. Ale tuturor. Sunt, de fapt, o colecționară de gâturi și clavicule frumoase. Ca și cum am un bloc de desen sau un teanc de pânze pe care mă desfășor. Sunt primul lucru la care mă uit la oameni, mor când nu le văd dacă sunt acoperite de vreun fular sau maletă pe gât, mi se par că ascund trăsături ale personalităţii acelui om. Spre exemplu, dacă plouă, în ale mele se strâng picături, că sunt slăbănoagă. Mereu am fost aşa. Mama mă descrie „patruj' de kile şi inimă toată".