Irâcica

pe la 11 jumate am plecat spre gară
n-aveam chef de party și clar
preferam să fiu singur în tren

revelionul mă prinde singur în cușeta mea de două persoane
singur în tot vagonul
singur în tot trenul
bine, mai e nașul, dar omul e ceva ce face parte din tren ca o roată sau ca maneta de căldură de sub geam
n-aș împărți șampania cu el

mă uit la artificiile pe care le dau oamenii din satele de la ieșirea din bucurești
termin șampania și-mi iau somn până aproape de arad
unde cobor

cum n-am nicio țintă în 2017
mă sui în trenul de pe peronul de vizavi
de-afară arată ca o bucată mare și veche de fier
dar înăuntru e ca o cutie de bomboane de ciocolată
nu știu ce să fotografiez mai întâi
scaunele de plastic care imită mușamaua imitație din piele
sau perdelele asortate care flutură tare chiar dacă trenul merge încet
cam ăsta e momentul în care o văd pe fata asta
tolănită la jumătatea vagonului
picioarele îndoite îi ajung pe scaunul din fața ei
că-s lungi
descurajant de frumoasă
cu cearcăne de nesomn
sub privirea îndreptată mai mult spre interiorul ei decât spre ce-i în jur
privirea aia pe care o ai când știi prea bine spațiul
când nu mai e nimic nou de văzut și pe nimeni nou de cunoscut
privirea pe care o au navetiștii ani întregi după prima lună de muncă la zeci de kilometri de casă
de asta nici nu mă vede
cred

fără să știe
dă cu mine de toți pereții
când se ridică
aproape că dă cu capul de bara agățată de tavanul vagonului
că e înaltă
ne uităm unul la altul
eu mut
ea fără să înțeleagă de ce m-am blocat în fața ei
fără să înțeleagă că suntem singuri în tren
fără să-și dea seama că de data asta nu vine de la fabrica de textile la care lucrează de când a terminat liceul ci de la o petrecere nereușită de la care a plecat mai devreme și a așteptat în gară primul tren spre chișineu criș

ai ei sunt din moldova
când s-au mutat în românia au tăiat harta în două și au venit aici lângă arad în chișineu criș îmi zice

îmi zice că a mai văzut în trenul ăsta oameni
navetiști care se uită la ea și câte 9 stații
până coboară
și cărora le curg bale prin ochi prin nări prin gură și prin urechi dar un ciudat ca mine n-a mai văzut
așa bleg
așa cu un aer de artist care vorba aia n-ar ucide nicio muscă

eu îi zic
hai cu mine cu trenul
facem zic-zacuri pe hartă
te duc la mediaș
e gara mea preferată
- hai
- hai
o întreb cum o cheamă
- Irina, în română
Ira acasă, unde m-am născut
dar poți să-mi spui Irâcica

***
Text și fotografii: Adi Bulboacă 
Model: Irina Artenii 
Vestimentație: Murmur