Irina şi rochiile-colaj

Irinei Irimia nu-i plăcea să deseneze în clasele primare. Desenele pentru la școală i le făcea tata, inclusiv peisajul de iarnă cu mulți copii și câini jucându-se în zăpadă, al cărui realism a uimit-o. Tata avea talent, și-a dat atunci seama Irina și, inspirată, a început să pună tot mai des mâna pe acuarele, pensule și creioane.

Prin clasa a șasea consuma Fashion TV și avea caiete întregi de schițe după defilări. Direcția a fost clar modă: a mers la un liceu de arte (secția Textile) la Iași, s-a înscris la Modă (UNArte), la București.

Irinei nu-i plăcea să coasă în facultate. O pasiona mai degrabă să facă schițe și concepte, n-avea răbdare pentru cusut. Abia după ce s-a întors la Iași și s-a angajat la firma de tricotaje 13 Grade, unde a făcut schițe, tipare și mostre, și-a dat seama că trebuie să știe să facă singură haine, și s-a așezat tot mai des la mașina de cusut. În 2010, a câștigat un concurs de design și a prezentat o colecție la Creative Lounge Chicago, un centru Toyota pentru promovarea tinerilor artiști și designeri. Un an mai târziu, s-a întors la București, a organizat un eveniment de modă numit Frames of Style, a început să lucreze pe cont propriu și să încerce să compenseze prin networking ceva ce facultatea de modă nu predă: cum să-ți faci o afacere.

Irinei îi place colajul. Ar purta aproape toate hainele făcute de Dries van Noten, poate și datorită felului în care dezvoltă patchwork-ul și te face să visezi.

La ea interesul pentru colaj e posibil să fi pornit în liceu, când primea ca temă să schițeze haine inspirate de Egipt sau Grecia Antică, și, ca să nu se plictisească, folosea pe panourile de 50 pe 70 tempera, acuarele, creioane cerate, chiar și pix. Suprapunerea de tehnici și culori se întâmplă acum în hainele pe care le creează. „Asta-mi place,” spune ea „să combin mai multe imprimeuri, materiale, dar controlat.”

Colaje a făcut și în capsula de primăvară The Edge of Love și în Childhood of Space, colecția ei Resort 2013, pentru care a folosit mătase albă, detalii din catifea neagră, transparențe cu imprimeuri suprapuse și bumbac în nuanțe pastelate. Colecția a pornit, spune ea, „de la un sentiment pe care l-am avut în primăvara anului trecut că nu mai reușim să ne bucurăm cu adevărat de momente, așa cum era în copilărie. Subiecte ca libertatea inocentă, bucuria de a trăi, puterea entuziasmului, și deșertul californian, care-mi inspiră o altă lume, cu surprize și seri suprarealiste, au creat întregul conceptului.”

Irina încearcă să facă măcar două colecții mai mari și una mai mică pe an. La 27 de ani, simte că și-a găsit stilul, dar e încă loc de experimente. În 2012 a colaborat la designul primei colecții AER, a bloggerului Dana Păun, un exercițiu binevenit de minimalism. Uneori visează și la o linie de haine „dusă un pic mai departe, mai artistică.” Sunt momente în care se întreabă dacă e mai înțelept să urmezi trendurile sau ce simți tu că e foarte al tău, momente când vrea să facă prea multe lucruri. Zâmbește. „După care mă opresc și-mi spun: stai puțin, fac ce trebuie să fac acum, încerc să termin ce am început.”