Meg Wi, lost in translation

E creaţă, tunsă băieţeşte şi megacopilăroasă. Dacă vorbeşti cinci minute cu ea, ai toate şansele să te alegi cel puţin cu o strâmbătură (şi asta fără să te chinui). Are 22 de ani, dintre care 3 de carieră în modelling. A făcut editoriale în toate revistele de la noi plus campanii în afară, a apărut în zeci de reclame şi clipuri, e peste tot pe Facebook, aşa că, cel mai probabil, ai impresia că o ştii pe Măriuca Teiu (Meg Wi pentru prieteni). Ce nu ştii însă despre ea e că e cea mai pupăcioasă fiinţă din lume (sau aşa se laudă), că îşi dorea să vadă un avion prăbuşindu-se când era mică şi că îi e frică de apă, dar se visează înotând pe fundul mării.

Dar nu despre secretele lui Meg e materialul ăsta, ci despre ea și Tokio. Acolo, în oraşul unde toţi ne dorim să ajungem dintr-un motiv sau altul, Meg a petrecut luni multe. Da, e treaba aia cu un model român la Tokio.

Cât ai stat în Tokio?
Am fost de patru ori şi am stat câte două luni de fiecare dată. Deci, în total, opt luni din viaţă mi le-am petrecut în Tokio. Ce pot să zic e că me+Tokio= love at first sight. Îmi place de mor, deşi nu aş putea locui acolo niciodată. E prea mult pentru mine. But it's always nice to come back.

Un cuvânt care descrie cel mai bine oraşul.
Crazy.

Dar oamenii?
Workaholici, punctualitate. Japonezii sunt ca nişte furnici: se mişcă repede, dar se îmbată şi mai repede. Sunt cei mai simpatici locuitori ai Pământului, din ce am văzut până acum: politicoşi, haioşi, ciudaţi. Unii dintre ei sunt foarte timizi, iar cei care nu sunt se deschid prea mult şi dau din casă mai mult decât ţi-ai dori. O altă chestie dubioasă la ei e că simulează că ştiu engleză, deşi nu prea înţeleg. Îţi dau senzaţia că au înţeles întrebarea, dar îţi răspund cu totul şi cu totul altceva.

Apropo de engleza japonezilor, ai simţit vreo ruptură în comunicare?
Da, cum să nu? La joburi, de cele mai multe ori, când făceam eforturi destul de mari să înţeleg ce îşi doreste clientul să vadă în poze. Japonezii, chiar şi cei care lucrează în lumea asta, a modei, vorbesc engleză foarte stricat. Cel mai bun exemplu e: "Open your ass and smell", care ar fi trebuit să însemne "Open your eyes and smile”.

Which reminds me de scena cu „Lick my stocking” din Lost in Translation and brings me to my next topic: fetişuri. Zi-ne despre fetişuri, hai!
Haha! Se ştie că japonezii au fetişuri foarte ciudate. De exemplu, există în Tokio mai multe magazine de unde se poate cumpăra lenjerie intimă purtată. Asta chiar m-a şocat.

Introdu-ne puţin în culise. Zi-ne despre lumea modellingului în Tokio.
Îmi place când mă întâlnesc cu fetele la prezentări şi ne povestim una celeilalte din călătoriile noastre. Modellingul japonez înseamnă, pentru mine, rai. De ce? Pentru că totul merge cum trebuie acolo. Clienţii se poartă extraordinar de frumos, se câştigă bine şi te şi distrezi. Am fost foarte surprinsă de cât de amabili şi politicoşi sunt clienţii. Au foarte mare grijă de tine pe tot parcursul shootingului, îţi oferă orice ai nevoie şi, ceea ce-mi place mie cel mai mult, dacă eşti obosită, e întotdeauna cineva acolo care să-ţi facă masaj.

Ceva dubioşenii pe set?
Au fost câteva. Prima care îmi vine minte acum e de când am fost ultima oară şi am făcut un show pentru un brand de cosmetice foarte mare, RMK. Acolo am întâlnit o stilistă foarte ciudăţică. Avea desenată cu pixul pe mâna stângă o minimânuţă. Curioasă, am întrebat-o de ce şi-a desenat chestia aia pe mână. Nevorbind foarte bine engleza, mi-a răspuns cum a ştiut ea mai bine: "Inside me, there is a mini-me, that tells me every day what to do!". Nu am avut ce să mai zic şi m-am rugat ca mini-me-ul din ea să-şi facă treaba cum trebuie.

Ce-ai învăţat şi nu te aşteptai în Tokio?
Acum mai bine de trei ani eram în Tokio cu o prietenă foarte bună, Diana Lazăr, tot româncă, şi ne-am gândit noi, într-o zi, să mergem să vedem oceanul, eventual să facem şi baie. Am găsit pe hartă cea mai apropiată plajă şi am sărit în metrou fericite. Când am ajuns, plaja era goală, iar în apă, câţiva surferi. N-am ţinut cont de asta şi am sărit în apă ca înecatele, pentru ca, după 30 de secunde, să simţim mâncărimi pe picioare, mâini şi spate. Am ieşit speriate şi am întrebat o doamnă care îşi plimba câinii pe plajă care-i treaba. Femeia a început să râdă văzându-ne că ne scărpinăm peste tot şi ne-a spus: "The jellyfish season just started!" Aşa că pot să zic că am învăţat să mă interesez înainte de sezonul meduzelor şi apoi să sar în apă.

Un lucru cu care nu te-ai înţeles.
La raionul de snack-uri, cam în orice supermarket, găseşti tot felul de peşti uscaţi, mai mici, mai mari, tot ce vrei. Japonezii mănâncă aceşti peşti în faţa TV-ului. I-am încercat şi eu, dar o să rămân totuşi la popcorn.

Hai să închidem cu nişte expresii care-ţi salvează viaţa în Tokio.
Onaca suita (Mi-e foame) şi Toileni ichitai (Vreau la baie). De bază!

Fotografiile sunt culese de Meg de prin backstage-uri și de la partyuri. Pe unele și le-a făcut singură.

***
Raluca Dumitra are 25 de ani, este jurnalist și a fost redactor-șef al revistei Shopping Report timp de 3 ani.