Noha, pietrele, amoniţii

Când Noha Nicolescu mergea în casele prietenelor din copilărie, decorul tipic comunist, cu oglinzi greoaie și bibelouri i se părea amuzant. În apartamentul din Pitești în care a crescut, totul purta amprenta tatălui pictor și sculptor. În loc de masă, aveau două pietre de moară. Orarul ei, sculptat în lemn, era atârnat de o creangă. Perdelele erau din metal și pânză, tatăl pictase nu numai pereții (inclusiv cei de-afară, de la intrare), ci și geamurile. „Mama era înnebunită,” spune Noha. „Îi zicea: mai lasă-mi un geam. Totul era o instalație în casă. Am crescut așa: orice mi se părea posibil.”

Noha a terminat Arhitectura la București și a lucrat mult în design interior. Pictează, e pasionată de grafică și, cu câțiva ani în urmă, s-a hotărât să proiecteze la o altă scară. Voia să-și pună altfel mâinile la treabă, se adunase un bagaj de idei și dorințe pentru care a găsit o formă de exprimare în bijuterii. Noha s-a îndrăgostit de accesoriile etnice când a fost o lună în India, colecționează cercei din toate călătoriile, iar bijuteriile îi plac la nebunie încă de pe vremea când le distrugea pe-ale mamei. Pentru cele făcute de ea, a ales două direcții de creație.

La un moment dat, Noha a colat două noptiere pentru o prietenă și s-a întrebat cum ar fi să facă același lucru la o scară mult mai mică. A scanat niște fotografii din câteva reviste franțuzești din 1928 pe care le avea prin casă, le-a redimensionat și a transpus rezultatul pe ceramică modelată de ea sau lemn. Așa au început colajele, cu broșe, pandantive și inele.

În paralel, Noha face bijuterii din metal și diferite materiale. De când se știe strânge: scoici, melci, pietre de pe unde merge. După ce a găsit amoniții (melci fosilizați) într-un magazin din Berlin, a început să citească despre roci, fosile, minerale, să le caute prin magazinele din București, să le recunoască pe unde se duce: a descoperit o lume. Așa au apărut în creațiile ei corali albi, roșii, aurii, onix, jasp, agate, rocă vulcanică. De câte ori merge pe undeva se întoarce cu pradă pentru noi bijuterii. „Vara trecută am fost în Samothraki, în Grecia,” spunea ea. „Mi s-a părut raiul meu: o insulă vulcanică cu plaje largi, acoperite cu pietre și lemne modelate de mare, platani uriași, măslini bătrâni. Bineînțeles că m-am întors cu un sac de idei și materiale.”

Tot caută, încearcă, schimbă când vine vorba de materie primă, dar și de inspirație. A avut mini-colecții cu tematică literară sau artistică (Don Quijote, Picasso, Miró), dar și o serie de cercei pornită de la stilurile unor arhitecți celebri. Noha zâmbește amintindu-și de momentele în care vreo clientă de la târgurile unde expune o roagă să facă niște cercei identici cu cei pe care tocmai i-a cumpărat altcineva. „Îmi place să fac mereu ceva nou și potrivit pentru fiecare dintre ele.”