Obsesiile Mirelei (18)

Inima de fier

Era o vreme când colecționam inimi. Pe unele mi le luam singură, pe altele le primeam cadou, mai ales din partea celor care-mi știau fetișul. Pe haine, ca imprimeu, rar îmi plăceau. Mă aprindeam instant, însă, după accesorii-inimă. Pasiunea cea mai mare am făcut-o pentru coliere. Îmi imaginam că o să se ia de la atâta purtat și-o să ajung și eu, într-o zi, o inimă de fier. Am tot strâns câteva până când, din senin, m-am plictisit. Inimile lui Nimurad mă fac să revin la pasiunea mea abandonată. Se numesc Ensemble of Broken Pieces, parte din proiectul Untamed Skin, pe care l-a realizat în colaborare cu Vika Tonu, a cărui premieră la London Fashion Week de anul acesta, în cadrul International Fashion Showcase, a fost răsplătită cu mențiuni speciale la categoriile Best Country Exhibition, Best Designer și Best Curator. Cele șase inimi-colier sunt manufacturate după matrițe sculptate în lut, turnate în ceară și în alamă, placate apoi cu aur sau argint, după caz, la care se adaugă ornamente din diamante, rubine, zirconiu, pirită sau coral natural. Colecția ajunge la noi pe 24 aprilie, la Noaptea Galeriilor, când se vor putea face inclusiv rezervări. Va mai putea fi admirată și la Noaptea Muzeelor, din mai. Își va continua turneul în Sibiu, Cluj, Antwerp și Frankfurt, urmând ca la final de an să se întoarcă în București. (pentru declinările comerciale, între 30 și 300 €, în funcție de complexitate și materiale folosite, Galateca în cadrul Nopții Galeriilor)

Rochia cu surprize

Rochiile sac îmi plac cel mai mult. Mai întâi, pentru că dau corpului libertatea de care are nevoie, de unde-ți vine confortul, cel mai important lucru pe care ți-l poate oferi o haină. Apoi, pentru că intrigă privitorii, aspect care o să te distreze continuu. Îmi îmbrac corpul aproape numai în genul ăsta de rochii - largi, lălâi, în formă de A -, așa că am strâns o colecție întreagă de reacții. Odată, un tip mi-a mărturisit că mă credea lesbiană din cauza hainelor lălâi; pentru că o femeie care nu-și expune sânii e o femeie care nu e interesată de bărbați, nu-i așa? Altădată, mi s-a zis că par o drogată din cauza acelorași haine care par că sunt aruncate pe mine la întâmplare, după ce mi-am spart vena în două și n-am mai fost în stare să aleg ceva mai normal. Cel mai mult m-am amuzat când, după o vreme în care m-a dezbrăcat de mai multe rochii lălâi, un el mi-a povestit că nu și-a imaginat vreodată că am sânii ăștia, îi țin așa de ascunși că atunci când îi descoperi te lovesc ca trenu’. Ăsta e al doilea motiv pentru care-mi plac rochiile sac; niciodată nu știi care e următorul lucru pe care o să-l auzi. Următoarea pe listă e asta de la Toast. E lejeră, de primăvară, dintr-un bumbac tricotat cu un model discret de la șolduri în jos, pe coapse, pe care, cel mai probabil, doar tu o să-l observi. (119 lire sterline, toa.st)

Colierul cu guri

Yazbukey e un brand sub care creează Yaz, o prințesă otomană născută într-o familie (regală) de egipteni. Din 2010 încoace, se joacă la infinit cu plexiglasul, pe care l-a împrietenit cu metalul, bumbacul, macrameul și tot felul de alte materiale care ar putea părea, la o privire superficială, dintr-o zonă estetică ireconciliabilă. Le face cunoștință și le transpune în cele mai bune glumițe când ironice, când frivole sub formă de accesorii - coliere, poșete, cercei sau broșe - sau de haine. Dacă ți se pare că are ceva din umorul lui Jeremy Scott, să știi că nu ți se pare. A lucrat o vreme pentru el, după ce a trecut și pe la Margiela și Givenchy (perioada McQueen). Colecțiile ei inspirate de pop cultură sunt despre valențele infinite ale acțiunii de a orna, oscilând cu lejeritate între frivolitate și complexitate. De vreo câteva zile tot visez la colierul cu guri. L-aș purta peste dungi sau peste o rochie sac, evident. (295 dolari, avenue32.com)

Tenișii de îmblânzit

Sunt designeri pe care îi urmăresc constant, cu acea pasiune aproape bolnăvicioasă de care numai stalkerii sunt în stare. Marcelo Burlon nu e unul dintre ei. L-am descoperit acum niște mulți ani, pe vremea când ascultam doar tehno și mergeam la petreceri de gen, mai des ca la mama acasă. Pentru că tipul e și DJ. Apoi, nu mai știu de ce, am uitat de el. Cu origini în Patagonia, mutat în Milano, dar constant pe drumuri, Marcelo e un artist polivalent care-și pune ideile în muzică, fotografie și modă. Dintre toate obsesiile lui, cea mai constantă pare să fie cea pentru șerpi. Colorați, îmbârligați, inofensivi, i-a pus de-a lungul timpului pe tricouri, pe pantaloni scurți sau pe teniși. Mi-am amintit de el recent când căutam teniși noi în care să-mi bag picioarele sătule de bocanci. Ăștia slip-on, cu imprimeu de șerpi care de la distanță pare fundul unei piscine, sunt tocmai potriviți pentru umblat prin oraș, aiurea sau cu scop. (119 euro, alducadaosta.com)

Brățara obiceiurilor noi și vechi

Revelațiile legate de ce haine (să) mai port mă găsesc, uneori, în cele mai nepotrivite locuri sau situații. Ultima oară când mi s-a întâmplat eram pe Bulevardul Dacia. Era o noapte din cursul săptămânii, mă întorceam de la o aniversare. Era pustiu, abia la intersecțiile mari dacă mai apărea câte-un taxi sau un individ rătăcit sau o mașină de Poliție. Ascultam - pe repeat - Too Close de la Next, o piesă de ani ’90, și dansam când din mers, când pe loc. Atunci mi-am dat seama că nu am mai purtat brățări de o veșnicie, deși era o vreme când aveam o pasiune pentru ele, în special pentru cele din piele. Mi-am propus să revin la obiceiul de a le purta cu asta de la Imperfect Indulgence. Mă duce cu gândul la accesoriile pentru echitație, alt obicei pe care-l admir, de la distanță deocamdată. (250 de lei, facebook.com/imperfectindulgence)