Fiona Bodysuit
Dintre distracțiile mele de femeie care petrece cel mai mult timp în propria companie, să-mi imaginez vieți paralele, anterioare sau viitoare e una dintre activitățile preferate. Cel mai recent am fost dansatoare la bară într-un club de noapte din L.A. Știam să mă urc și să mă frec pe bară cum știu alții să se lege la șireturi. Fundul era piesa mea de rezistență și cu mișcările de care eram în stare fără să mă străduiesc prea mult puteam să scot lacrimi din ochii bărbaților care și-au petrecut toată ziua pe bursă. Mă chema Fiona și îmi plăceau cel mai mult body-urile din plasă. (48 euro, store.americanapparel.eu)
Parka roz prăfuit
O parka din mătase naturală e cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla într-o toamnă. E atât de ușoară că e posibil să uiți că o ai pe tine și-o să te miști de colo-colo plutind ca-n clasicul videoclip al lui Bjork. E fragilă, așa că atunci când o pui pe tine o să te transformi subit în această floare delicată pe care tipii vor dori, inconștient, să o protejeze între brațele lor vânjoase. Glumesc. Dar știi că merge cu aproape toate hainele din dulap? (85 lei, irinabalerina.com/shop)
Tonys Toys
Tony Kelly e un fotograf irlandez cu care mi-ar plăcea să fiu prietenă. Îmi imaginez că ne-am distra toată ziua cu glume și ironii sexiste la un șir infinit de pahare de prosecco, după care am face mișto în studioul lui de Adam Levine, pe care l-ar poza pentru un job. Tocmai și-a lansat prima lui carte de fotografie, Tonys Toys, într-o ediție limitată de 1.000 de exemplare. Femei bune și jucării, ce poți să-ți dorești mai mult? (60 euro, tonykellyphotography.com)
Rochie honest by. Bruno Pieters
Rochia asta din bumbac e de-aia numai bună de purtat la job, mai ales într-o corporație sau într-o agenție. Sau chiar la un interviu, dacă vrei să cucerești definitiv inimi de șefi care știu să aprecieze o fată ordonată și punctuală, așa cum ești tu. E vegană, e skinfriendly și e 100% europeană. Imaginează-ți câte discuții poți lansa numai menționând aceste aspecte când primești clasica replică „Vai, ce rochie mișto. De unde o ai?”. (282 euro, honestby.com)
Saint Laurent (filmul)
Nu știu de ce, dar n-am fost mare fan al personajului Yves Saint Laurent mai niciodată. O, the horror. Dar tocmai de-aia mă voi duce la filmul ăsta, inclus în programul Les films de Cannes a Bucarest. E regizat de Bertrand Bonello și e propunerea Franței la Oscar. Synopsis-ul promite modă, droguri și sex în perioada libertinilor ani ‘60-‘70. A, și e cu Léa Seydoux. Cât de rău poate să fie? (15 lei, marți, 28 octombrie, ora 20:30 la Cinema Patria)