Obsesiile Mirelei (21)

Costumul de baie ușurel

Un pic mai e până la momentul de panică estivală când trebuie să merg prima dată la piscină sau la mare și-mi dau seama că nu-mi mai place - sau doar nu-mi mai place cum îmi vine - costumul de baie de anul trecut, deci îmi trebuie altul. O să ajung să-mi iau unul la nimereală din primul magazin din mall, cu o zi înainte de prima plajă. O să continui să-l mai port de câteva ori, dacă tot mi l-am luat, și-apoi o să mă trezesc că a trecut vara, așa că o să-l dau uitat pe fundul raftului până anul viitor. Costumul de baie de la Batoko are șanse mari să fie cel care rupe acest nefast pattern. Cel mai mult îmi place imprimeul cu unicorni - un pic ușurel, un pic copilăros. Pentru că de multe ori mi se pare că ne luăm prea tare în serios, ceea ce ne strică toată distracția. Asta e cea mai recentă lecție pe care-am învățat-o din nou, de data asta de la un puști de cinci ani, într-un tren. (28 lire sterline, batoko.com) 

Pantalonii fetei de cartier

Pasiunea mea pentru Rihanna nu are nicio legătură cu muzica, ci cu stilistul ei, Mel Ottenberg. De prin 2011, newyorkezul o îmbracă așa de potrivit pentru fiecare moment că lasă mai mereu câte o urmă în moda străzii, care diluează tendința reinterpretată de stilist și o adaptează la aici-acum-ul fiecăruia. Am suferit în pauza dintre albume, când s-a întreținut cu prea multe petreceri la piscină și prea puține apariții publice. Din fericire, anul ăsta s-a întors. După ce prin martie, cu show-ul de la iHeartRadio Music Awards, m-a făcut să visez la cizme până pe coapse, cu apariția la Saturday Night Live, unde și-a promovat aceeași Bitch Better Have My Money, în piese din colecția americancei Giovanna Flores m-a făcut să-mi doresc iar pantaloni clopot, cum purtam când eram o adolescentă rebelă, desigur. O să-mi caut prin SH-uri proprii jeanșii de fată de cartier într-un model cel mai probabil cu un număr mai mare, ca să-i pot strânge bine în talie cu o curea bărbătească zdravănă. Altfel, Sfinții Zara și H&M au deja o soluție. E doar o întâmplare fericită că eterna dialectică „eu sunt bună, tu ești praf”, miezul piesei și al personajului construit (și) din haine, îmi unge sufletul de fată crescută în cartier de provincie. (de la 3 la 300 lei, în funcție de noroc)
 
Eșarfa cu femei

Dintotdeauna, dintre toate tipurile de haine, cel mai mult m-am atașat de eșarfe. Am avut două mari iubiri. Prima - și cea mai mare - mi-a fost adusă din Praga, suvenir, undeva pe la 17 ani. Era turcoaz, dintr-o împletitură aspră care toamna încălzea și vara răcorea. Am ars-o cu țigara, i-am deșirat ochi agățând-o în garduri când mă pupau băieții și-am continuat să o port în neștire până când am uitat-o la uscat sub o umbrelă în Vamă, acum doi ani. Pe-a doua mi-am luat-o singură la apogeul pasiunii pentru animal print pe gri. Puteam să mă acopăr cu totul în ea așa cum puteam s-o fac să-mi intre în buzunar când voiam să mă mișc ușor. Ne-am despărțit când am uitat de ea pe un colț de masă la un party cu prea mulți oameni și prea mult alcool, acum trei ani. Până recent, nu simțeam lipsa uneia noi în viața mea. Mi-am dat seama că trebuie să fac ceva în privința asta când, într-un joc de-a acum vezi, acum nu vezi, m-am trezit că recuzita era eșarfa primită la înmormântarea bunică-mii. Nu am purtat-o niciodată, dar o păstrez la îndemână. M-am amuzat de una singură de situație, apoi mi-am văzut de treabă. Eșarfa cu femei de la Bimba y Lola, brand spaniol ca un gin tonic bine potrivit, e tocmai ce lipsește. Cel mai tare m-aș distra să pun nume fiecărei femei și-apoi să le țin minte. (65 euro bimbaylola.com)

Inelul imperfecțiunilor

Fraser Hamilton e un scoțian mutat în Londra care creează cele mai înduioșătoare bijuterii imperfecte pe care le-am văzut vreodată. Arta modelării metalelor prețioase și-a însușit-o în Glasgow, în timp ce înclinația către obiecte artsy de purtat s-a lipit de el la Royal College of Art-ul britanic. În colecțiile lui, Idols și Relics, inelele, cerceii și colierele sunt un fel de monumente umanizate, rămășite ale unor vremuri glorioase, dar prăfuite, care vorbesc mai mult despre fragilitate decât despre strălucire. Ce iese din mâinile lui e un tip de bijuterie imperfectă prin tehnicile de cioplire-modelare aparent neglijente, dar atât de bine căutate. M-am oprit la inelul cu mână care vrea să apuce. I-aș tot arăta lucruri după care să se întindă. (120 lire sterline, fraserhamilton.co) 

Rochia care merge la orice

În trei ani, Ioana Ciolacu a tot urcat călare pe săgeată. A suit trei colecții pe podiumurile de la Mercedez Benz Berlin Fashion Week, plus încă una expusă în cadrul London Fashion Week, ca Alexandru Nimurad și Vika Tonu anul acesta. Și-a purtat hainele la târguri europene unde oameni care știu modă au avut revelația design-ului ei de dat mai departe către publicul lor, apoi a primit un premiu din mâna Stellei McCartney. Acum și-a lansat magazin online, unde piesele de fiecare zi din linia secundară III stau laolată cu cele din colecția de primăvară-vară 2015 și ale lor finețuri de materiale și design. Dincolo de identitatea vizuală cu care-a cucerit inimi încă de la început și materialele bine alese în care taie mereu surprinzător de iscusit, linia III e și sustenabilă: resturile de materiale care rămân în urma procesului creativ sunt transformate în preșuri de mâini dibace de meșteri din Călărași - o inclinație pentru moda eco-friendly pe care îmi imaginez că a furat-o de la Stella McCartney. Rochia Flo, cu a sa croială ce subliniază fragilitatea gâtului și a claviculelor, e genul de haină pe care as purta-o în milioane de feluri, de la bocanci la șlapi, cu sacou, în întâlniri mai serioase, sau cu geacă din fâș, pe bicicletă. (70 euro, ioanaciolacu.com)