Obsesiile Mirelei (22)

Uniforma de camgirl

Încă mă distrez cu imaginatul de vieți paralele. Ultima oară am ajuns barmaniță în Amsterdam. Locuiesc la ultimul etaj al unei case cu vedere la canal în cartierul Jordaan. Miercurea, când sunt în tura de după-amiază la barul de pe 9 Streets, mă trezesc târziu, mai trag un pic de timp între cearșafurile albe din poplin scorțos, apoi trec prin ritualul cafea-țigară privind rațele care se agită pe canal. Când mă dezmeticesc, deschid laptopul și mă așez în dreptul webcam-ului pentru sesiunea de la 12:00 cu tipul de 36 din Franța, care se loghează întotdeauna cu cinci minute înainte, pentru că îi plăce să mă vadă cum îmi pun uniforma obișnuită - sutienul, chiloții și port-jartierul din latex. Mi le-a luat cu un an în urmă, după ce m-a descoperit printre sutele de camgirls, fete care, pentru un fee, cadouri sau doar atenție, intră în personaje care-și permit orice doresc. Faptul că a ales tocmai unele Tableaux Vivants, brand newyorkez care se joacă în latex, m-a înduioșat așa de tare că am continuat să mă prefac în fiecare miercuri că nu observ cum trișează cu cinci minute. (280 dolari, tableaux-vivants.myshopify.com) 

Modemethode cu Karl

Karl Lagerfeld muncește într-una de mai bine de 50 de ani. Nu îi place să privească în urmă; e tot timpul cu un ochi la ce-o să fie sezonul următor (și celălalt, și celălalt, și celălalt), așa că retrospectivele nu l-au interesat. De curând, Amanda Harlech, unul dintre cei mai vechi colaboratori ai săi, și-a propus să pună la un loc bucăți din toată munca designerului născut în Hamburg. Așa a apărut Karl Lagerfeld. Modemethode, cea mai mare expoziție-retrospectivă dedicată lui. Curatoarea a construit expoziția din piese vestimentare create pentru Chloé (1963–1978, 1992–1997), Fendi (din 1965 până în prezent), Chanel (din 1983 până în prezent) și label-ul care îi poartă numele (din 1974 până în prezent). Pe lângă haine, expoziția include și schițe ale designerului, plus imagini din campaniile de promovare ale colecțiilor, pe care chiar Karl le fotografiază, sezon de sezon. Cel mai mult aș rămâne în fața pieselor de haute couture - m-aș minuna de fiecare cusătură și fulg aplicat pe haine. (până pe 13 septembrie la Art and Exhibition Hall of the Federal Republic of Germany din Bonn, bilete între 6 și 10 euro) 

Bluza de spus bancuri

Cel mai recent m-am blocat pe bluze cu buricul gol sau cropped, cum li se spun în limbaj mai fashion-intelectual. Ultima dată când se purtau, acum vreo 15 ani, m-am ținut departe de ele că mă învârteam zilnic prin cartier în tot felul de găști cu băieți răi și fete cuminți și mi se părea că, dacă aș fi pus pe mine un asemenea tricou, aș fi fost definiția perfectă a clișeului. Sau poate eram prea snoabă. Le-am redescoperit recent și de atunci le tot port ba la jeanși clasici, cu talie înaltă, ba la fuste ample până la genunchi. Asta de la Drop Dead îmi place și mai mult pentru imprimeul cu muște. De fiecare dată când aș purta-o și s-ar încerca vreo glumiță vizavi de ea, aș spune bancul cu „Țânțari, cât cuprinde, dar muști p&%a” - învățat tot în cartier, bineînțeles -, am râde un pic și-am reveni la lucruri mai importante. (25 lire sterline, dropdead.co)
 
Pantalonii pentru dezgolit picioare

În viața n-ai cum să le ai pe toate. E una dintre cele mai frecvente lecții care ne sunt servite cu fiecare ocazie: la reuniuni de familie, când te întâlnești cu rude pe care nici nu mai știi sigur cum le cheamă, cu care nu mai ce să vorbești că ultima oară când te-au văzut îți cumpărau păpuși cadou; când ceri o mărire de salariu, plus un program mai lejer și, eventual, un abonament la piscină; la școală, când te-apuci să chiulești la niște ore de latină și-apoi nu mai ajungi nici la alea de fizică pentru că-ți place mai mult să te duci la vreun spectacol sau aiurea prin oraș, dar ai vrea să termini și șef de promoție; când te aștepți să găsești la magazinul de la colț, în miez de noapte, și bere rece, și țigările tale, și o ciocolată care să nu fi expirat. Așa și cu țâțele și curul. Nu poți să le ai pe toate. De-aia am ajuns să-mi ignor curul; e și el acolo, dar nu e personajul principal. Până acum ceva timp când un băiat a văzut lucrurile fix pe dos. Practic, cu fiecare mirare și apucătură de-ale lui, am trecut de la a mă amuza la a privi lucrurile din perspectiva lui. Ceea ce m-a făcut să mă gândesc că aș putea să port, ce-i drept, mai des pantaloni scurți. Aș trișa un pic cu ăștia lucioși de la American Retro, care mi l-ar pune într-o lumină mai bună. (80 euro, americanretro.fr)

Fusta deloc plictisitoare

Multă vreme am avut o pasiune irațională pentru Kevin Spacey. Îl descoperisem în The Usual Suspects. A urmat o perioadă în care am consumat haotic tot ce făcuse până la vremea respectivă, după care am tot așteptat fiecare nou film tremurând de nerăbdare, ca o groupie. Până am ajuns la el, actorul de teatru, pe care l-am descoperit în NOW: The Film - documentar despre turneul prin lume cu Richard al III-lea - și el, actorul de serial cu politicieni americani. Punctul culminant a fost, desigur, după American Beauty, când mă imaginam seducându-l mai constructiv decât Angela, „I don't think that there's anything worse than being ordinary”, Hayes. De asta mi-am amintit când am dat peste fusta celor de la Copy-me, inițiativă ce-și propune să deconstruiască miturile legate de originalitate, copiere și copyright. În fantezia mea, varianta revizuită, mi-aș fi vânturat prin fața lui cracii aproape acoperiți de fusta asta și el ar fi fost convins în secunda următoare că nu sunt deloc plictisitoare. Cât de original. (35 dolari, redbubble.com/people/copyme)