Obsesiile Mirelei (24)

Se zice că mitul sirenei e în cultura colectivă din 1614 încoace, când John Smith, exploratorul englez care-a descoperit-o pe adevărata Pocahontas, a povestit într-un jurnal de bord de prin Indiile de Vest de întâlnirea cu o sirenă. Doar că, de curând, un istoric american, Vaughn Scribner, a ajuns, după o serie de cercetări, la concluzia că exploratorul n-ar fi scris despre sirene pentru că în anul respectiv se afla în cu totul alt loc și că, de fapt, mitul ar fi pornit de la Alexandre Dumas care-a pus în cârca lui Smith povestea cu sirena ca să dea autenticitate unei povestiri proprii. Nu m-am supărat pe Dumas, chiar dacă nu-i frumos ce-a făcut, pentru că-mi plac sirenele. Preferata mea din cultura pop e aia a lui Sade, din videoclipul la No Ordinary Love, cu buget atât mic că-ți dai seama că Sade nu e sub apă, ci pe un platou improvizat într-un garaj unde-i bate un ventilator în față, dar ideea e așa de drăguță că te lași pe mâna ei. Dintre toate hainele cu solzi, cel mai mult îmi place sutienul de la Bowties & Fireflies. E lucrat manual de o tipă din California, din plasă, cu solzi pictați manual și câteva pietre lucioase. (265 dolari, etsy.com/shop/shopbowtiesfireflies)

 

Recent, mi-am depășit propriul record de timp în care pot să sperii un tip. Agățat de pe Tinder, s-a dat amuzat de glumițele mele, și on, și offline. Nici urât, nici frumos, nici gras, nici slab, părea genul cu care puteam să împart o porție de sex ca la fast food: vii, bagi în tine până nu mai poți, pleci cu vagi remușcări că poate nu e tocmai sănătos, dar revii pentru că e, totuși, și bun și comod. Am reușit să-l fac să fugă în trei pași. Primul: șiroaiele de transpirație care curgeau de pe ceafă pe spate și de pe gât pe sub sâni, deși eram încă la vertical, cu totul acoperiți. Al doilea, rafturile de cărți și reviste, apreciate, de obicei, care de data asta au trezit doar reproș că prea sunt toate despre sau cu aluzie la sex, în special aia cu Girlboss. Doar n-oi fi vreo feministă? Și decisivul, vederile cu femei goale: un Magritte - clasicul Le Viol , o copertă de bandă desenată La Fabrique d’Emotion, cu un schelet care strânge un sfârc de femeie urlândă, și un Araki din seria Alluring Hell. Cele cinci minute de discuție în contradictoriu, pornită de la Araki, despre cât de OK e să pictezi cu roșu peste imaginea unei fete legate cu funie pe care se picură ceară, i-au amintit subit că a doua zi trebuie să se trezească foarte devreme, așa că a plecat cu un „ne mai vedem” și un unmatch imediat după ce s-a văzut ieșit din casă. Sunt aproape sigură că și-a imaginat că sunt varianta feminină a călugăriței, insecta care-și devorează masculul după ce termină cu el. Nici măcar n-am apucat să-i menționez, în treacăt, că-mi place latexul. Că cel mai recent m-am fixat pe mănușile de la Vex Clothing - da, ca Rihanna în videoclipul BBHMM, în care-l căsăpește pe Mads Mikkelsen. De unde am fi continuat cu „Ce tare, și eu mă uit la Hannibal. Da, hai în dormitor.” (110 dolari, vexclothing.com)

 

În căutarea zilnică de haine etice, care nici să nu polueze planeta, nici să nu exploateze populații de la est de noi, nici să nu facă rău animalelor care n-au nicio vină, dar să încurajeze și economia locală, de preferat, am dat de To each his own paradise. Katia Guzun, care-a mai lansat pe piață de la noi, alături de Diana Bobină, SaintHood Wood și Varvara, printre altele, e responsabilă de noul brand românesc etic. Hainele sunt manufacturate, în ediții limitate, din bumbac organic țesut în România, la care nu se folosesc înălbitori sau alte chimicale. Mai mult, fiecare piesă e numerotată și trecută într-o arhivă ce ține evidența traseului de la producător la purtător, pentru a încuraja sustenabilitatea versus consumul de masă fără cap. M-am blocat pe cămașa Divide: croială lejeră, decupaje care lasă niște piele la vedere, ațe cu care să te joci tot construind și deconstruind forma cămășii, un guler care se mută, dacă ai chef, plus buzunare, visul oricărei femei la o haină. (72 euro, toeachhisownparadise.com)

 

Sunt puține locuri unde poți să găsești pantaloni de om normal. Dacă dai o tură de magazine - pe net sau live –--, rămâi cu impresia că toți producătorii au primit un memo care le-a transmis că oamenilor le plac doar ăia cu cusături șuie, paiete, capse și fermoare aplicate aiurea sau rupți de parcă tocmai au ieșit din colții unei pume. Mie-mi plac ăia cât mai curați, în care să te simți confortabil cât umbli în ei. Cum sunt ăștia de la ADER, brand coreean care merge pe minimalism și reinterpretarea hainelor simple pe care-ai putea să le treci cu vederea. Un normcore de bun simț, adică, cu ceva element de distracție și amuzament abia când privești din spate. Sunt unisex, foarte util când se trezește a doua zi că nu poate să plece cu propriii pantaloni pentru că-s uzi leoarcă de când i-a aruncat cu o noapte în urmă fix lângă duș, că acolo v-a prins cheful, deci trebuie să îi dai tu o pereche. (110 dolari, en.adererror.com)

 

Din seria genților de care n-ai cum să te plictisești, am dat de unele de plută de la That Monday. Andra e tipa cu ideea, care i-a venit într-o zi de luni (de unde și numele magazinului), după o serie de aventuri prin Asia. Toate lucrurile, de la accesorii la haine, sunt alese de ea după criterii diverse: să fie unicat, produse de artizani, pictate manual sau realizate din materiale atipice. M-aș molipsi de sentimentul că totul e ușor și plutește de la geanta asta rotundă. E realizat manual, în Thailanda, din plută și piele ecologică, are suficient loc de cărat lucruri cât să nu pari nomada care-și ia toată casa după ea și spune despre tine că ești o tipă cu simțul umorului, care nu o să se intimideze la prima glumă deocheată. (300 lei, thatmonday.ro)