Obsesiile Mirelei (5)

Rochia umbrei

Cea mai recentă colecție Bipolar se numește UMBRA și e pentru femei care nu iau moda mai în serios decât e cazul. E rezultatul experimentelor Ancăi Nagea, designerul Bipolar, cu lungimi, texturi și suprapuneri în căutarea formei potrivite pentru fiecare stare și/sau toană. Piesele sunt gândite pe detalii și, ce e cel mai important, funcționalitate. Adică haina e gândită ca să-ți fie ție bine. Preferata mea se cheamă Take me to your leader, și e o piesă modulară rochie-cămașă. Când am chef să fiu serioaso-cuminte, o port ca rochie, încheiată până la ultimul nasture, când am chef să fiu romantico-rebelă, prind capa asimetrică peste ea. Plus că pot să le port și separat, în combinații infintie cu toate hainele din dulap. Bună și pentru cine pleacă dimineața și ajunge tocmai târziu în noapte acasă. (480 lei, bipolarstore.com)

Pantofi-protest

Durează 18 zile să fie făcuți, se produc doar 2.000 de perechi pe an și contribuie la educarea și reabilitarea zonelor defavorizate prin banii pe care îi strâng. Pantofii Saigon Socialite, realizați manual de artizani vietnamezi, se inspiră din (și îi aduc omagiu în același timp) arta tradițională de sculptură în lemn, folosită la construirea pagodelor. Pe lângă asta, sunt forma pe care o ia protestul designerului LanVy Nguyen (născut în Vietnam, crescut în California) față de zona de fast fashion și sărăcia pe care brand-urile o încurajează printre muncitorii care le produc ieftin și rapid hainele pe care le vor vinde apoi la suprapreț lumii civilizate. Pantofii ăștia sunt un fel de Robin Hood care ia de la bogați pentru a da săracilor. Sau o penitență autoimpusă după prea multă modă mass market. (450 dolari, etsy.com/shop/Fashion4Freedom)

Pantaloni impertinenți

Îmi amintesc și acum prima dată când am ascultat Lykke Li. Era 2007, în primul an de facultate. Stăteam la cămin, în frumosul Copou ieșean. Patul meu era ăla de sus, că așa e când ești boboc și stai în cameră cu gagici de anu’ 4, te mulțumești cu ce rămâne. Cocoțată acolo sus eram când prietena mea, venită la București la Suedeză, mi-a dat Little Bit-ul lui Lykke Li. Îl auzise pe un post de radio suedez, pe care-l asculta ca să prindă limba mai ușor. O vreme numai asta am ascultat, pe repeat. Niște ani mai târziu, am urât-o pe Lykke Li de fiecare dată când îi auzeam remix-ul prin cluburile din Centrul Vechi. După care am iertat-o, odată cu albumul din 2014. Tot anul ăsta a semnat și o colecție de colaborare cu & Other Stories, brand din familia H&M. Cel mai mult îmi plac pantalonii din mătase. Ca să duc mai departe aerul lor impertinent, i-aș purta cu un tricou negru, transparent, și un sutien nude care să-i facă pe privitori să se-ntrebe dacă am sau n-am. (95 lire sterline, stories.com)

Antisartorialistul

Că suntem unici și repetabili, așa cum e și stilul nostru personal, ai auzit sau citit măcar o dată pe undeva, prin vreo reclamă sau vreo revistă. Cartea People of the Twenty-First Century a fotografului Hans Eijkelboom e ca un ghimpe în talpa oricărei afirmații de genul ăsta. Olandezul a adunat în proiectul său Photo Notes mii de fotografii street style trase într-o perioadă de douăzeci de ani în toată lumea - Europa, Asia și State -, cu indivizi random, dar la fel. Dintre speciile din insectar: tipi cu tricouri Rolling Stones, bibicliști cu pelerine de ploaie, bărbați în all jeans, femei purtând rochii cu imprimeu paisley, tinere în maiouri fucsia. Cartea e, de fapt, un spectacol cu final deschis despre consumerism și individualitate. (25 lire sterline, uk.phaidon.com)

Ca peștele în apă

Când eram mică și mergeam la țară la bunici, eram mereu certată că beau prea multă apă în timpul mesei. „Ce, ești rață?” era replica cea mai frecventă. Când eram o adolescentă neînțeleasă (obv), mergeam pe faleză, în locuri ferite de traficul cel mare de plimbăreți, unde vorbeam cu Dunărea pentru că doar ea mă asculta, înțeleaptă, fără să aibă ceva răutăcios de comentat. Iar acum, când merg la plajă, aproape că stau numai în apă. Pentru că pe șezlong, la soare, mă plictisesc groaznic, dar și pentru că în apă uit de toate. Cam asta e, pe scurt, relația mea cu apa. Ea mă atrage, eu o caut. Ea îmi dă, eu mă relaxez. Inelul ucrainienilor de la Macabre Gadgets e ideal pentru ăștia care au o atracție inexplicabilă pentru apă și creaturile care o populează. E un țipar îmbârligat, din coral presat. Nu are puteri magice, dar arată de parcă ar fi un talisman ieșit din cazanul unei vrăjitoare din Evul Mediu. (120 dolari, macabregadgets.com)