Obsesiile Mirelei (9)

Inelul care îi cerne bine

Îmi și imaginez. Îmi văd de treaba mea, ghemuită în colțul meu de metrou. Butonând de zor telefonul, cu căștile pe urechi, nu văd și nu aud nimic. Asta nu înseamnă că nu îi simt cum mă privesc. Unii cu milă, gândind că trebuie să fie greu să fii o ciudată așa ca mine. Altele cu invidie, pentru că tare și-ar dori și ele așa ceva. Ca mai apoi să apară și cei care vor să știe mai multe, să îi afle povestea. Și atunci intră în vorbă cu mine. Responsabil de cernutul acesta e inelul-ochi pe care îl port pe deget. E realizat manual de artistul Remedios Vincent dintr-un ochi medical, aplicat pe un inel vintage. Unic și irepetabil, pentru că așa sunt protezele oculare, realizate special pentru fiecare individ în parte, și anti-consumerist, că așa ar trebui să mai fie moda uneori, mai ales când e reciclată. (255 euro, feeas.bigcartel.com)

Bluza fanei lui Greuceanu

Când eram mică, unul dintre prietenii mei cei mai buni era Electronica, aparatul radio cu pickup. În cele vreo două ore cât rămâneam singură de când pleca mama la serviciu și până se întorcea tata din tura lui, Electronica îmi spunea povești. Discul meu preferat era cel cu Greuceanu și Doi copii cu părul de aur. Ajunsesem să îl ascult de atâtea ori că aveam impresia că dragul de Greuceanu e fratele mai mare care face cele mai tari cadouri, un soare azi, o lună mâine. Bluza Le Petit Indigent, cu lună în piept și flori ca de fată de împărat, pe mâneci, de el mi-a amintit. Face parte din cea mai recentă colecție, We're not Grown Ups/ We're just Pretending. (preț la cerere, la Designer’s Drive-In)

Cămașa neserioasă

Zilele astea sunt în perioada cămăși. Uni, cu dungi, cu buline, cu guler scorțos sau cu câte o fundă delicată, se pare că nu mă mai satur de ele. În curând o să trebuiască să mai adaug câteva la colecție, ca să păstrez vie flacăra pasiunii. Dacă mă uit bine printre umerașe, constat cu surprindere că îmi lipsește e o cămașă neserioasă, ba chiar obraznică. Cea din anii ‘70 de la Stoned Immaculate Vintage ar merge la fix. E din polyester, ceea ce o să mă facă să cânt des Life in plastic is fantastic, deci o să-mi livreze și bună dispoziție. Imprimeul e un fel de curcubeu pixelat și asta e exact ce îi place unei fete care petrece mai mult timp cu internetul decât cu oricine altcineva. Plus că-mi amintește de Nyan Cat. Perfectă. (68 dolari, stonedimmaculatevintage.com)

Ceasul eco

Dacă stabilim să ne întâlnim la Universitate la fix, cel mai probabil vei ajunge înainte mea și mă vei aștepta în timp ce eu mă chinui să-ți scriu pe chat în timp ce fac slalom-maraton printre oameni și mașini. O să ajung și eu la vreo 15 minute după ora stabilită. Nu puteam să fiu femeia perfectă, trebuia să fie ceva. De-aia primesc ceasuri cadou cu o frecvență peste medie. Pentru că cel primit anul trecut e pe ducă, mă gândesc serios să-l înlocuiesc cu unul eco de la WeWood. Da, e natural, din lemn în mai multe nuanțe, de la deschis (arțar), la foarte închis (lemn de trandafir). Am mai avut unul acum vreo câțiva ani, dar l-am prăpădit. (Îmi) Promit că de ăsta o să am mai multă grijă. Și, da, o să încerc să nu mai întârzii data viitoare. (439 lei, smuff.ro)

Ce ne recomandă fetele Harajuku

Încălțările YRU sunt pe mare val printre fetele Harajuku. Cum să nu fie? Majoritatea sunt platforme de 10-15 cm de tipul celor pe care le numeam cu afecțiune „asfaltiere” în epoca Andre. Mie-mi place mult modelul Qloud. Niște creeperși cu talpă din plastic transparent, plus „buretele” tipic, la bază. Pielea nu e piele, e dintre acelea pe care le numim vegan ca să pară mai fancy. Cea mai tare chestie e că poți să bagi în talpă fix ce ți dorești, printr-o ușă secretă. Azi poate ai chef să oferi un show gratuit oamenilor de pe stradă, expunând în pantofi colecția de scoici. Mâine poate ai chef să îndeși în ei toate figurinele de la Kinder cu surprize. Și tot așa, până te plictisești. (145 dolari, y-r-u.com)