Poligamie cu sacoșe

Prima mea sacoșă a fost una mică, roșie, dintr-un soi de fâș, și cu ea în mână am învăţat să traversez strada spre magazinul de pâine. După ea au venit pungile mari de plastic, pe care nu mi le-aș fi putut imagina în veci utilizabile la altceva decât cărat cumpărături. Pentru altceva, existau rucsăceii „originali” și genţile de toate culorile care crăpau la prima ploaie.

Asta până acum câţiva ani, când nevoia de mai mult spaţiu și primele târguri de handmade mi-au pus în faţă traiste din stofă, iar diversele ONG-uri de mediu și companii cu pretenţii eco au început să împartă în stânga și-n dreapta sacoșe din pânză. Alea crem, care se boţesc după câteva spălări și se umplu de pete greu de scos, dar care au un merit: odată scoase la cumpărături, îţi arată că în ele poate încăpea, la nevoie, o geantă întreagă: telefon, carte, agendă, portofel, iPod, vreo mapă, vreun fular, vreo umbrelă. Fără să trebuiască îndesate.

În străinătate, dincolo de toate organizaţiile care au luptat și luptă pentru renunţarea la plastic în magazine, designerul de genți Anya Hindmarch are o parte din merit pentru revenirea în forță a pânzei. În 2007 a ei “I’m Not A Plastic Bag”, vândută cu 5 lire într-un lanţ de supermarketuri, a creat isterie, ajungând să se vândă și cu 200 de lire pe eBay. S-a spus despre ea că nu era nicidecum foarte etică – făcută ieftin în China, zburată multe ore cu avionul peste ocean – dar și-a îndeplinit misiunea, creând prilej de fake-uri de tot felul și de preluări ale mesajului. A făcut oamenii să vrea sacoşe și, în numai câţiva ani, de la evenimente la muzee, de la formaţii la organizaţii au început să dea sau să vândă unele.

De atunci, pot fi cumpărate din toate părţile. Zazzle.com are sute de variante, dând și posibilitatea de personalizare. Anul trecut, ca cireașă pe tortul tot mai mare al pânzei, designerul Jitesh Patel a publicat cartea The Tote Bag. Pornind de la blogul lui, a prezentat în ea modele create de artiști din întreaga lume. 

La sacoșe mesajul e logoul, fie că e vorba de susţinerea formaţiei, revistei sau cauzei preferate sau de purtarea unei imagini frumoase sau de amândouă. Stau bine mersi atârnate de umăr, lăsând mâinile libere și neîndemnând la gesturi de tipul. În plus, chiar dacă nu e la fel de glossy, e mai ușor să ai colecţie de sacoșe decât colecţie de genţi: nu numai că sunt mai ieftine, dar nici nu le trebuie spaţiu de lăfăială: se mulţumesc și cu un sertar.

Sunt voci din modă care spun că viitorul ne va lăsa mâinile și umerii liberi, că faptul că n gadgeturi încap acum într-o tabletă sau un telefon, iar banii, pe un card, ar trebui să facă din buzunarele mari și șmecher ascunse pe sub haine noile genţi. Dar până atunci mai e ceva, iar brandurile mamut (care dictează, în fond, ce ajunge mai târziu în mass market) mai au de prezentat zeci și zeci de accesorii pe care își bazează mare parte din venituri.

Într-o zi, în autobuz, printre genţile triste și burdușite din jur, nu mi-au sărit în ochi decât sacoșa gri, cu desen emo-manga a unei puștoaice de vreo 12 ani și cea ilustrată ca o reclamă din anii ’50 a unei tipe de vreo 20-și. Expresive. Cu barete lungi. Și loc pentru toată lumea de care ai nevoie ca să ieși în lume.