Şase inimi frânte

La nici o lună după discuție, Roxana Gibescu, curator la galeria de artă contemporană Galateca, i-a făcut lui Alex o propunere: ICR dăduse galeriei mână liberă în pregătirea unei expoziții pentru International Fashion Showcase, un eveniment conex Săptămânii Modei de la Londra, în cadrul căruia designeri tineri din întreaga lume își expun și supun creațiile evaluării unui juriu ultra-avizat. Proiectul României trebuia să fie bazat pe ia tradițională și avea să fie expus la ICR Londra. Alex a spus da și a tras-o pe Vika în proiect.

Making of

Alex, care la 7 dimineața e-n picioare și jonglează constant cu ilustrație publicitară și graphic design, proiecte și colaborări artistice, design vestimentar și obsesie pentru detalii fără să dea vreodată senzația că vrea sau poate să ia o pauză a dat direcția artistică a proiectului. Numit întâi Wild Skin și apoi Untamed Skin, la sugestia Roxanei, proiectul trecea dincolo de motivele populare arhiprezente în ultimii ani în designul românesc și explora ia ca o a doua piele, deopotrivă delicată și neîmblânzită, și încărcată de semnificații, o biografie a omului care o poartă. Pentru că Regina Maria, care a adoptat și promovat portul popular la Curtea Regală, are o inimă celebră – la moarte a cerut ca aceasta să rămână la Balcic, dar, după ce România a pierdut Cadrilaterul, inima i-a fost dusă la Bran și apoi la Muzeul de Istorie – bijuteriile la care se gândiseră Alex și Vika în toamnă s-au încadrat în demers ca un omagiu.

În decembrie, după ce ICR a dat undă verde planului lor, au cooptat-o și pe Alexandra Abraham, designer ale cărei hamuri din piele și estetică se potriveau bine cu conceptul Untamed.

Documentarea i-a umplut de idei și mirări. La o discuție cu Iulia Gorneanu, care studiază simbolurile, tradițiile și portul popular românesc, au aflat de ia de moașă, cu mâneci de 2 metri, în care, într-un gest ritualic simbolizând protecția, era înfășat nou-născutul. Alex și-a continuat căutările la Muzeul Țăranului Român, explorând în principal semnificația unor detalii precum silueta, proporțiile, cusăturile. „Am preluat doar silueta sau anumite caracteristici care le făceau speciale și le-am reinterpretat într-un limbaj contemporan. Să folosesc motive populare e ca și cum aș încerca să pictez Mona Lisa pe tabletă grafică. E posibil să-mi iasă chiar mai bine, dar ar fi un ambalaj fără conținut.” Au rezultat cinci ținute din mătase, in și lână care interiorizează forța iilor vechi mai degrabă decât s-o exhibeze și a căror coasere, făcută la un atelier de rochii de mireasă, s-a întins pe două luni.

Untamed Skin - The Romanian Blouse e o poveste cu nesomn și muncă în paralel la alte proiecte, de ore întregi făcute zilnic de Alex cu autobuzul până dincolo de Prelungirea Ghencea, către atelierul artistei Alinei Popa, o prietenă care le-a oferit spațiu de lucru și o mână de ajutor. Cam 10 ore pe zi timp de vreo două săptămâni i-a ocupat facerea cerbilor din hârtie, de 2.20m metri lungime, cu cel puțin 14 segmente fiecare, pe care urma să expună hainele. Alexandra nu uită ziua în care i-a găsit pe el și pe Alina vopsind cerbii cu negru și ieșind ocazional să ia aer, pentru că bătea prea tare vântul ca să poată lucra afară. „Ajung eu și ies Alex și Alina împachetați în celofan, cu diluant, și încep să se spele unul pe celălalt. Alex avea pete de vopsea pe ochelari.”

Odată cu hainele, au crescut și inimile. În copilărie, Alex își modela din lut personaje din desene animate –a și apărut la televizor cu colecția lui de figurine, pe la 12 ani –, așa că nu i-a fost greu să facă prototipurile de inimă. Au urmat săptămâni de muncă cot la cot cu Vika și un proces de lucru cu totul nou chiar și pentru ea. Simțea că nu mai face bijuterie, ci sculptură. Obișnuită să-și lucreze manual bijuteriile cap-coadă, de data asta a trebuit să colaboreze cu o turnătorie. Mai întâi, s-a făcut un mulaj din silicon după inima din lut, iar negativul astfel obținut a fost secționat în două. În formele de silicon, s-a turnat un strat de ceară, formându-se două coji grosuțe, ușor modelabile cu un ac sau bisturiu. „Ca un ou kinder”, spune Vika. Apoi, jumătățile au fost turnate în alamă (cum o inimă urma să aibă cam 100 de grame, le-a fost imposibil să le facă din aur și argint cum își propuseseră inițial) și, devenite niște coji brute din metal, au intrat pe teritoriul exclusiv al Vikăi, care le-a șlefuit, finisat și îmbinat în forma finală. A urmat, pentru inimile proaspăt formate o baie în aur sau argint, iar la final, Vika a adăugat detalii prețioase, precum diamant brut sau coral.

Nu le-a fost ușor, spun, când în ianuarie, bugetul acceptat inițial de ICR le-a fost redus considerabil, obligându-i să găsească alternative mai ieftine sau să contribuie cu resurse proprii pentru a putea termina la timp expoziția.

Alex: Eu la un moment dat deja mă simțeam depășit de situație.

Vika: Fiecare a avut momente mai proaste de-a lungul procesului, simțeam că nu mai dăm de capăt.

Alex: Astea sunt momentele peste care trebuie să treci.

Londra

După tot nesomnul, a fost cumva firesc că, ajunși la Londra la finele lui februarie, într-o miercuri, la 5 PM, au aflat că juriul nu va veni sâmbătă, cum li se spusese, ci joi, în prima parte a zilei. „Ne-am luat un sandviș și o cafea și am stat până la 5 dimineața să amenajăm. Eram zombie total. Am dormit până la 10, am mai aranjat un pic. Juriul a venit la 3.” În juriu erau experți de la Victoria and Albert Museum, Central Saint Martins și Royal College of Art, jurnaliști de modă de la The Independent, i-D și Business of Fashion, designerul Duro Olowu și nu numai.

Anul trecut, la același eveniment, Lucian Broscățean a câștigat o mențiune specială la categoria „Cel mai bun designer”. Anul ăsta, la Showcase au participat 110 designeri din aproape 30 de țări.

La ICR Londra, juriul a văzut cinci ținute atât de trecute prin sita stilistică a lui Alex încât câțiva români veniți să vadă expoziția au strâmbat din nas: asta e ia românească? Cinci interpretări ale unor ii ce corespundeau unor evenimente-cheie – nașterea, cununia și înmormântarea. Ia de nuntă, împodobită de obicei cu simboluri ale uniunii, a devenit o salopetă din mătase, cu patru picioare. Bluza inspirată de ia de moașă e neagră, pentru că țăranii știau că nimic nu e mai greu ca viața, și e făcută din 5 metri de mătase. Bluza de mamă, neagră și ea, are mâneci și poale lungi și despicate în față și șase straturi. Șase e cifra omului.

Ce-a mai văzut juriul? Șase inimi frânte, două mai mici și restul mai mari, cât să vrei să-ți plimbi degetele pe detaliile anatomice. O inimă cu rubine care se vindecă sub atingerea unei mâini, o inimă stoarsă, care sângerează franjuri din coral, Hardened Heart, inima jumătate organică, jumătate geometrică și preferata Vikăi pentru că în ea i se pare că se îmbină cel mai bine colaborarea ei cu Alex (jumătatea organică e făcută de el și trecută prin procesul complex de la turnătorie, jumătatea geometrică e din sârmă de alamă sudată manual de ea și îi reflectă fidel stilul).

Și mai ce? Șase manechine îmbrăcate statuar în rochii lungi din pânză topită peste care Alexandra a suprapus hamuri preponderent negre. Grafism și structură la prima vedere, apoi o impresie de semeție, de țărănci mândre și drepte, de brâuri și fote și detalii decorative de pe haine. În viziunea Untamed, strângându-se pe corp, hamurile apropie și mai tare de el acea a doua piele încărcată de simboluri, acea extensie a omului care e ia. 

Juriul nu a stat 5-10 minute, cum le spuseseră organizatorii, ci peste jumătate de oră și a văzut tot, inclusiv detaliile pe care cei trei insistaseră mai mult pentru ei înșiși. La final, Untamed Skin – The Romanian Blouse a primit trei Mențiuni Speciale, la categoriile “Best emerging designers”, “Best curator “ și “Showcase winner”.

București

Cu o seară înainte de Noaptea Albă a Galeriilor, Vika, Alex și Alexandra înșirau lucrurile pe care le aduseseră ca să amenajeze două vitrine despre culisele proiectului, o completare adusă expoziției de la Londra. Pe o suprafață de polistiren, degetele lungi ale lui Alex așezau provizoriu, dar metodic obiectele Alexandrei ca pe niște instrumente de operație și aproape că-ți puteai imagina etichetele de dedesubt: frim (zis și sulă) – instrument de străpuns pielea; cuțit cu lame detașabile – instrument de secționat pielea; mănuși chirurgicale pătate de vopsea. „Vrei să vezi moaștele?”, a râs Alex, despăturind punguța cu mulajele de mâini vindecătoare.

Pe jos, așteptându-și suspendarea de plafon, cerbii aveau ceva din Giacometti și cadavrele contorsionate din fotografiile lui Weegee. Capetele le erau înșirate pe jos, niște trofee pline de grație. Alex nu știe de unde i se trage fascinația pentru cerbi și căprioare. „O fi ca un totem.” Cerbul e un animal mitic, a aflat el în timp, prezent nu numai în folclorul românesc, ca simbol al vieții și al regenerării, ci și în mitologiile altor popoare – ca întruchipare a înțelepciunii în India sau a protecției în Mongolia și Siberia, unde oamenii erau înmormântați cu obiecte în formă de cerb sau chiar cu coarne, pentru protecție și ghidare în „Marea Trecere”. O tipă intrată în galerie vreo oră mai târziu, văzând cerbii pe perete, și-a întrebat insistent prietenele la care venise „Ați văzut Hannibal, serialul?”.

A doua zi, înainte de vernisaj, hibridul cu patru picioare, îmbrăcat cu salopeta cununiei, domina sala încă goală dând tonul unui dans pe silent în care imaginația ți-o lua un pic razna. Trebuia să-i vezi degetele lungi, ridicate ca la o predică, și picioarele – două desfăcute, două strânse – ca să intri pe deplin în hora lui bizară. O acuplare în mătase cu vibe taxidermic, nu sub ochii tăi, ci deasupra ta, pe perete, printre inimi frânte, naștere și moarte, hamuri strânse peste pânză și vitrine în care degetele lungi ale lui Alex au așezat meticulos, ca pe niște instrumente chirurgicale, o scurtă poveste despre neîmblânzirea noastră de secole.

Untamed Skin – The Romanian Blouse e la Galateca până pe 18 mai, după care va pleca în Antwerp și Frankfurt.