Dintr-o mulțime de modele asiatice, dacă una dintre ele scoate limba, face inimioare sau victory signs cu degetele, își arcuiește buzele în pupicuri pe hârtii imaginare, se strâmbă sau țopăie cu mâinile în aer, e foarte posibil să fie Xiao și e foarte posibil să te mai poți uita la altcineva. Odată, când era răcită, a adormit așteptând să intre la un casting și organizatorii nu s-au îndurat să o trezească – era prea dulce.
Xiao e din China și a defilat pentru Chanel și pentru Prada, e primul model asiatic care a ajuns imagine Marc Jacobs și, pe zona mai indie, e imagine și muză Babyghost, un brand care-i place atât pentru haine, cât și pentru numele care i se pare că o reprezintă. Are trei tatuaje minuscule pe mâna dreaptă și toate simbolizează bani (lire, yeni, dolari). Ceea ce și face.