Tomboy Hero: misiunea 13/14

De ce Ioana?

A.N: Chiar nu am glumit când am zis că Tomboy Hero îşi are rădăcinile în serendipitate. Au început să se cearnă din ce în ce mai mulţi oameni valoroşi şi activi, care îşi pun constant creativitatea la muncă, nu aşteaptă să fie descoperiţi de alţii. Eu mă bucur că am putut să lucrez cu o parte din ei.

Pentru mine, povestea colecţiei începe din momentul în care sintagma tomboy hero îşi face loc, neintenţionat, într-o discuţie cotidiană şi fără nicio treabă cu moda, dintre mine şi Ioana. În vremea aia, aveam în cap şi urma să aleg între alte două teme, dar tomboy hero mi s-a părut mult mai distractiv şi relevant – pentru mine, brand, zilele în care trăim. Şi în acelaşi ton a fost şi întâlnirea şi colaborarea cu băieţii de la The Type Collective [responsabili de grafica şi mesajele de pe topuri].

De ce Anca? 

I.C: Pentru că Anca mi se potrivește. Și pentru că mi-a adus aminte că viața se întâmplă când îți părăsești zona de confort, fie ea la 10 metri sau la 1000 de km mai la dreapta.

Cu ce te-ai procrastinat cât timp ai lucrat la colecţie?

A.N: Asta e partea no fun, nici nu a fost vorba de procrastinare, ci mai degrabă de un şir de "shit happens" românesc, în tango cu o minte perfecţionistă. Ca să vezi la ce mod se pot da planurile peste cap, intenţionam să lansez noua colecţie la începutul lunii iunie; faptul că s-a întâmplat în octombrie mi-a făcut vara toată numai o surpriză şi o angoasă. Într-un startup ai nevoie de oameni (motivaţi) şi de bani, restul cam sunt poveşti. În cazul meu, cred că au fost mai multe decât am putut duce la momentul respectiv.

În plus, în zona de producţie (aka. reality-check) nimeni nu e impresionat de proiectele creative; pentru un atelier de croitorie un model atipic înseamnă pierdere de vreme, şi dacă mai şi faci stocuri mici/medii şi nu ai lobbyişti care să urgenteze lucrul, la revedere.

I.C: M-am furișat de la scris, poate prea mult timp. Am oprit demersurile de a publica o carte. Am ieșit cam mult în Control, dar e și un drac ucis în treaba asta, tradusă acum într-un studiu generos pe care îl puteți citi în ȘapteSeri săptămâna asta.

Ce înseamnă să fii tomboy?

A.N: Paradoxal, tomboy este o eticheta pusă unei tipologii care respinge / fuge de etichetare. În limbaj de 2013, „hashtag: no hashtag”.

I.C: Varianta feminină a unui bărbat cu coaie. Barba e opţională, chiar dacă acum e la modă. Curajul de a folosi subiect și predicat, de a spune lucrurilor pe nume. De a ieși din casă în sandale, haină de blană și cu părul mov și a te simți bine în pielea ta. Puterea de a-i face pe cei din jur să se simtă bine în pielea lor când sunt în preajma ta. Seducție, control și libertatea de a-ți pierde controlul fără să-ți pierzi capul. Să bei bere din pahare de Martini, și șampanie, cu mama, la 10 dimineața, în fața unei biserici din Bulgaria.

O amintire cu tine când ai fost tomboy:

A.N: „Produsul” încă mai poate conţine urme de tomboy. M-am dus automat cu gândul la obiceiul meu din copilărie de a ocoli porţile în favoarea săritului gardurilor, se întâmpla frecvent. Şi „Marţea în Fire”, sau perioada „ce ar fi dacă?”, în care a culminat deprinderea folositului hainelor în alte scopuri decât cele intenţionate de producător etc. Acum, urcatul pe scări, şi faptul că în 98% din timp nu le abordez treaptă cu treaptă.

I.C: 1. Când am demontat toate credințele unui psihiatru în meseria pe care o practică. Mi-a ținut un speech delirant despre importanța medicației, urmat de o remarcă despre cum oamenii depresivi sunt inadaptați la viață, iar eu am rugat-o să îmi explice relația logică dintre serotonină și adaptabilitate socială. Ea s-a pierdut, eu i-am mulțumit pentru timp și precizie și am ieșit din cabinet mai ușoară cu 50 de nuanțe de frământări. Din acel moment am înțeles că putem face orice. We are master of our own domain.

2. De fiecare dată când recomand oricărui tip cu care mă întâlnesc de puțin timp să se uite la 9 Songs. Dacă există vreun test care trebuie trecut în viață, e cel al pudorii, mentale și muzicale.

De ce cagulă din dantelă?

A.N: Best of both worlds. Orice super erou are nevoie de o mască.

I.C: Because kinky sex makes the world go round. Le dau credit celor de la The Dead Kennedys pentru asta.

Un scenariu pornind de la topul Liaison Dangereuse, cu oricine vrei tu în rolul principal.

A.N: O petrecere suprarealistă, în pijamale. Barbarella themed. Rolul principal e mai puţin important, dar Robert Rodriguez şi Quentin Tarantino să fie la butoane.

I.C: #unitisalvam #testosteronul

Ce vrea societatea de la tine, şi cum te-ai împăcat (sau nu) cu asta?

A.N: Societatea, ca entitate, nu prea are imaginaţie; are idei puţine, fixe şi general valabile, dar nu vrea nimic de la noi. Noi credem că „trebuie să vrea ea ceva”. Nu ţine de împăcat sau nu cu asta, din punctul meu de vedere, fix asta e chimia care face totul să meargă.

I.C: Fiecare vrea să privească tabloul propriilor așteptări. Să porți aparat dentar, să fii blondă sau brunetă, să vorbești mai mult sau mai puțin, să fii ciudat sau normal, să așa sau să nu. Societatea ne-o facem singuri, privată sau cu deschidere la opțiuni. A mea nu e deloc secretă, că de ar fi nu s-ar mai povesti.