Andreea Diaconu a rupt anul ăsta. Pentru că e Ranked # 21 pe models.com dar mai ales pentru că e româncă și suntem mândri de ea, i-am consacrat două articole: streetstyle și un interviu în exclusivitate.
Tot la capitolul modele, am tras-o din nou de limbă pe Aida anul ăsta, despre jobul ei din Thailanda. Acum Aida e la Paris, și pe coperta primului număr al Caietelor SUB25.
Nu ne plac numai modelele. Annamaria Kozma și-a ratat cariera de 2-3 centimetri și povestește despre ciclul infernal al slăbitului pentru a fi luată în seamă într-un eseu personal în care scrâșnesc dinți. Ioana Plopeanu și-a ascuns până de curând cele „două bețe-nfipte în fund” în pantaloni largi și haine băiețești. Cum a depășit ea Complexul Olive Oyl este unul dintre cele mai citite articole de anul ăsta: fata are umor și niște craci incredibili.
2013 a însemnat și prima noastră colaborare pe fashion. Biscuit Clothing feat. SUB25 a dat Colanții Inocența, cu căprioare purtabile.
„Iată un falus!”, ar fi zis Matisse. Ne-a plăcut așa de mult ce-s scos Anca Adina Cojocaru (Imaculatura) încât ne-am dedat la povești în jurul unuia dintre personajele inventate de ea anul ăsta, Prinţesa Pulii. P.S: Între timp Imaculatura a lansat și Colecția Invizibilă, care te dezbracă în 3 timpi.
14 tipe și 5 tipi ne-au lăsat să tragem cu ochiul anul ăsta în șifonierele lor și să păstrăm de acolo cele mai iubite 5 obiecte vestimentare, de la un costum de baie furat de la mama, la șosete, un sutien cu fluture, pulovere găurite, tricouri vamaiote, cască de motocicletă, șal faux russe, petale pe sfârcuri și ruj + tuș. Colecția de povești ale celor mai iubite 5.
Imaginarium. Tot pe voyeurism, 5 designeri români ne-au dat din casă moodboard-ul din spatele universului lor creativ: Skinny Bunny, Carla Szabo, Ludique, Ariadna Mladen și Macramoi.
Câteva colecții noi semnate de designeri români anul ăsta:
- Romanian Punk a lui Adrian Oianu - reinterpretare a folclorului cu ținte și ace de siguranță.
- Oraşul este refugiul meu - fâș pentru oraș în a doua colecție de la Kukl.
- Tomboy Hero - Anca Nagea (designer Bipolar şi Bourgeois Punk) şi Ioana Casapu (jurnalist şi creative director) şi-au unit forţele în numele Bipolarului
- Chilhood of space - rochiile-colaj ale Irinei Irimia
- AER WEAR de la Dana Păun - urbano-centrică și minimalistă
- 10 ținute pentru toamnă-iarnă 2013-2014 de la EGO NON
Pantofi: colecția Qālicheh de Bianca Georgescu.
BONUS: Povești roditoare de la o colegă nouă de redacție, Emilia Barbu, de la Cai Verzi pe Pereți, Woodish, Palier Design, Andreea Bololoi, Oana Boboc și alții.
Alte topuri și ce (mai) păstrăm din 2013.
TOP 2013 - Fashion
Andreea Diaconu de Lachlan Bailey, WSJ Magazine iulie - august 2013