Wanda Hutira în 13 cuvinte

Ostra Berdo a început cu un triunghi din metal pe care Wanda şi-l dorea, iar mama i l-a făcut, a continuat cu un magazin pe Etsy, iar acum e o operaţiune plină de magie care se împarte între Baia Mare, unde e Adela, şi Bucureşti unde Wanda, care are 27 de ani, lucrează ca art director. Când nu creează designuri sau identităţi vizuale pentru clienţii ei, Wanda nu stă locului: desenează pe orice, face lămpi animaliere şi, cum altfel, îşi mai prinde degetul înte două bucăţi de metal în încercarea de a obţine inelul perfect.

Munte. Acasă. 

Cluj. Din şcoala generală îmi doream să merg odată-n Cluj. Era marea iubire. În clasa a unşpea făceam pregătire; era şi prietenul meu la facultate acolo, deci aveam toate motivele să vreau să merg. Acolo am făcut şi eu facultatea [UAD] şi am stat până în 2008. În Cluj dacă dai câteva ture prin centru te-ai întâlnit cu destui oameni încât să faci o petrecere. Sunt foarte mulţi studenţi, ai impresia că e plin de tineri. În capul meu, a rămas ca ceva foarte relaxat, cu voie bună, şi e la fel când mă întorc, pentru că mă întorc printre aceiaşi oameni.

Bucureşti. Am zis să caut un job, să văd dacă găsesc ceva şi-n Bucureşti. Şi am găsit! Eu speram să nu găsesc. M-am angajat la Draftfcb, în art direction, era fix ce-mi doream, directorul de creaţie era foarte mişto, n-aveam nimica de apostrofat. Nu aveam o atracţie foarte mare pentru Bucureşti, dar prea s-au potrivit toate.

Acomodare. Aici parcă toţi oamenii sunt supăraţi şi agitaţi, precum câinii de pe stradă de care vrei să te apropii, să le dai ceva, şi fug, se feresc. Bucureştiul meu e un pic mai mic decât Baia Mare. Stau mult prin zona Romană – Ştefan cel Mare – Charles de Gaulle. Mi se pare mai liniştită.

Art direction. Părinţii mei sunt amândoi designeri, cu asta am crescut, trebuia să fac ceva în domeniu. Când eram mică îmi plăceau cărţile ruseşti, să fie poze frumoase, pe hârtie frumoasă.

Mama. Mama tot timpul meştereşte, tot timpul are proiecte de care se ocupă. Dacă vrea să facă ceva, nu există să nu facă. Iarna trecută aveam eu nişte planuri de triunghiuri. I-am arătat mamei, dar s-a terminat vacanţa de Crăciun şi n-am făcut nimic. M-am întors la birou şi la un moment dat mama a zis: „măi, eu am făcut nişte chestii. Vrei să le vezi?” Mai făcusem şi eu nişte schiţe şi erau foarte mişto. După aia am zis: hai, dacă tot facem, ce-ar fi să punem pe Etsy, să încercăm? N-a fost vreun plan.

Cuvinte. Înainte de ’89 mama făcea haine pe care le serigrafia şi le vindea la Fondul Plastic. Nu era voie să folosească cuvinte în limbi străine şi căutau cuvinte care sunau mai interesant în română. Făceau tricouri cu „Ostra”, „Berdo”, „exclusiv lider”, „lejer design”, „drosera” – o plantă carnivoră care creşte pe păşunile alpine.

Bijuterii. Cred că nu prea am avut oameni în jurul meu care să nu poarte. Mie mi-e foarte drag de toate pe care le am şi-mi iau multe. La unele haine chiar se cuvine să-ţi iei un colier sau o brăţară, că aşa e completă îmbrăcămintea. Sunt ca semnele de punctuaţie dintr-un text. Ar trebui toată lumea să poarte. Băieţii de ce nu poartă?

Magie. Când eram mică tata îmi spunea multe poveşti inventate de el. Lângă Ostra şi Berdo e vârful Igniş, o rămăşiţă dintr-un vulcan care e mult mai înalt. Pe o parte are nişte stânci care ies exact ca nişte creneluri de castel şi e puţin ceaţă tot timpul. Tata îmi spunea că e un castel acolo şi îmi zicea poveşti despre pitici, despre vrăji. Noi şi mergeam acolo şi de fiecare dată eram foarte frustrată că nu prindeam niciun pitic. Am rămas cu imaginea acestui munte vrăjit.

Triunghi. E o formă geometrică atât de simplă şi atât de stabilă. Pătratul e mai complicat deja, cercurile nu-mi plac. În plus stilizarea munţilor e foarte uşor de făcut prin triunghiuri.

Oxidul de cupru. Nici eu, nici mama nu prea eram fane de metal galben. Dar am găsit oxidul ăsta natural, turcoaz, care e atât de frumos, şi pe fundalul de galben parcă se echilibrează, nu mai ai sentimentul ăla de bling-bling. E şi spray culoarea asta, dar mi se pare mai cinstit să fie oxidat.

Oase. Vara asta am cules oase de pe plaja dintre Vamă şi 2 Mai. Medicul veterinar zice că unele dintre ele sunt cel mai probabil coaste de oaie. Mi se pare că prin ele şi prin lemn se continuă ideea asta de geometric, minimal şi de materiale luate cum sunt din natură, doar curăţate şi rearanjate.

Preocupări. Am atâtea de făcut. Sunt minim cu doi ani în urmă. Minim.