14 filme pe care le vrem de la Cannes

Filme în competiția oficială

Blue is the Warmest Color (La Vie D'Adele, Chapitre 1 & 2)
Regie: Abdellatif Kechiche (La graine et le mulet, Vénus noire)

Avem una bucată adolescentă ce se trezește în derivă după ce face o fixație erotică pe o fată cu păr albastru pe care o vede pe stradă. Și după cum bine știm de la Eternal Sunshine of the Spotless Mind încoace, fetele cu păr albastru nu aduc decât necazuri. Filmul lui Abdel Kechiche se anunță a fi o poveste de dragoste ce băltește în apa clocotitoare a adolescenței, abordată onest și cu atenție pentru personaje. Și deși am admirat toate filmele lui Kechiche de până acum, principalul motiv pentru care abia aștept să văd filmul are mai puțină legătură cu virtuțiile cinematografice, cât cu Lea Seidoux care o va interpreta pe Emma, fata albăstruie anterior menționată. Avem, așadar, 179 de minute de Lea Seydoux.

Only God Forgives
Regia: Nicolas Winding Refn (Drive, trilogia Pusher)

Acţiunea are loc în Bangkok unde Julian (Ryan Gosling), care în urmă cu 10 ani a ucis un poliţist şi a fugit, conduce acum un club de box thailandez, paravan de fapt pentru trafic de droguri. Când fratele lui ucide o prostituată, intervine poliţistul pensionat supranumit Îngerul Răzbunării (Vithaya Pansringarm), care îi permite tatălui victimei să-l ucidă pe asasinul acesteia. Mama lui Julian, Jenna (Kristin Scott Thomas), capul unei organizaţii criminale, ajunge în Bangkok pentru a îngropa cadavrul fiului său și-l trimite la rândul ei pe Julian să-l găsească pe criminalul fratelui său şi să dezlănţuie iadul.

De ce merită să fie adus/ văzut: La ora actuală, Nicolas Winding Refn este unul dintre puținii oameni care știu să mai facă un film de acțiune americănesc (el fiind danez) ca pe vremuri, dar și cu o viziune regizorală amplă.

Only God Forgives este al treilea film cu Ryan Gosling în rolul unui om care ia legea în propriile mâini, după Drive (2011, regizat de același Refn, film pentru care a primit premiul de regie la Cannes) și The Place Beyond The Pines (2012, regizat de Derek Cianfrance, care are premiera la noi pe 7 iunie). Ambele filme au fost aclamate în jurul lumii, și se pare că Only God Forgives va fi la fel, dacă nu chiar mai bun. Premiera filmului este anunțată pe 18 octombrie În România (Independența Film).

The Great Beauty
Regia: Paolo Sorrentino (Il Divo)

Un jurnalist bătrân, Jap Gambardella (Toni Servillo) își aduce aminte de tinerețe în Roma.

De ce merită să fie adus/ văzut: Sorrentino, Toni Servillo și Luca Bigazzi. Mai mult decât winning combination.

Șansele ca filmul să fie adus în România: 50%. Ultimul lui film, This Must Be The Place, a fost în închiderea festivalului B-est anul trecut, și distribuit la noi de New Films România, iar acum se dă pe HBO Comedy, dar era un film complet american. În afară de Il Divo (2008), niciunul dintre filmele sale italienești nu au ajuns pe plaiurile românești, nici măcar în festivaluri.

The Immigrant
Regia: James Gray (Little Odessa, The Yards, We Own The Night)

În 1920, Ewa (Marion Cotillard) și Magda Cybulski, două surori poloneze, emigrează în New York. Acolo află că Magda este bolnavă și se despart. Ewa cade în brațele lui Bruno Weiss (Joaquin Phoenix), un bărbat șarmant, dar răuvoitor, care o obligă să se prostitueze. Singura ei scăpare din acest coșmar este Orlando (Jeremy Renner), un magician, vărul lui Bruno.

De ce merită să fie adus/ văzut: Toată lumea a fost frapată de întoarcerea lui Joaquin Phoenix din filmul lui Paul Thomas Anderson, The Master (2012), care i-a adus și o nominalizare la Oscar și un premiu la Veneția, împărțit cu Philip Seymour Hoffman. Gray a mai lucrat în mai toate filmele sale cu Phoenix, deci știe cum să-l folosească.  Este primul film al lui Gray care se petrece în perioada anilor 20, o perioadă cu multă gangstăreală, iar la gangstărealăregizorul se pricepe foarte bine.

Filmul va fi distribuit de Independența Film la noi.

Only Lovers Left Alive
Regia: Jim Jarmusch (Stranger Than Paradise, Coffee and Cigarettes, Broken Flowers)

I-am ținut pumnii să ajungă în competiția oficială și am fost dezamăgit. Din fericire, domnii de la Cannes s-au gândit mai bine și au inclus pe listă în ultimul moment povestea de dragoste cu morți vii a lui Jim Jarmusch, care va fi prezent din nou pe croazetă, cu tot cu ciuful lui devenit trademark. Ca și cum faptul că Jarmusch a făcut un film cu vampiri n-ar fi fost de ajuns, distribuția îi include printre alții pe Tilda Swinton, John Hurt și Mia Wasikowska, a cărei apetență pentru morbid (demonstrată din plin în Stoker) pare departe de a se fi consumat. Pe scurt, Only Lovers Left Alive este despre un cuplu de vampiri, Adam și Eve (mda, nu foarte subtil) ce se trezesc cu relația lor centenară amenințată atunci când sora mai mică a Evei se bagă pe felie. Un mic preview de dragoste vampirească cu Tilda Swinton se găsește deja pe net.

Shields of Straw
Regie: Takashi Miike (Ichi The Killer, Audition)

Încă din trailer, filmul lui Takashi Miike promite să injecteze o doză zdravănă de adrenalină în brațul anemic de festival elitist. O fată este omorâtă. Tatăl fetei oferă o recompensă de un milion de yeni pentru cel care îl va omorî pe principalul suspect, un fost pușcăriaș proaspăt eliberat. Ceea ce urmează ne promite un thriller spectaculos, în cel mai pur stil hollywoodian.

Young & Beautiful / Jeune et Jolie
Regie: François Ozon (Swimming pool, Under the sand, 8 women)

Filmul ăsta e de văzut în primul, al doilea și al treilea rând pentru că personajul principal (Marine Vacth) arată ca-n poza 4. În al patrulea rând, pentru că are un subiect deloc plictisitor: o fată frumoasă de 17 ani care se prostituează pentru că îi place. Iar al cincilea motiv ar fi că are o structură interesantă, protagonista fiind prezentată în 4 anotimpuri și 4 cântece.

Marine Vacth pare a fi un substitut tânăr pentru obsesia lui Ozon cu Charlotte Rampling, care apare și în filmul ăsta. O fi superficială motivația să te uiți la un film pentru că e frumoasă actrița, dar dacă are și un subiect destul de intrigant, poți să te minți că abia aștepți să vezi filmul pentru poveste.

Quinzaine Des Realisateurs

The Congress
Regia: Ari Folman (Waltz With Bashir)

Adaptat după romanul lui Stanislaw Lem (autorul romanului Solaris care a fost transpus în film atât de Andrei Tarkovsky, cât și de Steven Soderbergh), The Congress spune povestea actriței Robin Wright (interpretată de Robin Wright) care acceptă o sumă mare de bani de la un studio, Miramount, pentru a-i ajuta să creeze o actriță virtuală.

De ce merită să fie adus/ văzut: Folman și-a ales un subiect excelent pentru era digitală și dovedește că va deveni un regizor foarte important în câțiva ani. The Congress este un hibrid de animație și live-action.

Șansele ca filmul să ajungă în România: 65%. Waltz With Bashir a fost distribuit de către Clorofilm la noi, chiar dacă a trecut aproape neobservat.

The dance of reality / La danza de la realidad
Regie: Alejandro Jodorowsky (The holy mountain, Santa sangre, Fando and Lis)

A.J.:Having broken away from my illusory self, I was desperately seeking a path and a meaning to life.

După 23 de ani tăcere, Jodorowsky a făcut un film bazat pe autobiografia lui cu același nume, în care este interpretat de fiul Adan (care se ocupă și de soundtrack). În film mai joacă și frații lui, Adan, Brontis și Axel, și Alejandro Jodoworosky însuși. Acțiunea are loc în Tocopilla, un oraș situat la marginea deșertului Atacama, unde regizorul a copilărit. Umblă vorba că e un film fantasmagoric. Ce surpriză.

Ca să descriu vizual filmele lui Jodorowsky, mi-aș propti ochii în tavan și mi-ar trece prin minte un Isus cu paiete în loc de gene, oameni îmbărcați elegant bălăcărindu-se în gunoi, piele râcâită, fructe călcate în picioare. În loc să scrie poezii, care nu ar fi destul de palpabile, Jodorowsky face filme. Scârboase și de oprit după un sfert de oră pentru cei cu stomacul sensibil, iar pentru ceilalți, rezistenți și perspicace, molipsitoare.

Sper ca noul lui film să îmi dea măcar un hint despre geneza lumii lui paralizante, pentru că unde altundeva și-ar fi putut imagina pentru prima dată Isușii lui pervertiți decât în orășelul uitat de lume în care a copilărit.
 
The selfish giant
Regie: Clio Barnard (The arbor)

Debutul lui Clio Barnard, The arbor, adaptat după piesa britanică scrisă de Andrea Dunbar și care prezintă o dramă autobiografică despre niște adolescente din Bradford care se intersectează cu un bărbat căsătorit, a fost considerat unul din cele mai bune și originale filme din 2010. The selfish giant este al doilea ei film, adaptat după faimoasa poveste a lui Oscar Wilde și descris de regizoare ca „a retelling of a fairy tale based on fact”. În rolurile principale sunt doi băieți de 13 ani, Arbor și Swifty, care se împrietenesc cu Kitten, un gunoier din cartier, și încep să îl ajute să strângă gunoaie, cu un cal și un cărucior. Între timp se formează o rivalitate între cei doi prieteni, Kitten favorizându-l pe Swifty, care devine la rândul lui lacom și exploatator; iar în final, prietenia lor se deteriorează și întâlnirea cu „the selfish giant” îi transformă complet.

The selfish giant este prima adaptare a poveștii lui Wilde într-un film de lung metraj, după scurtmetrajul animat cu același nume din 1971, și este unul din cele mai așteptate filme din această secțiune.

Jodorowsky's Dune
Regie: Frank Pavich (N.Y.H.C.)

După ce că Jodorowsky își rupe tăcerea după mai mult de două decenii, mai are loc și premiera documentarului lui Pavich despre abandonarea super-proiectului Dune care da, trebuia făcut de Jodorowsky, nu de Lynch. Și deși love Lynch 4ever, prima variantă ar fi fost de, cu indulgență, zeci de ori mai spectaculoasă. Asta pentru că 1) Jodorowsky lucra la proiect cu H.R. Giger, care s-a ocupat de efectele speciale de la toate filmele Alien, și 2) din proiect mai făceau parte și Salvador Dali și Pink Floyd. Chiar ei. Dune-ul lui Jodorowsky avea să fie cea mai palpabilă experiență pe acid transpusă într-un film vreodată, avea să fie profetică (o zic și fanii, și regizorul). Însă n-a fost să fie, iar adaptarea lui Lynch n-a fost apreciată nu neapărat pentru că nu era bună, ci pentru că în comparație cu prima încercare, orice ar fi fost inferior.

A.J.: I wanted to make a movie that would give the people who took LSD at that time the hallucinations that you get with that drug, but without hallucinating. I did not want LSD to be taken, I wanted to fabricate the drug's effects. The picture was going to change the public's perceptions. My ambition on Dune was tremendous. I wanted to create a prophet. To change the young mind of all the world. For me, Dune was the coming of God.

Enough said.

Un certain regard

The Bastards
Regia: Claire Denis (35 Shots Of Rum, White Material, Beau Travail)

Marco Silvestri (Vincent Lindon), un căpitan de vas, este chemat urgent la Paris. Soțul surorii lui, Sandra (Chiara Mastroianni), s-a sinucis, afacerea familiei este pe ducă, iar fiica ei într-un spital psihiatric. Sandra îl învinovătește pe magnatul Edouard Laporte de toate cele întâmplate, iar Marco se mută în clădirea în care stă amanta lui Edouard, Raphaelle. Dar Marco nu știe nici că Sandra are secrete, nici că se va îndrăgosti de Raphaelle.

De ce merită să fie adus/ văzut: Claire Denis se pricepe la drame familiale și a redovedit acest lucru în ultimii 5 ani cu 35 Shots Of Rum (2008) și White Material (2009), ambele prezentate în festivalul de la Veneția. Distribuția este de zile mari, cu Lindon și Mastroianni în rolurile principale, dar și Alex Descas și Lola Creton.

Șansele ca filmul să ajungă în România: 40%. Filmele lui Denis nu au fost distribuite în România, dar probabil că filmul va fi proiectat în cadrul festivalului Les Films De Cannes A Bucarest având în vedere statutul regizoarei.

The bling ring
Regie: Sofia Coppola (The virgin suicides, Lost in translation)

Bazat pe întâmplări adevărate, filmul e despre un grup de adolescenți cam fanatici, care urmăresc vedete pe net ca să afle unde locuiesc și să le jefuiască - subiect destul de imprevizibil pentru filmele molcome cu care ne-a obișnuit Sofia. Una dintre adolescentele din rolurile prinicipale e fosta Hermione, pe care toți fanii HP sunt curioși s-o vadă fără robă și baghetă, cu gloss, tocuri și genți supradimensionate. Din trailer se înțelege că grupul de rebeli intră în belea, cum era de așteptat, așa că posibil ca învățătura filmului să fie „nu e frumos să intri în casele oamenilor și să le furi chestii, indiferent dacă sunt faimoși sau nu”. Combinația Sofia+pițipoance însetate de faimă și luciu pare în primă instanță defectă, dar de fapt s-ar putea să funcționeze, fiind altfel decât filmele comerciale de gen, dacă mizăm pe intuiția și lirismul Sofiei.

La Semaine internationale de la critique

For those in Peril
Regie: Paul Wright

Într-un sat izolat din Scoția, Aaron este singurul supraviețuitor dintr-un accident bizar de pescuit, în care au dispărut/murit cinci oameni, inclusiv fratele său. Comunitatea încuiată și superstițioasă dă vina pe Aaron, făcându-l să se simtă din ce în ce mai exclus și vinovat. Neputința de a accepta că fratele lui a murit devine laitmotivul plimbărilor cețoase pe malul apei, înțepate de privirile acide ale oamenilor care abia așteaptă să se dovedească, cumva, că el e de vină. 

Tensiunea care se creează în sat, dar mai ales în mintea lui Aaron, e în continuă creștere dar pare topită într-un decor contrastant – albastru, tăcut, amorf. Parcă nimeni nu vrea să întrerupă tăcerea care învelește accidentul, ci doar să o râcâie până la sânge, până când Aaron pleacă din satul lor, pentru că aduce ghinion.