15 filme de văzut la One World Romania

Ce mică e lumea (Spania, 2012)
Albert își ia prietena și o cameră de filmat și pleacă împreună spre Noua Zeelandă. Are vreo 20 de euro în buzunar și un scaun cu rotile sub el, dar nu există multe lucruri pe care să nu le poată face. Documentarul deschide ediția din acest an a One World Romania.

Planeta Melcului (Coreea de Sud, 2011)
Young-Chan nu aude și nu vede. Soon-Ho, soția lui, a încetat să crească în înălțime după ce a ajuns la 1.20m. Regizorul Yi Seung-Jun și-a petrecut mult timp cu ei ca să le spună povestea de dragoste și supraviețuire. Fără acorduri lacrimogene pe fundal, dar cu multă poezie.

Fotomodel (SUA, 2011)
Documentarul care a făcut turul tuturor blogurilor de fashion anul trecut ajunge și la noi. Un scouter, o adolescentă dintr-un sătuc din Rusia care nu știe deloc engleză, o industrie imensă pe care amândouă femeile o deservesc. Teme de gândire: de unde vin modelele, cum cresc ele departe de casă visând să ajungă pe copertă la Vogue și cât de puține dintre ele reușesc.

Sindromul Punk (Finlanda, 2012)
Finlandezii Pertti Kurikka's Name Day în turneu, la concerte, în intimitate, în splendoarea ciudățeniei lor de punkeri bătrâni, cu dizabilități intelectuale, care tocmai și-au scos primul album.

Anatomia unei plecări (Germania, 2012)
Familia Tătaru a fugit din România la sfârșitul anilor ’80, luându-l cu ei pe Oliver, fiul adolescent căruia nimeni nu a simțit nevoia să-i ceară părerea cu privire la ce avea să se întâmple. Oliver e acum regizor și se întoarce la acele vremuri, pentru a privi plecarea din două unghiuri: a părinților sătui de viața din comunism, și cel al puștiului fericit.

Documentaristul (Letonia, 2012)
„Ce film am putea face noi doi?”, îl întreabă Inta, o femeie de vârsta a doua care locuiește singură la marginea unei mlaștini, pe regizorul Ivars. În anul pe care Ivars și-l petrece filmând-o, Inta îl hrănește, îl ia la fugă, îl plimbă, îl înjură. Din viața grea de documentarist ies cele mai frumoase filme.

Anton chiar aici (Rusia, 2012)
Anton are autism, iar în Rusia asta înseamnă stigmatizare pentru el și familia lui. Lyubov Arkus face din acest documentar un eseu autobiografic care, dincolo de cum sunt tratați autiștii de sistemul medical și de societate, dincolo de suferința adolescentului Anton, e despre relația ei cu personajul său și, în ultimă instanță, despre singurătate.

Hotelul starurilor (1981)
Dan și David ajung la Hollywood visând, normal, să ajungă staruri. Stau într-un hotel părăginit și fac figurație, ca majoritatea celor cazați acolo. De dragul visului.

Doar ei, tinerii (SUA, 2011)
„E atât de sensibil și de bătut în cap. Toți sunt atât de bătuți în cap.”
Chiar e nevoie de un pretext pentru a vrea să vezi un film despre viața unor adolescenți?

Trădarea (Marea Britanie / Norvegia, 2012)
Filmul cu care Karen Winter a absolvit un master de regie de film documentar la Londra e despre ceva ce i s-a întâmplat în anii 1990. Atunci, un conflict violent a izbucnit în Norvegia între două grupuri extremiste de tineri: de o parte neo-naziștii care urau străinii, de cealaltă parte, grupul Blitz, care iubea muzica alternativă și ura neo-nazismul. Karen, adolescentă pe atunci, a trecut dintr-un grup în celălalt, rănind pe drum oameni apropiați. Documentarul combină imagini de arhivă, pasaje de jurnal și dialoguri cu oameni din trecut și evidențiază puterea de seducție a extremismului și vulnerabilitatea tinerilor aflați în căutarea unei identități.

Patul e stricat (România, 2013)
Filmul care urmărește doi băieți aflați în căutare de fier vechi e regizat de Raluca Răcean Gorgos și a câștigat cea mai recentă ediție a workshopului de film documentar Aristoteles. Imagine de Anamaria Vîjdea.

Ai Weiwei: fără regrete (SUA / China, 2012)
Probabil cel mai titrat artist chinez din ultima vreme, Ai Weiwei rămâne un protestatar prin tot ce face. Filmul e portretul artistului disident și, totodată, debutul regizorului Alison Klayman.

Voci interzise (Elveția, 2012)
Ca să posteze pe blogul ei, Yoanni Sanchez trebuie să meargă în cafenele sau alte spații publice cu Internet, pentru că în Cuba sunt interzise conexiunile private. Deși cenzurat în Cuba, blogul are 14 milioane de vizite pe lună, din întreaga lume. Documentarul urmărește viețile a trei femei reprezentative pentru noua generație de rebeli de pe net care au curajul să denunțe abuzurile guvernelor lor.

Spune-mi Kuchu (SUA, 2012)
„Drepturile omului nu înseamnă drepturile homosexualilor. În special în Uganda”, scrie într-un tabloid ugandez. În Uganda homosexualii și lesbienele sunt cunoscuți sub numele de „kuchus”, iar ura față de ei e continuu alimentată de presă, de preoți, de politicieni care încurajează (și chiar forțează) raportarea homosexualilor. În ianuarie 2011, pe la jumătatea filmărilor, primul activist gay declarat din Uganda a fost ucis în casa lui. Filmul documentează evenimentele care au dus la moartea sa, atât din punctul de vedere al activiștilor, cât și din cel al celor care li se opun.

Doza potrivită de violenţă (2013)
În suburbiile elegant trasate ale Los Angelesului, viața clasei mijlocii e tihnită. Sau nu. Unii părinți, copleșiți de revolta copiilor adolescenți, incapabili să-i controleze, plătesc angajații unor companii să răpească puștii în toiul nopții (ca-n filme) și să-i ducă cu forța în statul mormon Utah, în tabere de disciplinare. O poveste despre destrămarea iubirii dintre părinți și copii.

Între 12 și 16 martie, la Cinema Elvira Popescu, vor fi în fiecare dimineață proiecții speciale pentru liceeni. Tot pentru și despre tineri, One World Romania are o secțiune de neratat intitulată Romanul adolescenței. Programul complet al festivalului (cu cinematografe cu tot) pe site-ul One World Romania.