17 de la TIFF

Umbre

Ca să își spele păcatele pentru că nu a fost la serbarea de grădiniță a fiică-sii, un tată workaholic și divorțat îi îndeplinește dorința și pleacă împreună spre Busan, unde locuiește maică-sa. Fiind îndeajuns de aerian încât să îi cumpere de ziua ei ceva ce avea deja, nu ne miră că nu observă toate semnele din jur. Un virus foarte dubios își face de cap, iar toată Coreea e în stare de alertă. Nici nu ajung bine în prima stație, că oamenii din tren încep să se transforme în bestii mâncătoare de creier mai repede decât ai zice „apocalipsă zombie”. Și nu sunt zombie din ăia abulici, ieșiți la promenadă, gen Night of the Living Dead, ci uber-zombie pe amfetamine. Ai zice că 2 ore e prea mult pentru un film cu zombie în tren, dar nu, te ține fiecare minut. Se numește Train to Busan (r: Sang-ho Yeon).

Tot din Coreea vine și The Wailing (r: Na Hong-jin), care e despre un sat lovit de o boală misterioasă, care-i omoară încet, dar sigur, locuitorii. Știm că e de anul trecut de la Cannes și probabil îl găsești și pe torenți, dar ar fi păcat să ratezi așa o demență cinematografică pe ecran mare.

Fără Limită

Fabulă mistică în care un ornitolog este luat de apele râului pe care naviga și salvat de doi călugări, L'Ornitologo e conceput după o logică de vis care nu se cere descifrată și care se hrănește din singurătate și fantasme sexuale. Al cincilea film al portughezului João Pedro Rodrigues e o experiență one of a kind.

Dacă vă era dor de niște Greek Weird Wave, Park (r: Sofia Exarchou) pare a fi ce trebuie: La 10 ani de la Jocurile Olimpice de la Atena, niște băiețași petrec timpul în Satul Olimpic, în prezent o ruină, și fac împerecheri de câini pentru bani. Jucat de neprofesioniști, filmul are un vibe de punk à la Larry Clark, făcând în același timp o critică a societății grecești de azi.

Competiție

Actorul Francis Lee a debutat în regie cu God's Own Country, o poveste de dragoste dintre un fermier britanic și un muncitor român (interpretat de Alec Secăreanu). Filmul a luat premii la Sundance și Berlin și e considerat un soi de Brokeback Mountain transplantat în Marea Britanie, într-un context în care homofobia pare și mai prezentă.

O fată de 12 ani dintr-un orășel din Polonia vrea să-i spună unui coleg că îi place de el și ca să fie sigură că acesta vine la întâlnire, îl șantajează. Well, it’s all fun and games până la ultima parte a filmului (inspirat dintr-un caz real), care i-a făcut pe mulți dintre spectatorii care au văzut Playground (r: Bartosz M. Kowalski) la Festivalul de la San Sebastian să iasă oripilați din sală. No spoilers.

Filme Românești

Planeta Petrila, noul documentar al lui Andrei Dăscălescu e despre un fost miner devenit artist și activist care provoacă autoritățile, care continuă să demoleze clădirile istorice ale minei.

Și Alexandru Solomon are un nou documentar, prezentat în premieră mondială la TIFF: Ouăle lui Tarzan. Povestea? Pe o colină din Suhum, capitala Abhaziei (o mică republică nerecunoscută oficial, în estul Mării Negre) se află un institut medical de cercetare pe maimuțe, deschis de sovietici în anii '20 și care cică ar fi fost înființat ca să creeze un hibrid între om și maimuță. Stai, ce?

Povestea Iubirii - primul lungmetraj în engleză al lui Radu Mihăileanu e o adaptare după bestseller-ul lui Nicole Krauss, despre povestea de dragoste dintre doi tineri evrei din Polonia, despărțiți de ororile războiului. Filmul este prezentat în premieră în România și va avea o serie de proiecții speciale la care vor fi prezenți atât regizorul, cât și Derek Jacobi, care interpretează rolul principal.

Dan Nuțu și Ion Dichiseanu sunt incredibil de cool în Suta de lei, unul dintre cele mai interesante și fresh filme românești făcute vreodată, care va avea parte de o proiecție specială (a copiei necenzurate) în prezența actorilor. De neratat.

Supernova

Atunci când o gașcă de prieteni vechi se adună pentru o seară ca pe vremuri, se lasă cu revelații incomode. De la Le charme discret de la bourgeoisie la Who's Afraid of Virginia Woolf, filmele cu cine cordiale care ajung să se ducă dracului într-un mare fel sunt extrem de entertaining, mai ales pentru cei mai voyeuriști și sadici dintre noi, iar în The Party, Sally Potter a adunat o mână de actori pe care i-am vrea cu toții prinși într-un insectar: Bruno Ganz, Cillian Murphy, Timothy Spall și Kristin Scott Thomas.

Având-o ca protagonistă pe Martina Gedeck din The Lives of Others, Original Bliss (r: Sven Taddicken) pare să aibă toate datele pentru a fi o incursiune în tenebrele psihicului uman, pe filiera Eyes Wide Shut. O femeie prinsă într-o căsnicie lipsită de dragoste și abuzivă e măcinată de pierderea credinței, atunci când află de un pshiholog minune care pretinde că poate controla realitatea cu puterea minții. Care psiholog e un fetișist obsedat de pornografie. Cică și colecția de nuvele a scriitorului scoțian A.L. Kennedy, din care filmul se inspiră, merită un ochi.

Šarūnas Bartas, cel mai importat regizor lituanian (care a venit anul trecut la TIFF), are un nou film, unde cap de afiș este Vanessa Paradis. Frost e despre un tip care cunoaște un cuplu de reporteri într-un convoi care trimite ajutoare umanitare în Ucraina. După ce planurile se schimbă și rămân pe dinafară, ajung să ia contact direct cu războiul și fiecare va fi nevoit să-și depășească limitele.

The Last Family (r: Jan P. Matuszyński) face portretul lui Zdzisław Beksiński, un artist-cult polonez, pictor, sculptor și fotograf, a cărui artă (care se încadrează, zice Wikipedia, la suprarealism distopic), include trupuri descompuse și fantezii sado-maso. Regizorul se folosește de tot felul de înregistrări cu artistul și familia lui, pe care le recreează, fiind interesat exclusiv de viața personală a acestuia. 

+3 franțuzești

Dacă acum 10 ani cineva ne-ar fi zis că Bruno Dumont va face un musical electro pop-rock despre copilăria Ioanei d.Arc i-am fi râs în față. Acum, după mini-seria P'tit Quinquin și demento-scabrosul Ma Loute, Jeannette, l'enfance de Jeanne d'Arc pare o continuare mai mult decât firească a filmografiei regizorului. Filmul va fi la TIFF la mai puțin de 2 săptămâni după premiera mondială pe care o va avea la Cannes, în secțiunea Quinzaine des Realisateurs.

Aproape la fiecare film (și scoate cam unul pe an), François Ozon schimbă registrul. De data asta, avem de-a face cu film de epocă sobru, filmat în alb-negru și vag adaptat după Broken Lullaby al lui Ernst Lubitsch. Frantz, care a fost prezentat în competiție la Veneția, se întâmplă post-primul război mondial, într-un orășel german: Anna plânge la mormântul logodnicului ei ucis în război și se trezește că lângă ea depune flori un tânăr militar francez. Too soon pentru repararea relațiilor franco-germane?

Dacă e să ne luăm după filmele lui Philippe Garrel, am zice că infidelitatea este sportul național al Franței. Să citim, de exemplu, sinopsisul la L'ombre des femmes: „Pierre şi Manon fac documentare cu buget mic. Când Pierre o întâlneşte pe Elisabeth, o tânără stagiară, ea devine amanta lui. Dar Pierre refuză s-o părăsească pe Manon, le vrea pe amândouă. Elisabeth descoperă că Manon are un amant şi îi spune lui Pierre. Pierre se întoarce la Manon, femeia pe care o iubeşte. Se simte trădat, aşa că o imploră, neglijând-o pe Elisabeth.” Cu peste 30 de filme la activ, regizorul veteran pare în continuare interesat de originile, contradicțiile și consecințele infidelității și nu scapă nici niște tușe de Nouvelle Vague și de voice over asigurat de Garrel jr. Am zis că și ăsta e filmat în alb-negru?

***

Transilvania International Film Festial (TIFF) are loc la Cluj-Napoca între 2-11 iunie. Mai multe detalii despre filme și program aici.