3 filme (foarte) bune de la Pelicam

Câștigătorul Marelui Premiu: My Name is Salt (Elveția / India, 2013)

O întindere ce pare nesfârșită de pământ crăpat. La granița cu Pakistanul, an de an, 40.000 de familii indiene își părăsesc pentru câteva luni satele pentru a locui în deșert, unde fac sare. Zona, numită Little Rann of Kutch are 5.000 de m2, iar fiecare familie produce anual în jur de 1.600 de tone de sare, pe care ia cam 1.500 de euro, odată ce returnează comerciantului avansul pentru funcționare.

În deșert, pe plantația de sare, totul se modelează cu meticulozitate cu palmele și cu tălpile. În 8 luni, familia ia de la zero o fâșie de deșert, improvizează o locuință, sapă o fântână și instalează o pompă care va scoate la suprafață apa sărată. Bucata lor de deșert este porționată astfel încât apa sărată să se acumuleze în bazine. În toate lunile în care apa se evaporă și sarea se cristalizează, familia muncește zilnic, urmând niște etape precise, pentru ca cristalele de sare să fie cât mai mari și cât mai albe. Copiii merg la școală, un cort improvizat din pânză de sac, tot undeva în deșert. Primăvara, după ce sarea e gata, familiile o vând și se reîntorc în sate, înainte ca deșertul să redevină mare pentru câteva luni.

Regizoarea Farida Pacha a filmat din octombrie 2010 până în mai 2011 și pe timpul filmărilor a stat împreună cu familia lui Sanabhai, împărtășind aceleași condiții de viață. Din lipsă de fonduri pentru editare, filmul nu a fost gata decât anul trecut. El nu a fost proiectat încă în India. 

Câștigătorul competiției Black Sea Docs: Pipeline (Rusia / Republica Cehă / Germania, 2013)

O șosea izolată, la o trecere de pietoni, o mână de nuntași. Pe marginea șoselei, un monument banal separă Europa de Asia. Mirele își trece mireasa pragul, în brațe, în Europa.

În documentarul lui Vitaly Mansky mergem de-a lungul celor 4.500 km ai conductei Urengoy-Pomary-Uzhhorod, din Vestul Siberiei până în Europa Centrală. Comunitățile de oameni care trăiesc pe traseul conductei sunt surprinse în momente mai mult sau mai puțin festive: o competiție de reni în vestul Siberiei, o nuntă, ziua internațională a femeii, o înmormântare, un meci amical între vecinii ruși și ucrainieni de 1 mai, o mică ceremonie de ziua lui Lenin, o Sfânta Maria și o comemorare a soldaților căzuți în al doilea război mondial.

Două statui aurite marchează locul de unde începe conducta, la Urengoy, în Siberia de Vest. De acolo ne întâlnim cu crescători de reni în costume tradiționale din stofă groasă, colorată, purtate peste blănuri, cu sănii moderne cu motor și telefoane mobile ce-și pierd semnalul. Mai departe pe conductă, un vagon-biserică colindă satele; în el se țin slujbe și botezuri pentru doritorii puțini la număr. La comemorarea soldaților, în mijlocul pieței publice sunt puse 4 rânduri de scaune pentru veterani, doar 2 dintre ele mai sunt ocupate de câțiva bătrâni mândri în cele mai bune costume ale lor, țintuite cu medalii. O butelie ține flacără festivității aprinsă.

Rușii sunt „ca porcii, leneși, dar dacă le e foame pot muta munții din loc”. Politica se tot discută, dar superficial. În Medvedev nu au încredere, pare slab, Putin e ok, că altul nu-i. Dar ce-i supără cel mai tare e că trădătorul de țară Gorbaciov nu și-a primit pedeapsa pentru c-a distrus URSS-ul.

Vitaly Mansky s-a născut în Ucraina, dar locuiește la Moscova. Filmările au durat 104 de zile și au cuprins 7 țari de pe ruta conductei.

Costa da Morte (Spania, 2013)

Upon entering men in landscape and landscape in men the eternal life from Galicia was created - Castelao

Ceață, câțiva copaci risipiți, pe fundal, gâfâitul tăietorului de lemne. Într-un golf, femei cu picioarele în apă, aplecate, râcâie fundul apei de unde culeg scoici-covor. În larg, vase de pescuit industrial și câteva bărci rătăcite cu pescari. O ceață ce pare permanentă, mare, mlaștini, limbi de pământ înconjurate de ape și stânci. Vedem în plan îndepărtat oamenii locului așa cum își câștigă existența, tăind lemne, pescuind și culegând scoici și îi auzim de parcă am fi lângă ei.

Costa da Morte își ia numele de la mulțimea de oameni morți care ar fi ieșit la mal pe plajele ei de-a lungul vremurilor. Coasta e în Galicia, despre care ni se spune că e țara vrăijtoarelor. Legendele locului sunt multe, de la stânci malefice la negustori prădați, cărora li s-au tăiat degetele. Recent, undeva prin Camelle se spune c-ar fi eșuat o navă care transporta lapte condensat, pe care cei de acolo l-au folosit ca vopsea pentru pereții caselor; două femei vorbesc despre o navă italiană plină cu ciocolată. Stâncile au nume pe măsura legendelor: Lespedea Albă, Dealul Unde se Cacă Păsările sau Patul de Fertilitate, un loc între stânci care vindecă cuplurile care nu pot avea copii. Despre un munte din zonă se spune c-ar fi ars timp de 7 ani, jarul protejat de zăpadă reaprinzându-se primăvară de primăvară.

Filmul a luat premiul Best Emerging Director la Locarno în 2013. Regizorul Lois Patiño s-a născut în 1983 în Vigo, Spania și este cunoscut ca artist video. Costa da Morte este primul lui lungmetraj, la care a fost și operator și monteur.