3 Filme. Pe scurt.

Platouașul ei cinematografic cuprinde filme care se petrec pe 3 continente diferite, filme cu stiluri diametral opuse, filme de văzut SUB25 și de revăzut după o vreme, în caz că vreți să verificați în ce măsură vi s-au schimbat perspectivele, gusturile, fanteziile.

Paranoid Park-ul lui Gus Van Sant e povestea lui Alex, un teenager blazat și inocent, cu privire abulică și carnație delicată, care își exorcizează conștiința în paginile unui jurnal, într-o pseudo-scrisoare pe care n-o va trimite niciodată. Paranoid Park e un teren de skating fabulos unde inițierea e anevoioasă și niciodată completă, e locul în care orice tânăr Icar trebuiesă-și încerce aripile, e lumea crudă a băiețandrilor mândri și liberi, a copiilor singuratici, a skaterilor beți. O lume pe care Van Sanț o filmează pe 8 mm și o înfășoară în muzică mișto, de la chestii de inspirație felliniană (trademark Nino Rota) până la indie-rock-ul experimental și obsedant al tipilor de la Menomena, plus nițel blues senin marca Henry Davies. Viața lui Alex e un blur perpetuu, familia e doar fundalul unei anumite nefericiri, fetele– un surogat nesatisfăcător anti-singurătate: Jennifer e tipa superficială care îl folosește pentru sex, de dragul de-a avea ce povesti prietenelor la telefon; Macy e tipa cu creier care ar vrea să-l descifreze pe băiatul ăsta misterios și monosilabic, să-l scoată din tăcere, să-l țină de mână. Însă pe el îl vindecă doar cuvintele puse pe hârtie, spovedania asta tăcută despre o noapte care n-ar fi trebuit să se întâmple. Și tot filmul curge precum o cursă de skateboard cu ruperi de ritm și momente de imponderabilitate în care numai emoția te ține suspendat, pulsându-ți surd prin sânge și timpane.

Y tu mama tambien, road movie-ul lui Alfonso Cuarono e interpretare mișto a poveștilor tipice cu maturizare, inițiere într-ale vieții, trecere de la idealism la realism, știți voi genul. O interpretare care mustește de erotism, de culoare, de viață din aia din care îți vine să muști cu poftă.

Tenoch și Julio clocotesc de hormoni și neliniște adolescentină, prietenele lor au plecat creanga prin Europa, băieții sunt prinși în rutina lipicioasă a unei veri lungi și fierbinți. Îi salvează Luisa - verișoara prin alianță cu vreo 10 ani mai mare, subiect de fantezii și ejaculări precoce - , plus perspectiva unei mini-vacanțe pe o plajă mai mult sau mai puțin imaginară. Luisa, care îi ațâță cu discuții șăgalnice despre sex, care e glumeață dar insistentă, care vrea să le afle secretele și să le ofere o experiență un pic altfel. Nu vă imaginați că totul e un soft-porn de sezon estival: Cuaron are grijă să ridice discret covorul magic al peisajelor paradisiace și să ne arate mizeria de dedesubt, sărăcia în care își duce viața o bună parte a populației din Mexic, cârciumile ieftine și mahalalele prăfuite, obiectele de cult kitschioase, scandalurile de corupție, punctele de control ale poliției militare, urmele unor morți de demult. Iar vocea care ne urmărește din off, peste culorile vii care miros a cocos și-a iarbă de calitate, a guacamole și-a tequila, are grijă să ne aducă aminte că viața e un lucru fragil, că frumusețea nu e făcută să dureze, că prietenia înseamnă să știi ce bucăți de adevăr să ascunzi și până când.

Last, but not least, An Education, hitul de-acum 3 ani regizat de Lone Scherfig. Dacă povestea s-ar fi petrecut în Bucureștiul zilelor noastre, personajul lui Carey Mulligan ar fi fost o liceană neînțeleasă care o arde intens pe Tumblr, visează să bea în Control și să își găsească hipsterul-pereche împreună cu care să asculte Bon Iver și să discute profunzimi. În Londra anilor `60, Jenny se hrănește cu închipuiri naive despre boema pariziană, cu existențialismul ei militant și decadența aferentă. Soarta îi scoate în cale bărbatul la care nici n-a îndrăznit să viseze, cu care trăiește intens tot ce-și dorise vreodată - la dracu cu școala și ambițiile vechi, e vremea conversațiilor spumoase stropite cu vin scump și a mașinilor sport, David e sexy și cool, nu mai contează că ascunde o mulțime de secrete și se poartă suspect de seducător cu viitorii socri. Jenny își asumă lucid educația asta sentimentală, acceptă totul, bifează conștiincios și pierderea virginitatii, e matură și rațională, crede că asta o va salva - e veșnica greșeală pe care o face un anume gen de adolescente cu IQ-ul peste medie.

Pe urmă, însă, viața reală vine peste toate și le face una cu pământul. Și chiar dacă pe undeva te așteptai la asta, momentul te izbește la fel, pentru că voiai să crezi în joaca de-a oamenii mari, voiai să crezi că se poate trăi învelit în muzicile alea din fundal (Juliette Greco, Duffy, Brenda Lee, Madeleine Peyroux), apărat de coconul tău de inocență. Voiai să crezi și-acuma nu mai poți și asta doare, doare de fiecare dată.

Mai multe Filme. Pe Scurt.