7 filme de la One World Romania

Above and Below (r: Nicolas Steiner, 2015)

Un cuplu de homeleși se droghează în canalele de sub Las Vegas. Un fost camionagiu bătrân trăiește în mijlocul deșertului, într-un buncăr militar abandonat. O veterană din Irak simulează o misiune pe Marte în deșertul din Utah. Lalo e un fel de Brusli, doar că nu în canalele din București. Above and Below e despre oameni care trăiesc în afara societății. E un documentar care trece granița spre film artistic. Rezultă două ore extrem de eye-pleasing, cu montaj on point, care face poveștile să se intersecteze în puctele comune, și cadre pe care le-aș atârna de toți pereții. Până atunci, le pun pe Tumblr. Bonus e coloana sonoră care rămâne lipită de timpan. Eu zic că e must see, măcar pentru impresia estetică.

Cartel Land (r: Matthew Heineman, 2015)

Mexicul e sfâșiat de cartelurile care lucrează în cârdășie cu guvernele. Oamenii se simt neputincioși. Drogurile, femeile și copiii curg peste graniță. Intră în scenă „El Doctor”, un bătrânel mustăcios care înarmează bărbații dintr-un orășel de pe coasta de vest a Mexicului și pornește la vânătoare de mafioți. Matthew Heineman construiește un portret al unui lider carismatic, genul care deschide gura și are la picioare o armată de vigilantes, femei frumoase și locotenenți loiali. De partea cealaltă a graniței, un redneck cu tatuaje pe gât și o nevastă fără dinți cotrobăie pe coclauri în căutare de smugglers. Lupta împotriva cartelurilor e dusă de oameni obișnuiți cărora li se pune o mitralieră în mână. Diferențele între mafioți și vigilantes se estompează pe măsură ce sângele se varsă în ambele tabere. Cartel Land ridică întrebări despre limite morale și despre linia subțire dintre bine și rău. – Ștefania Matache

Dancing with Maria (r: Ivan Gergolet, 2014)

Au interesat-o mereu limitele corpului, cum se mișcă oamenii care nu se pot mișca. „Eu sunt piciorul care dansează al mamei,” spune argentinianca Maria Fux, fiica unei rusoaice șchioape și a unui bijutier care nu voia ca fiica lui să aibă treabă cu dansul. Dar Maria a dansat toată viața iar acum, la 90 de ani, continuă să le arate și altora ce a descoperit că poate face dansul din ei. Oameni cu poliomielită, cu sindrom Down, oameni care nu aud sau nu văd ajung în studioul Mariei și-și dansează viețile unul lângă celălalt. Sunetul e același pentru toți, mișcările sunt altele la fiecare. Și se simt în studioul ei, în care Gergolet a tot revenit să filmeze timp de patru ani, mii de funigei magici care leagă oamenii de alți oameni, eliberându-i totodată din ei înșiși. 

„Viața mi-a dat, în etape diferite, mult, nimic, puțin și ceva,” spune Maria Fux, 90+, care aprinde lumina în corpurile altora, în timp ce al ei se duce, puțin câte puțin, la culcare. – Gabriela Pițurlea

Guantanamo's Child (r: Patrick Reed, Michelle Shepard, 2015)

În 2012, când a fost capturat în Afghanistan de către armata americană, condamnat pentru terorism și trimis la Guantanamo Bay, Omar Khadr avea doar 15 ani, devenind astfel cel mai tânăr deținut al controversatului centru de detenție și primul minor condamnat pentru crime de război. Documentarul prezintă interviuri tulburătoare cu oameni din armată și serviciile secrete care vorbesc despre abuzurile armatei americane, cu foștii colegi de carceră sau cu Khadr însuși, la câteva zile după eliberarea condiționată. După 13 ani de încarcerare în care a fost supus la numeroase torturi, acesta este eliberat condiționat în Canada și adoptat de avocatul care îl apărase. Dincolo de cazul în sine, Guantanamo's Child ne arată crimele comise în numele „democrației”, abuzuri serioase care nu sunt de acum 100 de ani, ci se întâmplă chiar în momentul în care citiți acest text. (Paul Petrache)

Grozny Blues (r: Nicola Belluci, 2015)

În 1996 și 1999, în capitala Ceceniei, un grup de prietene filmează, cu resurse proprii, războiul, pentru ca apoi să nu li se poată spune că nu s-a întâmplat. Pentru că în Cecenia lucrurile nu se-ntâmplă, oamenii nu dispar, clădirile nu ard, iar războiul nu a fost. Munca Taitei Yunusova, activistă, singura rămasă în Grozny, pare a fi cu morile de vânt, o muncă de înregistrare, de documentare, care se acumulează: vrafuri de petiții, de cereri, de scrisori de la familiile oamenilor care dispar fără urmă.

Femeia e sfântă în Cecenia, moartea unei femei cere două vieți ca răzbunare, trei dacă era gravidă – ne spune un șofer de taxi. În viață, însă, femeia este o acadea Chupa Chups, pe care bărbații și-o doresc nedesfăcută – ne spune o fată tânără, cu văl. O Chinawoman cecenă nu poate cânta pentru că îi este interzis să iasă în oraș seara. Singurul lucru care pare să reziste, în cel mai distrus oraș din lume în ciuda războiului, represiunii politice și legii islamice, este solidaritatea femeilor cecene.

Jenica și Perla (r: Rozálie Kohoutová, 2015)

În mijlocul oamenilor, pe o uliță neasfaltată dintr-un cartier fără canalizare din Slovacia, Jenica o coafează pe prietena ei, Perla. Jenica e româncă, stilată, stă la Paris, vorbește franceza perfect și e o femeie emancipată. A muncit ca să poată face un curs de coafură, din care acum se poate întreține singură, iese cu gadjos și și-a închiriat o garsonieră în oraș. Perla are grijă de ea cât poate, spălându-se la lighean, cu apă încălzită cu fierbătorul. Nu-i place la școală, pentru că se simte umilită printre gadjos și probabil nu o va mai continua mult. Dar Perla nici nu-și dorește foarte multe: nu vrea să-și părăsească vreodată familia și locul de unde e, chiar dacă niciunul dintre romii pe care-i cunoaște nu are un job. Între ele două sunt niște mii de kilometri, pe care îi parcurg pe Skype. Un film care te lasă cu un aftertaste optimist în legătură cu roma millennnials.

Only Barberry Remains (r: Lia Sudermann, 2015)

Doi arhitecți nemți se plimbă țanțoși prin curtea unei clădiri în construcție, despre care aflăm că va fi un nou centru de tratament involuntar - așa fiind denumite centrele psihiatrice pentru oamenii certați cu legea din Germania. După gard, pentru a preveni fuga celor internați, arhitecții au plantat mărăcini, printre care au ascuns role de sârmă ghimpată. Rolul mărăcinilor e dublu: formează un gard natural, care din afară nu dă impresia unui centru de detenție, dar sunt și suficient de periculoși ca un potențial evadat să se gândească de mai multe ori înainte să îi confrunte. Sau, după cum declară zâmbitor unul dintre cei doi arhitecți, ar putea provoca suficiente răni astfel încât evadatul să fie prins. Cam ca-n „Frumoasa din pădurea adormită”, doar că invers, și nasol.

Doi foşti pacienţi scăpaţi printr-o gaură de gard a altui centru pornesc, împreună cu un bătrân fost psihiatru, spre Sardinia, pentru a-și crea propriul centru de tratament psihiatric alternativ într-o casă neterminată pe care o deține bătrânul acolo. Reușesc să fenteze poliția și ajung chiar și la destinație, în acest Thelma și Louise meets One Flew Over the Cuckoo's Nest care te lasă să crezi până la final că e un mockumentary din care nu mai știi foarte bine cine are cele mai mari probleme psihice de fapt.   

Festivalul continuă astăzi și mâine. Programul One World Romania.