1. O să vezi filme într-un superloc.
Timp de 3 zile, una dintre halele funcționale ale uzinei Camexip din Băicoi, județul Prahova, își întrerupe activitățile și devine cinema & galerie de artă.
2. Tu alegi filmul câștigător.
Votul tău chiar contează, pentru că vei contribui la premierea unuia dintre cele 23 de scurtmetraje din competiție, iar câștigătorul va pleca acasă cu o lucrare creată pentru el de un artist român contemporan. Pe lângă competiție, festivalul mai oferă două selecții, trimise special pentru Arkadia de către ECU (The European Independent Film Festival) și Bristol Encounters. Filme, program și alte chestii găsiți aici.
3. Poți să (re)vezi Câinele Japonez.
Pentru cine nu l-a văzut - trebuie să știți că debutul lui Tudor Jurgiu este unul dintre cele mai apreciate filme românești recente, cu o poveste emoționantă și o distribuție pe măsură. Restul au ocazia să-l vadă din nou, în not your regular sală de cinema.
4. Participi la workshop-uri gratuite.
Una bucată workshop de fotografie (la care trebuie să te înscrii vineri, înainte de deschiderea oficială), susținut de doi fotografi profesioniști și unul de Public Speaking, la care actrița Iulia Verdeș te va ajuta să treci de emoții și să vorbești liber, prin tehnici de arta actorului. De asemenea, cei mici pot participa la atelierele de desen și reciclare creativă, organizate de Interaktiv University.
5. Te poți înscrie la concursul de fotografie.
Dacă simți că ai reușit în cele trei zile de festival să surprinzi o imagine care pentru tine sumarizează momentul cel mai autentic petrecut la Arkadia, trimite fotografia pe office@arkadiashortfest.ro, pentru a fi printată și expusă în uzină. Cea mai bună va fi premiată.
6.Vezi două expoziții.
Ca să-ți mai clătești ochiul între două calupuri de filme, ți s-au pregătit și două expoziții, una de artă grafică - ANTI BLOC (Roberta Curcă) și una foto - Multilateral (Andrei Mateescu), ambele vorbind despre relația om-spațiu-comunitate.
7. La Arkadia ajungi foarte repede și te cazezi cât ai zice „băicoi”.
Ai zice că Băicoi e hăt, departe, dar de fapt e doar la vreo 80 de kilometri de București, pe drumul spre Brașov, iar dacă nu ai mașină nu e o problemă, pentru că microbuze și trenuri sunt din belșug. Odată ajuns acolo, ai tot felul de pensiuni și hoteluri, dar dacă vrei să fii mai low-budget, festivalul pune la dispoziție un spațiu de camping, chiar în apropierea uzinei. Rezervarea e totuși necesară, indiferent dacă vă hotărâți să stați la pensiune sau la camping. Pentru toate detaliile, intrați pe site-ul festivalului. Ne vedem acolo!