7 psihopaţi şi scenariile lor de blockbuster. Şi un câine.

7 Psychopaths este cel mai recent film al lui Martin McDonagh și marchează intrarea regizorului la Hollywood. Titlul filmului este chiar titlul scenariului la care lucrează Marty (Colin Farrell). Prea puțin important dacă alcoolismul a dus la lipsa de inspirație sau viceversa, oricum Marty le are pe amândouă. Și poate că ar trece de la sine dacă nu ar exista amicul Billy (Sam Rockwell), decis să îl ajute prin orice mijloace să își ducă scenariul la capăt. Adică să se apuce să-l scrie. Așadar trebuie găsiți 7 psihopați pentru un film care se vrea în primul rând despre dragoste și pace pentru că, nu-i așa, ne-am săturat de toate filmele violente marca Hollywood în care mulți băieți supărați au multe arme și știu să le folosească. Nu neapărat în consens cu această teorie, Billy, într-un moment de adâncă inspirație, dă anunț la ziar că se caută psihopați pentru un scenariu de film. Reacție logică, soluție practică. Billy este un tip rațional care nu se împiedică în consecințe.

Hans: An eye for an eye leaves the whole world blind.
Billy: (after pondering a bit) No it doesn’t. There’ll be one guy left with one eye. How’s the last blind guy gonna take out the eye of the last guy left who’s still got one eye? All that guy has to do is run away and hide, behind a bush. Gandhi was wrong! It’s just that no-one’s got the balls to come right out and say it!

Argumentație greu de contrazis. Iar replica vine de la un personaj cu numele de familie Bickle. (De Niro în Taxi Driver, anyone?) Material suficient pentru un psihopat, poate chiar doi. Tom Waits își face apariția sub numele de Zachariah, un ucigaș în serie de ucigași în serie. Asta în condițiile în care în Los Angeles activează deja The Jack of Spades killer, care omoară doar mafioți. Woody Harrelson ocupă și el un loc de cinste ca psihopatul Charlie, un șef de mafie căutându-și isteric și sângeros cățelul răpit. Christopher Walken este psihopatul Hans, individ stoic, trecut prin multe, cu un calm interior cel puțin suspect. Așadar avem poveștile psihopaților, filmul din capul lui Marty, filmul din capul lui Billy, rezultatul combinării celor trei și multe morți anunțate, majoritatea puse în scenă ca la carte, pentru un film cu psihopați (sau western, în funcție de stare).

7 Psychopaths testează premisa că singura cale să scrii un scenariu de film bun este dacă trăiești tu, pe pielea ta, povestea respectivă. Dar o face folosind personaje complet dezaxate, care deja se cred actori principali în propriile filme și lucrează la următorul blockbuster. E film în film fără film.

Martin McDonagh a făcut fix trei filme.

Six Shooter este un scurt-metraj de jumătate de oră în care un tip tânăr și agitat vorbește cu un bărbat care tocmai și-a pierdut soția, în timpul unei călătorii cu trenul. Dar există o lume atâta de clară și de mare în spatele personajelor, deajuns cât să umple un lung-metraj de proporții. Și pentru că e totul atât de condensat, trecerea de la o stare la alta ia prin surprindere, și râzi cu lacrimi până când nodul care îți crește în gât reușește să te înnece.

In Bruges e o poveste în ritm de Așteptându-l pe Godot, cu ucigași plătiți, pitici rasiști și mafioți cretini, totul în telegenicul dar plictisitorul Bruges. Are mult umor negru, sânge, și o fermecătoare prietenie între doi asasini care vorbesc în stilul absurd cu care ne-a obișnuit Tarantino dar discuțiile țin de moralitate, conștiință și alte noțiuni mari și greu de definit pentru oameni care se ocupă cu omorâtul de alți oameni dar nu sunt complet spălați pe creier. E un film dur cu firi plăpânde.

Pe logica asta, 7 Psychopaths poate fi privit ca o cioacă meta, o teorie despre cum în Los Angeles viața se împletește atât de strâns cu arta că lumea este redusă la o seamă de clișee umblătoare pentru care violența este doar o metodă de a-și construi o imagine puternică. Dar pentru asta trebuie puțină îngăduință. Că nu reiese doar din glume despre sistem și un personaj transformat din terorist vietnamez în călugăr budist sinucigaș. Și nimic din film nu justifică seriozitatea ultimei secvențe, post generic.

Una peste alta, McDonagh a făcut o comedie extrem de amuzantă, foarte bine jucată dar subțirică. Iar cele câteva burți din poveste dau de gândit că poate nu asta era inițial ideea. Ca argument stau în picioare celelalte două filme scrise și regizate de el. Să-i dorim lui mai multe filme în afara Hollywoodului sau să-i dorim Hollywoodului mai mult tupeu?