„A scrie film îţi oferă luxul de a scoate la lumină toate lucrurile care te-au atins, într-un fel sau altul”

Vlad Ghinea a câștigat în 2016 prima ediție The Script Contest, singurul concurs de scenarii de la noi care are ca premiu pe lângă o sumă de bani și producția filmului. Povestea cu care a aplicat atunci a devenit scurtmetrajul Sete, o alegorie a depresiei în mediul rural, care a fost selecționat la festivalul internațional de film Curtas - Vila do Conde. The Script Contest a lansat call-ul pentru cea de-a treia ediție, așa că dacă ai un scenariu la sertar, mai ai timp până săptămâna viitoare să te înscrii.

Interviu:

De ce te-ai apucat să scrii film?

Un motiv foarte pragmatic: atunci când am realizat că vreau să fac film, am realizat și că sunt șanse extrem de mici ca cineva să-mi ofere tocmai mie, neica nimeni, un scenariu. Așa că am decis să-mi fiu propriul scenarist. Pe lângă asta, a scrie film îți oferă luxul de a scoate la lumină toate lucrurile care te-au atins, într-un fel sau altul.

Sete, ultimul tău scurtmetraj, are accente thriller/horror. Care sunt reperele tale cinematografice din zonele astea?

Sete are accente thriller/horror doar pentru că mi se pare că depresia, care e tema filmului (dacă o putem numi așa) este ceva mai mult decât horror. Nu sunt consumator al genului. Dupa The Shining n-am dormit trei zile, după The Birds cinci, iar la The Exorcist încă mă gândesc și-acum în nopți reci de noiembrie.

Dincolo de lipsa unor bugete mari, de ce crezi că nu încearcă mai mulți regizori/scenariști să se avânte în zona filmelor de gen? Sau de ce de multe ori ies prost?

Problema, în țările în curs de dezvoltare cinematografică, printre care se numără și România, nu e neapărat legată de buget, ci mai degrabă de modalitatea de obținere. Pentru a beneficia de finanțare din partea statului, care e, cu mici excepții, singurul mod de a face film, trebuie să fi ajuns prin anumite festivaluri. Festivalurile respective nu apreciază, neapărat, filmele de gen, iar regizorul e, astfel, obligat să-și regândească prioritățile, dacă vrea să facă și al doilea film. Sau pe al treilea.
Iar motivele pentru care filmele de gen ies, de cele mai multe ori prost, sunt două. Primul e legat de faptul că „Hollywood”, din câte știu eu, nu e studiat in facultățile de regie. Și ar trebui. Fără niciun fel de mișto, studenții ar trebui sa aibă în programa școlară Transformers, The Ring, sau Serendipity. Al doilea motiv e legat de exercițiu. Repetitio est mater studiorum, că tot am facut latina in liceu și am și trecut clasa. John Woo a făcut peste douăzeci de filme până la Hard Boiled.

De câte ori ai rescris scenariul la Sete? Când decizi că un scenariu e „gata”?

N-am idee. Scriu până am eu impresia că e bine. După care mai schimb pe platoul de filmare. După care se mai cizelează la montaj. Practic, scenariul e gata în momentul în care exporți filmul.

Cum a fost la filmare, în ce fel te-au ajutat cei de la The Script Contest? Care au fost cele mai dificile momente?

Pe lângă faptul că au finanțat filmul, Laura Mușat, organizatoarea concursului, a jucat rolurile de producător și producător executiv. Adică a adunat o echipă foarte mișto, a ajutat în procesul de casting și location scouting și s-a asigurat că filmarea decurge cât se poate de bine. Și a reusit. Am filmat patru zile, în afara Bucureștiului, prin case de bunici, noroaie subcarpatice și friguri românești, ca pe vremuri, fără să ne scoatem ochii. Ba mai mult, ne-am înțeles perfect unii cu alții. E posibil ca asta să fi fost și de la țuică. A existat un singur moment mai tensionat: filmam cadrul secvență în care Safta ii marturiseste mamei păcatul comis, eram pe la dubla douăzeci plus, filmam de vreo șase ore, nu ieșea absolut deloc, Laura voia să dea pauză de masă (și pe bună dreptate), iar eu voiam sa continuăm până când iese. Eu am pus mâna pe un cuțit, Laura pe un topor, și-uite așa m-am ales cu o mare cicatrice pe obraz. Am mai dat, însă, încă o dublă, care, din fericire, a fost ce trebuia.

Cum e să faci un film după scenariul altcuiva? Ai scrie pentru alt regizor?

Am încercat acum ceva vreme, dar aveam la îndemână un treatment, nu un scenariu. Și n-a ieșit chiar bine. Nu știu dacă aș scrie pentru alt regior, la comandă, gen. Nu sunt cel mai înzestrat scenarist din lume. Însă aș da scenariile deja scrise altcuiva.

Ce sfat i-ai da cuiva care tocmai începe să scrie primul scenariu?

Sa-l ducă la capăt. Indiferent ce iese acolo. Va avea ulterior timp să tot rescrie.

Ai tabieturi când vine vorba de scris?

Mă urnesc greu, scriu freeflow, lenevesc două luni, recitesc, rescriu, mai lenevesc o lună, îl recitesc, pun diacritice, lenevesc, recitesc, rescriu, lenevesc, recitesc, rescriu…

Câte scenarii ai acum la sertar? Poți să ne spui ceva despre proiectul la care lucrezi acum?

Patru scurte, un prim draft de lung și un aproape prim draft de lung. Momentan nu lucrez în sensul propriu al cuvântului. Am început discuțiile cu Laura pentru producția unuia dintre scurtmetraje și, în teorie, ar trebui să fiu în etapa de „recitesc, rescriu” cu lungmetrajele. Dar, știi cum e.

Un film făcut de un coleg,-ă de generație pe care ești gelos (pe film, nu pe coleg)

Nu sunt gelos pe nimeni și nimic. E loc pentru toți. Dar îți pot spune trei filme foarte mișto care mi-au căzut în fața ochilor în ultima vreme : Cap si pajură de Nae Constantin Tanase, Anathema de Andreea Bortun și 16 lovituri de Alex Badea.

***
Te poți înscrie la The Script Contest până pe 11 ianuarie. Mai multe detalii aici.