Alexandra Safriuc are scurtmetrajul în sânge

Prima selecție

Povestea a fost cam așa: am lucrat la prima ediție Filmul de Piatra, iar ultimele 2 săptămâni de dinainte de festival le-am petrecut împreună cu vreo 10 oameni într-un apartament de 2 camere al lui Dăscălescu (n.r.: Andrei Dăscălescu, regizor și director al festivalului Filmul de Piatra), în care dormeam cu rândul, găteam cu rândul, munceam cu rândul, fiecare ce apuca. Când am ajuns acolo nici nu am apucat să-mi dau haina jos și Dăscălescu mi-a pus în brațe 5 dvd-uri cu filme scurte, animații pentru copii de la Institutul Francez. Mi-a zis „alege din filmele astea selecțiile pentru copii și scrie sinopsis-urile la ce ai ales și dintre toate selectează unul pe care să-l punem în prima seară ca mostră”. Așa că practic, după Crăciun, în 2007, cred, m-am trezit pentru prima dată că fac o selecție și nu știam de unde s-o apuc. Aveam 19 ani, aveam emoții de nu mai puteam, mi-era frică și de umbra mea și de filmele alea și de sinopsis-uri, iar când traduceam aveam impresia că nu mai știu deloc engleză. La un moment dat am ajuns să caut fiecare cuvânt, să verific că ăla e. După ce am ales filmul mostră, Dăscălescu a zis „a, ce tare e filmul ăsta”, așa că a fost uau să primesc o confirmare.

Practic, după ce am terminat selecția, rolul meu în festival practic era să am grijă de juriu, să-i duc din stânga în dreapta, să văd dacă au tot ce le trebui. Acolo m-am cunoscut cu Mugur Crîngașu, care adusese Future Shorts în România. În vremea aia, lucram la Lowe & Partners, unde eram un soi de junior junior copywriter și de obicei stăteam și asistam la brainstorming-urile ălora smart, dar a venit criza și de la un punct încolo nu mai existau nici brainstorming-uri la care să asist și cam tot ce făceam era să traduc. Ultimul cont la care am lucrat era Pampers și am tradus vreo 2 săptămâni despre fundulețul fin al copiilor, până într-un moment în care m-am crezut eu Batman și m-am dus la șefa mea de atunci și i-am zis că nu vreau să mai fac asta. Întâmplător, dup-aia m-am întâlnit cu Mugur, căruia i-am zis că mi-am dat demisia, iar la câteva luni după asta mă sună: „Uite, noi vrem să facem proiectul ăsta care se cheamă ShortsUP și Răzvan (n.r.: Răzvan Crișan), coordonatorul, ar vrea să se vadă cu tine, că i-am zis că tu știi să faci selecție de film.” Primul meu interviu a fost în anul I de facultate, la un call center, unde mi s-a zis să nu fac asta în viață, al doilea la Lowe & Partners, iar al treilea a fost ăsta cu Răzvan, care a durat cam jumătate de oră, timp în care eu am scos, cred, 3 cuvinte. Răzvan a vorbit tot timpul, el fiind un om care știe foarte bine să vândă idei. Am plecat, iar după vreo 2 zile mă trezesc cu un mail de la el în care îmi zice „Auzi, Alexandra, am senzația că tu nu prea ai vorbit în interviu, nu vrei să ne mai vedem o dată?” Așa că ne-am întâlnit, de data asta am vorbit și eu și am zis OK, hai să începem acest proiect și să vedem ce se-ntâmplă.

ShortsUP #1

Prima ediție a fost ușoară, că a fost cu Amintiri din epoca de aur și selecția era deja făcută, dar acolo am făcut împreună cu Răzvan și cu Alina (n.r.: Alina Chirvase, co-fondator ShortsUP) script-ul de la eveniment și l-am gândit ca pe o experiență: a venit Mungiu cu o mașină veche și venirea lui a fost anunțată la portavoce, am avut un cor de copii care cânta în deschiderea filmului, un șotron desenat prin MNAC, eugenii, mentosane și cico. După aceea a venit prima selecție de la ShortsUP, cu tema Green Screen și m-am lovit cu capul de perete, pentru că am realizat că ce selecție făcusem eu la Filmul de Piatra n-are absolut nicio legătură cu selecția pe care trebuie s-o fac aici. Dacă la Filmul de Piatra am avut un număr limitat de filme din care trebuia să aleg, la ShortsUP aveam o temă și mi-am dat seama că eu trebuie să încep să contactez oamenii, să-i rog să-mi trimită filmele. Așa mi-am dat seama că ce făceam noi era un total hibrid în lumea filmului, pentru că oamenii nu înțelegeau cum de facem o singură seară, care e treaba și de ce ar trebui să ne trimită filmul. A fost foarte greu anul ăla, pentru că făceam UNATC-ul, în toamnă începusem și facultatea de filosofie și ShortsUP și fiecare minut al meu din semestrul ăla era pur și simplu calculat. Mi-a luat selecția aia vreo 4 luni. Atunci nu aveam super multe filme din care să aleg, ideea era să am suficient de multe cât să umplu 2 ore. Nu știam de unde s-o apuc, unde-i caut, unde-i găsesc. Acum e mult mai reglementată distribuția filmului scurt decât era acum 7-8 ani. Atunci filmul scurt era film de studenție, exercițiu de film, nu era deloc o formă cinematografică de sine stătătoare, era clar văzută ca un exercițiu. Din selecție în selecție am început să înțeleg cum stă treaba, ca să zic așa.

După 8 ani, lucrurile merg un pic altfel, pentru că am o conexiune stabilită cu film makeri, distribuitori, producători și cumva știu gândirea din spatele ShortsUP și a selecției. Pe scurt: de obicei venim cu o temă out of nowhere, poate e o temă de moment care merită să fie explorată și e de interes pentru public sau mă uit eu la filme și zic „uite, se pare că anul ăsta cam tema asta e explorată în filme, ce-ar fi să facem un eveniment pe tema asta”. Dar deja mă uit la filme zilnic, așa că în momentul în care trebuie să fac o selecție la Musicology, de exemplu nu o iau de la 0, deja știu jumătate de conținut și lucrurile nu mai merg doar pe o direcție - acum nu sunt doar eu care le scriu realizatorilor să ne trimită filmele, deja oamenii odată ce finalizează un film îmi trimit direct filmul, să-l luăm în considerare în considerare dacă avem vreun eveniment la care se potrivește.

De unde vin filmele

Noi facem un call public, dar nu ca festivalurile tradiționale, care au cumva o perioadă de timp dedicată promovării call for entry-ului, pe tot felul de site-uri de specialitate sau în short film market-uri cum ar fi la Clermont Ferrand, Berlin sau Cannes. Eu nu fac lucrul ăsta pentru că resursele umane la noi sunt foarte puține, râdem că eu sunt departamentul de film. Abia de jumătate de an am început să lucrez cu Rodica (n.r.: Rodica Dominteanu), să țină corespondența asta cu realizatorii de filme, pentru că mi-am dat seama că asta mă influențează în procesul de selecție, să le zic eu direct da sau nu. Ea mi-a tot propus să facem un call for entries, dar eu dacă mă uit la un film nu pot să zic că mă uit la 3 minute și îi dau stop și zic gata, e o prostie. Eu am responsabilitatea să mă uit cap-coadă, tocmai pentru că e o formă cinematografică în care se experimentează. Și atunci dacă aș face call for entries și mi-ar veni în loc de 300 de filme, de exemplu (la câte m-am uitat pentru Musicology), o mie de filme, cu resursele astea umane nu cred că aș avea timp fizic să mă uit la toate și să respect lucrul ăsta.

Eu fac chestia asta zilnic, am cel puțin 2 ore pe zi în care mă uit la scurtmetraje și ce îmi atrage atenția intră în tabelul meu cu filme, chiar dacă n-aveam o temă în minte unde am putea să-l includem și dacă rămân în pană de idei, scroll-uiesc pe acolo să văd care e treaba. Deja distribuitorii îmi trimit ce au nou în catalog, producătorii cu care am lucrat și regizorii, la fel. Plus feed-ul de Vimeo, care „e Dumnezeu”, dacă nu mă uit într-o singură zi pe el, mă simt groaznic de vinovată, simt că am păcătuit rău.

Tematici, public & scurt vs. lung

La început, ShortsUP avea evenimente lunare, de fiecare dată cu o altă tematică. De la Păcate Capitale și Eroi Contemporani, la Aventuri Urbane, sunt peste 50 de evenimente tematice pe care le-am făcut de-a lungul anilor. De 3 ani de zile am schimbat puțin structura evenimentelor, în sensul în care avem 5 evenimente pe an: evenimentul de iarnă încercăm să-l stabilim să fie Musicology și de la an la an să mergem mai departe. Primăvara avem Erotic Shorts, vara - Noaptea Lungă a Filmelor Scurte, care nu e un eveniment tematic și e singurul eveniment la care criteriul de selecție e anul de producție. Încă suntem în discuții care o să fie evenimentul de toamnă și în plus va ma fi și un best of cu filme noi, Marele Picnic. 4+1, cam asta e schema pe an. Ce s-a mai schimbat la ShortsUP, spre deosebire de vremea când aveam evenimente lunare, e faptul că selecțiile sunt acum competitive. Tot timpul am crezut că publicul are un rol foarte important în procesul de selecție. La Green Screen mi-am dat seama că am pus pe ecran doar ce îmi plăcea mie, fără să mă gândesc deloc la public și mi-am zis stai, ceea ce îmi place mie poate nu are niște puncte de empatie suficient de puternice pentru un public de o mie de oameni și cumva aici m-a ajutat experiența din advertising: să mă gândesc la selecție ca la un lungmetraj făcut din scurtmetraje, dar în care să se regăsească niște puncte comune pentru o masă mai mare de oameni.

Nu facem evenimente de nișă - la Noaptea Lungă a Filmelor Scurte, de exemplu, am avut un public de 5.000 de oameni și cred că fiecare dintre ei trebuie respectat. Tot timpul m-a ajutat feedback-ul de la ei, să înțeleg ce-și doresc să vadă, pentru că ei se așteaptă să vină la un eveniment de entertainment până la urmă și la final vor să iasă fie cu o întrebare, fie cu un sentiment pozitiv, fie cu o transformare. Mi se pare nesincer să mă uit doar la ce-mi place mie sau ce cred eu că este în trend în lumea scurtmetrajului la nivel internațional și să nu țin cont de obișnuințele publicului. Plus că intervine și o altă problemă în selecția de film scurt: noi suntem obișnuiți să vedem lungmetraje, unde timp de 2 ore empatizăm într-un anumit fel cu un personaj, pe când la scurtmetraje ești pus să faci asta aproape din 10 în 10 minute. Eu m-am super obișnuit, mi-e ușor să trec de la o poveste la alta, pentru că fac asta zilnic, dar asta are și un side-effect, am ajuns să trec de la un subiect la altul imediat și în viața de zi cu zi. Nu pot să pun 2 filme cu o structură narativă asemănătoare unul după altul, sau consecutiv 3 filme cu voice-over, pentru că nu se diferențiază între ele. Pe de-o parte, trebuie să am grijă de partea asta, dar altfel, e foarte mișto că, spre deosebire de lungmetraj, aici în 2 ore de scurtmetraje pe o temă anume se creează un fel de debate la nivelul temei: ajungi să vezi filme din zone geografice diferite, perspective diferite, poți să explorezi subiectul ăla din foarte multe puncte de vedere fără să tragi neapărat o concluzie.

Tot timpul am zis că pentru mine școala de film care simt că m-a învățat să văd filmul, m-a învățat poate să scriu mai bine film, și poate că la un moment dat mă va învăța să fac film, e selecția asta pe care o fac. Din păcate, din facultate am ieșit cu foarte multe frustrări, inhibiții și nesiguranțe pe gusturile mele și, din punctul ăsta de vedere, faptul că m-am uitat și mă uit în continuare la atât de multe filme în care film makerii experimentează m-a încurajat să am încredere în gusturile mele, să-mi dau seama că o idee poate fi extrem de valabilă atunci când e realizată, chiar dacă e negată la un pitch.

În ultimii ani, pe internet s-au creat tot felul de platforme de distribuție a filmului scurt și au ajuns să existe platforme atât de diverse ca site-urile de porn, cu toate fetișurile lor. Ca subiecte și stiluri cinematografice, fiecare nișă are mult mai ușor acces la ceea ce îi place și fiecare creator care nu-și găsea locul în distribuția mainstream, își găsește publicul mult mai ușor. Iar la nivel narcisic, mi-a crescut foarte mult încrederea în mine și a reparat rănile din facultate. Pe de altă parte, atenția mea e la pământ. O dată pe an, o lună de zile, îmi impun să mă uit numai la lungmetraje și mi-e foarte greu după selecția de la Noaptea Lungă. De obicei, după ce o termin mă duc la TIFF, iar primul film de lungmetraj pe care îl văd e pentru mine un chin. Să stau 2 ore să empatizez cu un singur personaj, frate, ce trebuie să zici așa multe în 2 ore? Nu poți să zici în 10 minute? (râde)

ShortsUP Musicology

Am mai avut Musicology și acum 5 ani și comparativ, mi se pare că e un fel de test-evaluare pentru mine, să văd cum mă uit la o selecție cu aceeași tematică după 5 ani. Musical-ul nu e tocmai genul meu de film preferat, întotdeauna am avut o dificultate de a mă uita la ele, inclusiv când aveam teme în facultate. Cumva, în timp am înțeles că noi ne-am antrenat de o sută de ani, simțurile noastre sunt foarte antrenate să accepte foarte ușor tot felul de convenții în legătura dintre imagine și sunet, fie sunet-cuvinte, fie sunet de fond, fie muzică. Cumva cred că prin istoria lui, musical-ul e fratele nostalgic al show-ului live, a fost la începutul explorării relației dintre imagine și sunet. Mi se pare interesant Musicology, pentru că explorează cumva și evoluția asta a sunetului/muzicii în film. Începem cu o selecție de filme de arhivă, a căror coloană sonoră va fi interpretată live de o orchestră de cameră, după care trecem treptat în contemporan. În selecția competitivă sunt filme care au emfază pe muzică - documentare despre muzică sau sunet, musical-uri ca la carte, videoclipuri, sau filme a căror subiect e muzica, cum e Muzica în sânge a lui Alex Mavrodineanu. Din punctul ăsta de vedere cred că în selecția asta se întâmplă exact ce ziceam: în 2 ore și ceva reușim să explorăm subiectul din foarte multe puncte de vedere, iar pentru un om căruia nu-i place neapărat musical-ul cred că o să fie chiar mișto. Procesul de selecție în sine a fost o corvoadă de când am terminat selecția și până am dat send. Aveam lista cu filmele și ordinea lor gata acum vreo 3 săptămâni, dar nu puteam să o trimit. Daniela Ștefănescu, omul care se ocupă de management și comunicare, mă tot suna „Hai, Alexandra, trimite-mi selecția, mă tot întreabă oamenii pe Facebook”, eu îi ziceam că gata, i-o trimit, dar până la urmă mă răzgândeam, pentru că sigur am ratat ceva, nu am găsit filmul ăla minune care să facă selecția asta mirobolantă. Până la urmă am dat send și din momentul ăla viața mea e mult mai frumoasă.

***
Câteva recomandări de scurtmetraje de la ShortsUP Musicology: „Blow UP (r: Hawaii & Smith), I am going to Italy (r: Ivaylo Markov) și toate filmele românești.”