Searching For Sugar Man - Regia: Malik Bendjelloul
Un documentar despre un rocker pe nume Rodriguez, aproape necunoscut (zic aproape, pentru că era complet necunoscut în America, dar în Africa de Sud, era printre cei mai cunoscuți muzicieni), care, după ce-a scos două albume, a dispărut de pe fața pământului, fiind îngropat în zvonuri despre moartea sa. Iar ce s-a întâmplat cu el este ireal.
Filmul a fost premiat la Sundance, atât de juriu, cât și de public și a luat premiul Oscar pentru cel mai bun film documentar, dar din fericire nu este un documentar tipic Oscaresc. Malik Bendjelloul știe să transmită niște veridice "good vibes" către spectatori, lucru pe care nu pot să-l facă multe filme premiate cu un Oscar.
Regizorul știe să extragă emoții veritabile din personajul pe care îl urmărește/ caută și să le combine cu muzica lui Rodriguez, împrăștiată în așa fel încât să facă orice spectator să se îndrăgostească de ea după ce-a ascultat vreo trei melodii.
Searching For Sugar Man mai are o proiecție duminică 21 aprilie la Cinema Studio la ora 13.
Blancanieves - Regia: Pablo Berger
Este o reinterpretare a basmului clasic ("Albă ca Zăpada și cei șapte pitici"), în care Albă ca Zăpada devine toreador. Filmul este mut și alb-negru și se petrece în Spania anilor 20.
Așteptările erau mari, deoarece filmul a rupt în două premiile Goya și a călătorit prin mai toate festivalurile, iar ideea filmului este foarte bună, dar din păcate, este umflat cu dramatism tipic spaniolesc, ceea ce îl face să fie ca un fel de telenovelă. În plus de asta, finalul este total previzibil, chiar dacă încearcă să îl schimbe pe cel al poveștii originale și încearcă să fie amuzant, dar nu este amuzant decât în momentele în care se ia foarte în serios.
Din fericire pentru el, "Blancanieves" are și patru puncte forte. Primul dintre ele este Maribel Verdu, care este totodată excitantă, dar și enervantă în rolul lui Encarna (un nume care îi descrie personajul foarte bine). Imaginea și muzica filmului sunt superbe și Berger face multe trimiteri la filme canonice, cea mai evidentă dintre ele fiind scena de la sfârșit care aduce aminte de clasicul regizat de Tod Browning, "Freaks" (1932).