Chestionar cinema: Bogdan Jugureanu

Filmul preferat
Nu am un răspuns universal pentru întrebarea asta, așa că mă adaptez de fiecare dată când sunt pus față-n față cu ea. Uite, acum îmi vine să zic de Man on Wire al lui James Marsh. Documentar. Incredibil de bine făcut. Inspirațional. Îl privești cu o dragoste pe care nu ai cum să ți-o explici.

Cel mai bun film din ultimul an
Nu m-a dat pe spate ultimul an în ceea ce privește industria de film. Recunosc, nici n-am avut timpul liber cu care eram obișnuit ca să mă uit la tot ce-mi arde mie. Dar, așa din ce-am văzut, We Need To Talk About Kevin a reușit să bage în mine o serie de sentimente foarte ciudate, dar care până la urmă m-au făcut să țin minte filmul lui Lynne Ramsay într-o lumină plăcută.

Cel mai bun film românesc
Nuntă Mută, că e a lu' Mălăele, că e interesant tare, că e dubioasă ideea, că m-a făcut să râd, și că imediat după ce am râs, mi-a șters zâmbetul de pe față cu un masacru venit din senin. Sentiment de roller-coaster.

Cel mai bun film cu adolescenţi
The Basketball Diaries, film pe care l-am văzut destul de târziu, spre rușinea mea, dar care a reușit să reabiliteze imaginea lui Leo DiCaprio după ce mi s-a imprimat în creier un DiCaprio penibil, ca urmare a colosului pe nume Titanic.

Cel mai bun film gay
Asta e a 3-a oară în viața mea când am fost întrebat care este cel mai bun film gay pe care l-am vazut, și pentru a 3-a oară în minte îmi vine tot Philadelphia. L-am văzut când eram copil, și chiar m-a impresionat. Încă mă uit la el cu o plăcere gravă, iar rolul pe care l-a făcut Tom Hanks aici este impecabil.

Cel mai bun scurtmetraj
The Eagleman Stag al lui Mikey Please. Un stop-motion interesant făcut numai cu figurine din spumă expandată, care e pus cap la cap cu o perfecțiune care n-are cum să aparțină decât unui om care suferă grav de OCD.

Cel mai bun scurtmetraj românesc
Trebuie să recunosc că aici chiar nu prea mă pricep. Am văzut destule scurtmetraje românești, dar să-mi rămână în cap au reușit destul de puține. Printre cele care totuși mi-au rămas în minte e O zi bună de plajă al lui Bogdan Mustață, nu neapărat filmul în sine, ci proiectul care a stat în spatele castingului, să-i spunem cel puțin neortodox.

Film supraestimat
Știu că supăr pe mulți, dar din Melancholia în afară de etalarea gratuită a sânilor lui Kirsten Dunst și a primelor 10 minute care, din punct de vedere cinematografic, recunosc, sunt geniale, nu am rămas cu nimic bun de zis. Două ore și un pic de absolut nimic. Dacă voiam asta, puteam să mă uit la motanul meu cum doarme.

Plăcere vinovată
Star Wars (toate 6). Aștept oricând o propunere de maraton, și dacă îmi place persoana care îmi propune o să zic "da" în 99% din cazuri, dacă nu-mi place persoana atunci o să zic automat nu și o să fac maratonul de unul singur.

Ce film ai transforma într-un musical
Niciunul. Musicalul trebuie să fie pe scena de teatru. În momentul în care implici montajul pe genul ăsta, pe mine cel puțin nu mă mai impresionezi cu nimic. Dar așa, ca să mă distrez, poate un James Bond din seria precedentă cu Pierce Brosnan, doar ca să mai fac un pic mișto de el ca atunci când l-am vazut în Mamma Mia! (pe ăsta nu l-am văzut că așa am vrut eu, am fost obligat de conjunctură. Don't judge).

Dacă Fight Club ar fi fost făcut de români…
Mi-ar plăcea să-l văd pe Dragoș Bucur dându-și pumni de unul singur într-un gang din spate de la Obor, crezând că se bate cu Piersic Jr.

Cea mai excitantă secvență
Atunci când am văzut-o în Closer în scena de striptease, mi-am dat seama că Natalie Portman, cu toată inocența aia extremă a ei, are și o latură pornografică pe care de-abia așteptam să și-o arate în toată splendoarea. Asta s-a întâmplat în Black Swan, în secvența demonico-lesbiană alături de Mila Kunis, pe care ți-ar fi imposibil să o vizionezi alături de părinții tăi, fără să se transforme în cea mai penibilă experiență a săptămânii.

Regizor preferat
Mă simt de parcă i-aș înșela pe toți regizorii care mi-au oferit ceva special. Dar pentru cât de bun a putut să fie lungmetrajul lui de debut, cred că o să zic ceva frumos de Alejandro González Iñárritu.

Actor preferat
Gael García Bernal, pentru că în rolurile lui e ca un cățeluș maidanez: cu o speranță de fericire îngropată undeva sub toată mizeria aia pe care o trăiește.

Actriță preferată
Claudette Colbert, pentru că atunci când am văzut-o pentru prima oara în It Happened One Night, m-am ofticat grav să știu că filmele cu ea din anii '30 o să le mai văd la cinema doar în momentul în care voi putea avea acces la o sumă perversă de bani, cât să închiriez cinematografe în scopul ăsta.

Actor într-un rol în care avea sub 25
Jaden Smith (fii-su lui Will), în The Pursuit of Happyness. La cei 8 ani pe care-i avea când a jucat rolul ăla, m-a dat pe spate.

Actriță într-un rol în care avea sub 25
Acum n-o înghit, dar pentru modul în care i-a întors lumea pe dos lui Bill Murray în Lost in Translation, o să zic Scarlett Johansson.

Coloană sonoră
Tema principală compusă de Jon Brion, pe care a făcut-o pentru Eternal Sunshine of the Spotless Mind. Numai eu știu cât am căutat partitura aia după ce am văzut filmul prima oară, nu de alta, dar ca să o învăț la pian, să dau fetele pe spate.

Melodie dintr-un film
Cum intră epica Sound of Silence a lui Paul Simon și Art Garfunkel î„n scena de la sfârșit din The Graduate te face să te pierzi complet între ce ai crede că e corect să simți vizavi de o astfel de situație și ceea ce simți tu de fapt. Îmi ridică parul de pe mâini și îmi dă un sentiment de vinovăție inexplicabil.

La ce film ai face un remake
Pentru că economia are un stil aparte de a face mișto de istorie, un remake modern după Ladri di Biciclette al lui Vittorio De Sica s-ar încadra perfect în situația actuală. Cu Sean Penn în rolul tatălui ghinionist, șomer și lefter, iar puștiul nu prea contează, trebuie doar să fie trist.