Chestionar cinema: Boglárka Nagy

Filmul preferat

Se schimbă periodic, dar Pather Panchali al lui Satyajit Ray se tine tare pe lista mea de preferinte, precum si Close-Up al lui Abbas Kiarostami, 8 ½ al lui Federico Fellini și Tabu al lui Miguel Gomes. Dacă e să mă gândesc la motive...cred că sunt filme care pornesc de la experiențe foarte personale, intime, dar care se convertesc în cinema în sensul cel mai bun al cuvântului. Au o imagine splendidă, care îți dă voie să te plimbi în cadru, să observi. Te lasă să simpatizezi cu personaje - chiar și cu escroci, dar să te și distanțezi de ei din când în când. Și vorbesc despre iubirea pentru film și creație.

Primul film pe care îți amintești să-l fi văzut

Vuk de Attila Dargay. Este un film de animație maghiar pentru copii. Probabil e firesc să începem viața de cineast cu așa ceva. Vuk e și o carte care mi-a plăcut mult în copilărie și am învățat din el să mă uit la om, la vânător, la cel cu pielea netedă din exterior.

Cel mai bun film din ultimul an

2017: Mimosas de Oliver Laxe - la limita între documentar cu oameni „adevărați” în roluri și ficțiune, ba chiar legendă. Iubesc acest tip de filme care își creează propriul univers.
2018: Pájaros de verano de Cristina Gallega și Ciro Guerra - structură clasică universală, în combinație cu o limbă și cultură locală. Când mă uitam la film aveam impresia că văd o tragedie greacă cu elemente de realism fantastic din America Latină și influență de Kurosawa. Prea frumos.

Cel mai bun film românesc

E greu să răspund, fiindcă apreciez multe filme românești și orice aș răspunde, aș fi nedreaptă cu câteva titluri. Din timpul studiilor, de la cursul de istoria filmului românesc am îndrăgit Meandre de Mircea Săucan și filmele lui Alexandru Tatos. Aferim! de Radu Jude mi s-a părut filmul românesc cel mai complex ca limbă, imagine și studiu din succesele anilor anteriori. Am îndrăgit Soldatii (r. Ivana Mladenovic) pentru curajul regizoarei, mi-a plăcut că a reușit să se uite la persoanele din film cu detașare, dar tandrețe și că și-a asumat o temă dificilă în România de azi.

Cel mai bun film cu adolescenți

Ava de Léa Mysius. Fără doar și poate. Plus că m-a impresionat ce rezultate dă faptul că scenariul e scris împreună cu directorul de imagine - și cât de bogată (și apoi tot mai săracă) e imaginea, totul în raport cu perspectiva protagonistei.

Cel mai bun film queer

Una mujer fantástica (O femeie fantastică) de Sebastián Lelio. Dramaturgie bună, actorie bună, culorile și faptul că filmul are accente de thriller.

Scurtmetrajul preferat

Borders de Damjan Kozole este unul dintre scurtmetrajele care vorbesc de politică actuală dintr-o perspectivă cinematografică și care permit spectatorului să ajungă de la informație (un grup de migranți escortați prin graniță) la identificarea oamenilor, văzând expresia lor, mișcările lor, hainele pe care le poartă și alte detalii. A fost și la One World Romania, unul dintre festivalurile care îmi sunt foarte dragi și de care îmi va fi dor.

Un film din selecția ZFG care te-a surprins

Transit de Christian Petzold. Inițial nu m-am așteptat să-mi placă. Aveam prejudecata unui film de melodramă prea emoțional, dar când l-am văzut am descoperit multe detalii frumoase: senzația de film literar, cu narator, accentele personajelor care vin din diferite culturi și care vorbesc diferite limbi și multe detalii legate de cromatică, de mișcarea actorilor și un sentiment de nostalgie.

Plăcere vinovată

When Harry Met Sally. Comedia romantică care m-a sedus în tinerețe cu dialoguri comice, standarde de jazz și o scenă memorabilă. (I’ll have what she’s having!) Poate acum pare un pic învechit.

Ce film ai transforma într-un horror?

A Star is Born. Nu am suportat a doua oră din film, dar eram în mijlocul unei săli mari de cinema pline și nu am vrut să trec prin prea multă lume. Dacă ar fi fost horror, ar fi fost mult mai distractiv. Cel puțin a doua parte.

Regizor preferat

Satyajit Ray. Un artist complet, complex, cu angajament social și extrem de prolific. Grafician, muzician, scriitor, cineast și om cu o inimă imensă.

Actor & actriță preferați

Nu-i aleg după looks. Pe Olivier Gourmet l-am rețiunt din filmele fraților Dardenne și apoi am urmărit ce-a mai făcut. Mads Mikkelsen este pur și simplu unul dintre actorii cei mai polivalenți pe care i-am văzut recent pe marele ecran și joacă roluri în mai multe limbi. Dintre actrițe, prima care mi-ar fi venit în minte e Jeanne Moreau, care m-a impresionat în adolescență când am văzut pentru prima oară Jules et Jim. Dacă mă gândesc la filme din ultimele 5-10 ani, Golshifteh Farahani e preferata mea de când am văzut-o în diferite filme iraniene.

Actor & actriță sub 25 de ani

Wow! Întrebare dificilă, a trebuit să caut ca să fiu sigură ca sunt sub 25: Matthieu Lucci, descoperit în L’atelier al lui Laurent Cantet. Și Saoirse Ronan, care are o carieră spectaculoasă.

Un spațiu (real sau imaginar) în care ți-ar plăcea să locuiești, văzut într-un film

Lisabona, casa din Lisbon Story al lui Wim Wenders, era și motivul pentru care Portugalia a fost prima țară din străinatate în care am zburat în 2008. De atunci nu a mai fost an fără Lisabona.

Melodie preferată dintr-un film

Asta e întrebarea cea mai dificilă, fiindcă îmi place să ascult banda sonoră ale filmelor și să caut piesele care îmi intră sub piele în timpul vizionării unui film.
Hal de Yasmine Hamdan din Only Lovers Left Alive al lui Jim Jarmusch a fost una dintre feblețile mele multă vreme. Muzica din scena de final din Mimosas al lui Oliver Laxe: Sinai al lui Al Cisneros, interpretat de Om. Cel mai recent, soundtrack-ul BlackKklansman - Too Late to Turn Back Now de Cornelius Bros and Sister Rose, dar tot restul pieselor din film. Totuși, dacă ar fi să ascult soundtrack toată ziua, ar fi vorba de compozițiile lui Air, Anouar Brahem, Alexandre Desplat, Michel Legrand si Ryuichi Sakamoto. Sau o compilație din muzicile filmelor lui Tarantino, Spike Lee sau Béla Tarr. Ar fi un amestec incredibil.

Replică preferată dintr-un film

„- I’m a man / - Well, Nobody’s perfect!” – replică care a rămas aproape întâmplător în scena de final al filmului Some Like it Hot. Iubesc că e atât de absurd!

Final preferat

Scenă de final din Mimosas (cu muzică cu tot), când personajele pleacă într-un taxi în Sahara. Sau genericul de sfârșit de La grande bellezza al lui Paolo Sorrentino, secvență aproape hipnotică cum curge prin Roma în timp ce ascultăm tema muzicală. Probabil că mă prind fiindcă îți deschid orizontul și atât personajele cât și spectatorii pot pleca în alte călătorii.

***

A 13-a ediție a Zilelor Filmului German are loc între 23 și 29 noiembrie, la Cinema Elvire Popesco. Filmul de deschidere este Transit (r. Christian Petzold), care a avut premiera mondială anul ăsta, la Festivalul de Film de la Berlin. Programul complet e de găsit aici.