Chestionar cinema: Eugen Dediu

Filmul preferat

Dersu Uzala (1975) în regia lui Akira Kurosawa se află în topul listei. Este un film mai puțin cunoscut al titanului japonez, fiind de fapt și singurul lui film făcut în afara țării (respectiv în Siberia). Pictural, emoționant și cu o sensibilitate care în mod tragic începe să lipsească din multe filme moderne, pelicula lui Kurosawa (care a câștigat și Oscar-ul pentru cel mai bun film străin în 1976) evocă valori pierdute și pune în antiteză progresul distructiv cu un stil de viață pristin, pe cale de dispariție.

Un film văzut cu părinții

Titanic (r: James Cameron). Este unul din primele filme pe care le-am văzut cu părinții mei, fiindcă se dădea continuu la televizor când eram mic. Deși filmul în sine nu îmi place de niciun fel, interpretarea plină de patos de către Celine Dion a piesei My Heart Will Go On întotdeauna m-a fascinat. Îmi cred părinții pe cuvânt când îmi povestesc că de fiecare dată când auzeam climaxul melodiei, încercam să ating și eu (având doar doi ani) modulația înaltă, și de fiecare dată evident că eșuam lamentabil.

Un film pe care l-ai arătat cuiva drag

Volver (2006) al lui Pedro Almodóvar îl recomand oricui mă întreabă de un film bun. Stilul unic al regizorului spaniol triumfă în ce cred eu că este capodopera sa. Penelope Cruz este sublimă în rolul unei mame tinere care încearcă să își țină unită familia compusă din trei generații de femei, fiecare din ele abandonate de bărbații lor. Cu multe întorsături de situație, Volver este în același timp o comedie, o dramă și o tragedie. O rețetă de succes de la un cineast de succes.

Cel mai bun film românesc

De ce trag clopotele, Mitică? (r: Lucian Pintilie). Este o reprezentare îngrozitor de dură a spiritului românesc, unde cel mai mare cineast al nostru apelează pentru inspirație la opera celui mai mare dramaturg (este vorba de I.L. Caragiale), lansând un șuvoi de critici și satire la adresa neamului pe care îl consideră plin de ingrați și de troglodiți. Cred că De ce trag clopotele, Mitică? trebuie urmărit de fiecare dintre noi tocmai pentru a nu ajunge exact în postura personajelor interpretate în film de unii din marii noștri actori (Victor Rebengiuc, Ștefan Iordache, Gheorghe Dinică și atâția alții).

Cel mai bun film cu adolescenți

Am crescut cu seria cărților Harry Potter, așa că răspunsul nu poate fi altul decât seria filmelor Harry Potter.

Cel mai bun film queer

Aici am să trișez un pic și am să spun Mulholland Drive (2001), chit că această capodoperă a lui David Lynch nu se poate încadra într-un singur gen, fiind o experiență filmică unică, de un suprarealism în același timp terifiant, dar și fascinant.

Scurtmetrajul preferat

Dwaj ludzie z szafa (Doi bărbați și un șifonier, 1958) este scurtmetrajul de absolvire al lui Roman Polanski. O minunată poveste fără dialog despre doi bărbați care dimineața ies din spuma valurilor cărând împreună un șifonier, pe parcursul zilei trec prin numeroase întâlniri nefaste în oraș cu diferite personaje, iar la sfârșit se întorc înapoi în mare, respinși de lumea exterioară.

Un film descoperit abia recent

Les glaneurs et la glaneuse (2000), un superb documentar autoreferențial al lui Agnès Varda în care autoarea călătorește prin Franța și adună multe povești de viață ale unor oameni ce au în comun adunarea și strângerea lucrurilor pe care nimeni nu le mai vrea. Fie că filmează culegători de grâu sau oameni ai străzii care recuperează ce apucă de prin tomberoane, documentarul reprezintă atât o privire ludică asupra existenței, cât și un comentariu asupra inegalităților dintre semeni și a problemelor sociale.

Plăcere vinovată

Trilogia The Lord of the Rings (2001-2003), pe care am văzut-o și revăzut-o integral de peste 30 de ori de-a lungul anilor, și care mi se pare la fel de bine făcută astăzi ca acum 18 ani, când m-a fascinat în cinema.

Ce piesă muzicală ai folosi într-un horror?

Marte din suita Planetele de Gustav Holst. Este o piesă care i-a inspirat pe cei mai cunoscuți compozitori de muzică de film (John Williams, Hans Zimmer, Jerry Goldsmith etc), dar care integral nu știu dacă a fost folosită până acum în vreun film. Poate că în horror ar avea un impact mai mare decât ne așteptăm, ar merita încercat.

Regizor-fixație

Akira Kurosawa, bineînțeles. De la filmele lui cu samurai care au ajutat la revitalizarea western-ului în America (A Fistful of Dollars al lui Sergio Leone are exact aceeași premisă ca Yojimbo, iar The Magnificent Seven este un remake la Seven Samurai), la dramele contemporane (Ikiru, Dodeskaden), Kurosawa a trecut prin toate genurile. Este un regizor cu o forță dramaturgică ieșită din comun, cu un limbaj vizual unic și cu o subtilitate care nu știu în ce măsură mai este apreciată în ziua de astăzi. Și ca toți marii artiști, a fost și o personalitate chinuită, măcinată de întrebările grele ale existenței, întrebări pe care din fericire le-a integrat în arta sa. Părerea mea este că moștenirea lui Kurosawa este însuși cinema-ul în forma lui cea mai pură.

Actor & actriță sub 25 de ani

Elle Fanning m-a impresionat în special în The Neon Demon (2016), dar nu numai. Mi se pare o actriță tânără foarte talentată, și sper că star-system-ul Hollywoodian să nu o strice. Dintre actorii tineri pe care îi știu, Timothée Chalamet de-asemenea îmi dă senzația că n-o să se oprească doar la cele câteva roluri care l-au lansat (Call Me By Your Name și Lady Bird), și probabil că o să mai auzim de el și peste un deceniu, cu alte filme de succes.

Un spațiu dintr-un film în care ți-ar plăcea să locuiești

Orășelul eponim din Twin Peaks, în lumea dementă imaginată de Lynch. Cu condiția să fie și el pe acolo.

Melodie preferată dintr-un film

Tema din Schindler`s List (r: Steven Spielberg), compusă de John Williams și instant recognoscibilă prin acordurile de vioară ale lui Itzhak Perlman. Dacă nu aș fi spus mai sus de Dersu Uzala că este filmul meu preferat, probabil că aș fi vorbit despre Schindler`s List.

Replică preferată dintr-un film

„Yeah, well, you know, that's just, like, your opinion, man ...” din The Big Lebowski (r: Frații Cohen). The Big Lebowski este o comedie absurdă pe care am redescoperit-o anul acesta și care a ajuns, în mod foarte curios, să mă obsedeze (am revăzut-o de cinci ori în trei luni). N-aș putea să spun de ce, având în vedere că prima oară când am văzut filmul, acum mulți ani, m-a lăsat rece. Gusturile se schimbă cu vremea, se pare, și, cum reiese și din replica amintită mai sus a personajului iconic interpretat de Jeff Bridges, ele nici nu se discută.

Final preferat

Finalul din capodopera lui Mike Nichols, The Graduate (1967). Prim-planul celor două personaje principale care stau în autobuzul plin de oameni și realizează că viața la care au visat nu se va adeveri niciodată încă mă bântuie, la mai bine de patru ani de când am văzut filmul. Și coloana sonoră The Sound of Silence de la Simon și Garfunkel are un impact extrem de puternic și de durată.
_

Eugen este singurul român câștigător în cadrul competiției internaționale Young Filmmakers, ca parte a campaniei de comunicare #EUandME. Comisia Europeană a pus la dispoziția tinerilor regizori câștigători (5 la nivel european) un program de mentorat dar și un grant în valoare de 7.500 Euro.

Eugen și-a descoperit pasiunea pentru film după ce anterior a studiat muzica clasică. Scurtmetrajul lui, New World Symphony, ilustrează o simfonie cântată online, concomitent, în toate părțile Europei. Mesajul este acela că, oriunde ne-am afla, în ziua de azi putem comunica extrem de ușor unii cu alții, și nu neapărat printr-un limbaj vorbit. Filmul nu conține nicio replică, singurul limbaj prezent fiind muzica.