Chestionar cinema: Ion Indolean

Filmul preferat

Întâi de toate, trebuie să spun că am o mică reţinere când merg în străinătate şi aud compatrioţi - sunt acele momente când prefer să nu fiu reperat că aş vorbi limba română; sentimentul ăsta mă face să cred că nu sunt tocmai fericit de naţionalitatea mea. De când eram mic, mă visam mediteranean, preferabil italian. La Cupa Mondială din 2006, mai că mi-a dat o lacrimă de fericire - squadra azzura câştiga finala; în 2012, când Balotelli şi compania au fost mătrăşiţi de spanioli cu 4-0 la Euro, nu am fost bun de nimic vreo trei zile. Ştiu, mă entuziasmez la fotbal. Scurt pe doi. Paradoxal, însă, când vine vorba despre cinema, sunt fanul numărul unu al filmelor româneşti - chiar şi în cele absolut jenante, cum sunt A doua cădere a Constantinopolului sau Liceenii Rock’n’Roll, văd câte ceva bun. Adevărul e că sunt mai permisiv cu producţiile autohtone. Cred - de fapt, nu, sunt convins că filmul meu preferat e Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism (r. Corneliu Porumboiu). Este filmul pe care aş fi vrut şi nu am avut ocazia să îl fac. Pe lângă asta, îmi place cinemaul observaţional-hiperrealist-minimalist şi mă regăsesc în ideile regizoarei belgiene Chantal Akerman. De asemenea, Aurora lui Cristi Puiu e un film care mă fascinează tot mai mult cu fiecare vizionare sau aducere în discuţie.

Cel mai bun film din ultimul an

Mergând pe firul răspunsului anterior, între Comoara şi Aferim! aş indica egalitate. Legat de primul, temeiurile pentru care l-am ales sunt mai mult teoretice şi am scris despre ele pe larg - plus un interviu cu Porumboiu, pe când pentru al doilea numit, aceleaşi temeiuri teoretice sunt amestecate cu faptul că Radu Jude a creat ceva foarte special la nivel vizual şi la nivelul recreerii, în cheie post-modernă, a trecutului.

Cel mai bun film românesc

Din moment ce Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism e filmul meu preferat, un răspuns logic ar fi că acesta e cel mai bun film românesc. Numai că, uneori logica nu mai e atât de logică. Înclin să numesc Marfa şi banii, pentru ce a însemnat pentru cinematografia românească - n punct de plecare apărut deloc programat, deloc anunţat, din partea unui Cristi Puiu care avea repere aproape inexistente între cineaştii români anteriori. Şi totuşi! Şi totuşi, i-a reuşit – sigur că, acum, filmul e oarecum datat, e plin de scăpări. Şi sigur că unii ar spune că repere existau. Dând toate lucrurile astea discutabile la o parte, pot să îl numesc cel mai important film românesc. Cel mai bun? Mi-e greu să pun degetul doar pe unul. Sunt multe filme aflate la cel mai înalt nivel – trebuie să le preţuim mai mult, să le conştientizăm calitatea.

Cel mai bun film cu adolescenți

Nu sunt un mare fan al filmelor cu adolescenţi, dar le-am văzut pe „alea mari”. Aş opta pentru Kids (r. Larry Clark), care e absolut dement. A fost filmul care mi-a creat una dintre cele mai puternice reacţii. Genul acela de „să vezi şi să nu crezi”.

Cel mai bun film gay

O altă întrebare dificilă pentru mine, pentru că nu caut neapărat filme gay, iar probabilitatea, luând-o procentual, să dau peste un film gay este la fel de mică precum probabilitatea să dau peste un film cu pescari. Din o mie de filme făcute, dacă unul este cu gay, nu neapărat gay ca subgen. E un fapt statistic. Înainte să răspund la întrebare, merită menţionat un alt titlu românesc - ştiu, v-am înnebunit cu filmele româneşti; e vorba despre Autoportretul unei fete cuminţi (r. Ana Lungu), în care unul dintre cei doi prieteni ai protagonistei este gay. Cel mai bun film gay, pentru mine, este de departe A Single Man - pentru că normalizează fără să facă din asta un scop în sine, homosexualitatea. Îi oferă o aură aristocrată, iar Colin Firth este excepţional, rafinat şi profund în rolul protagonistului.

Scurtmetrajul cu care ai vrea să impresionezi o tipă la prima întâlnire

Nu ştiu cum aş putea impresiona o fată cu un scurtmetraj făcut de altcineva. Asta, aşa, luând-o logic, aş putea să o impresionez cu alegerea mea, în sensul că am avea gusturi comune şi pentru ea ar fi important să le avem aşa. Cred că, mai degrabă, aş putea să o impresionez cu un scurtmetraj pe care l-aş fi făcut eu, iar din moment ce am făcut un singur scurtmetraj - şi ăla, experimental, mai mult în joacă, cu doi colegi –, aş avea o singură opţiune; se numeşte Fata care mănâncă pizza şi a fost proiectat la Next-ul de anul ăsta. E amuzant, dacă îl pot eticheta cumva. Însă, nu aş zice nu lui Artă (r. Adrian Sitaru), ca să ştie măcar cu cine are de a face, tipa respectivă - să nu îşi facă vreo altă impresie, greşită, despre mine, că aş fi cool sau ceva. Am preocupările mele, puţin plicticoase, şi cu asta basta.

Film supraestimat

Clar, Ida - o chestie făcută pentru juriile internaţionale care, scuzaţi-mi expresia, pun botul la astfel de proiecte, învechite în mod artificial. Menţiunea pentru această categorie... goes to Boyhood. Şi lista poate continua...

Plăcere vinovată

Bloodsport (r. Newt Arnold, 1988), cu Van Damme - filmul copilăriei mele. Încă mă uit la el, cel puţin o dată pe an. E un fel de acţiune sacră, la fel cum pentru unii sărbătorirea Paştelui nu trebuie ratată, eu mă uit an de an la filmul ăsta.

Ce film ai transforma într-un musical

Filmele bune, e un sacrilegiu să te atingi de ele, iar filmele proaste, nu merită osteneala. Cred că, mai degrabă, aş vrea să văd trupa din The Expendables într-un musical - cu rochiţe rozalii care să le fluture în sus, pe rit(m) Marilyn Monroe. Ar fi fun.

Dacă Birdman ar fi fost făcut de români, pe cine ai vedea în distribuție

Michael Keaton ar fi jucat de Florin Piersic Jr., Emma Stone de Maria Dinulescu, Naomi Watts de Mihaela Sîrbu, Edward Norton de Alexandru Potocean, iar critica de teatru (pe care habar nu am cum o cheamă) de Iulia Popovici.

Cea mai excitantă secvență

Sunt atât de multe - trăim într-o lume extrem de vizală, invadată de erotic. E greu să mai faci o secvenţă excitantă - s-au făcut cam de toate în zona asta. Şi, cu toate astea, nu îmi pot aminti o secvenţă care să fie cu adevărat excitantă, nu doar gratuit-excitantă.

Regizor preferat

Nu pot pune degetul doar pe unul; îmi plac, în această ordine: Chantal Akerman, Godard, Wim Wenders, Porumboiu, Puiu, Kar Wai Wong, Woody Allen, Fellini, Eric Rohmer, Bertolucci, Dziga Vertov, Michelangelo Antonioni, Rainer Werner Fassbinder, Elio Petri, Aki Kaurismäki, Paolo Sorrentino, Abel Ferrara.. sunt prea mulţi, la naiba!

Actor & actriță preferați

Bogdan Dumitrache, Mads Mikkelsen, Massimo Troisi, Marlon Brando, Amy Adams.

Melodie preferată dintr-un film

The End, de la The Doors, din Apocalypse Now.

La ce film ai face un remake

American Psycho şi aş vrea să joc şi eu - în mod ironic, să fiu victimă, în locul personajului întrupat de Jared Leto.

Replică dintr-un film pe care ți-ai pune-o epitaf

Aş ţine să fie scris tot discursul lui Renton din primva secvenţă a Trainspotting – ştiu, ar trebui să fie o placă mare. Şi, opţional, să cânte pe repeat melodia lui Iggy Pop la un casetofon din ăla mare, de filme optzeciste americane.