Chestionar cinema: Sorina Neaga

Filmul preferat

Nu am filme preferate, am doar filme care îmi plac foarte mult. Unul dintre ele ar fi The Cremator (r: Juraj Herz), un film cu de toate, mai ales montajul care este impecabil și neașteptat. La fel de neașteptat mi s-a părut și finalul, sau poate nu o fi fost așa imprevizibil pe cât mi s-a părut, dar eram prea prinsă în frumusețea acestui film, cu tot cu jocul actorului principal, cinematografia, tăieturile, etc. Al doilea film care mi-a plăcut foarte mult a fost Sans Soleil (r: Chris Marker), la finalul căruia am plâns pentru că se terminase și pentru că de oricât de multe ori l-aș fi revăzut nu ar mai fi fost ca prima dată.

Cel mai bun film din ultimul an

Și aici o să vorbesc tot despre două filme, pentru că nu pot hotorî la unul singur, iar acestea două sunt complet diferite și minunate în parte, incomparabile. Primul este Love al lui Gaspar Noé, care m-a vrăjit iremediabil, care m-a făcut să-mi dau seama la ce poate fi bun 3D-ul, să îmi schimb părerea despre ce înseamnă să faci un film, m-a făcut să înțeleg că se poate să vorbești (mult) despre dragoste fără să fie cheesy și se poate să arăți (mult) sex fără să fie porno. M-a întors complet pe dos. Și apropo de întors pe dos, al doilea cel mai bun film din ultimul an, pentru mine, a fost Inside Out. Care deh, e de la Pixar și nu are cum să nu fie bun. La un moment dat aveam o discuție despre treaba asta dubioasă pe care o fac cei de la Pixar, de a spune niste povești ipotetic pentru copiii, dar care îi dau peste cap pe adulți. Au obiceiul de a face animații despre diverse lucruri cu sentimente: animale, roboți, mașini, gândaci, pești, monștri, jucării. Și ce s-au gândit? Să facă un film despre sentimente care au sentimente. Bam!

Cel mai bun film românesc

Undeva la Palilula (r: Silviu Purcărete). Pentru că mi s-a luat de filmele Noului Val Românesc și dintre puținele filme care ies din curent, filmul ăsta mi se pare cel mai reușit. Are poveste, are joc actoricesc, are compoziție, și doza de suprarealism care te face să te întrebi de ce naiba nu s-or face mai multe filme de genul, având în vedere concentrația de absurd și fantastic din folclorul și tradițiile românești.

Cel mai bun film cu adolescenți

„I’m just having this strange feeling like I’m a teenager again. It’s a good feeling though”. Așa m-am simțit și eu când am văzut Unmade Beds (r: Alexis dos Santos), la limita dintre adolescență și chestia care vine după. E un film nepretențios, nu o să te facă să îți freci barba admirativ, nici nu te extaziază în vreun fel, ci doar îți dă la sentiment, are morală și până la urmă nici nu se vrea mai mult de la un film simplu pentru adolescenți.

Cel mai bun film gay

The Adventures of Priscilla - Queen of the Desert (r: Stephen Elliott) este în primul rând un road movie minunat, dar în același timp ilustrează foarte fin (sau poate chiar deloc fin? Nu știu) statutul transexualului într-o lume în care doar să fii gay e câh-câh, let alone să te și îmbraci și porți așa cum simți. Personajele principale sunt un exemplu al puterii de a rămâne tu însuți indiferent de piedici și până la finalul filmului ți se explică rolul acceptării de sine, al celui de langă tine și a lumii în care trăim, cu bune și cu rele. A luat un Oscar pentru Best Costume Design și pe bună dreptate.

Scurtmetrajul cu care ai vrea să impresionezi un tip la prima întâlnire

Kung Fury (r: David Sandberg), care mi-a plăcut, dar nu mă pot hotărî dacă e o mizerie sau...nu. E un film pentru băieți, entertaining, bătaie, yeah, explozii, Hitler, saturație mare. Aș impresiona cu siguranță.

Film supraestimat

Boyhood (r: Richard Linklater). Apreciez efortul și inovația, man, dar Linklater s-a concentrat prea mult pe proces și prea puțin pe conținut și rezultat. Și asta fac și oamenii care tot ridică-n slăvi filmul ăsta.

Plăcere vinovată

Thrillerele proaste (sau care se vor bune, dar sunt de fapt proaste). Cu suspans, întorsături de situație, dinamism, care te prind acolo în brațele lor musculoase și nu-ți mai dau drumul până la final. Și când îți dau, ești așa de buimăcit ca uiți instant ce tocmai ai văzut. Aș da niște exemple, dar nu mai țin minte.

Ce film ai transforma într-un musical

The Witches al lui Nicolas Roeg, ca să se maximizeze efectul traumatizant. Pentru că nimic nu te-ar face să-ți strângi ursulețul mai tare în brațe decât o creatură schimonosită care îți susură-n urechi despre cum vrea să te calce pe cap, împreună cu o coregrafie care-i pune în evidență cocoașa.

Dacă Star Wars ar fi fost făcut de români, pe cine ai vedea în distribuție

Întrebarea aceasta e ironică, așa că nici nu o să îndrăznesc să răspund serios. So: Leia - Maria Dinulescu, Luke - Silviu Biriș, Darth Vader - Florin Piersic Jr., Obi Wan - Marius Bodochi, Han Solo - Cristian Iacob, Senator Palpatine - Radu Beligan și cel mai important Jar Jar - Pavel Bartoș.

Cea mai excitantă secvență

Imediat după ce am văzut Immoral Tales al lui Walerian Borowczyk am încercat să-mi dau seama care dintre cele 4 părți a fost mai excitantă. Erotismul lui Borowczyk este tipic anilor '70, nu prea profund, softcore cu minime scăpări, sâni mici și păr pubian. M-am oprit, însă, la acea primă parte, incestul între veri, el - 20 de ani, ea - 16 ani, o plajă pietroasă, încolțiți de oceanul la maree, el o supune, ea se supune.

Regizor preferat

Oscilez constant între a-mi alege idoli și exemple, dar pentru moment, în ordine aleatorie, sunt: Jodorowsky, Woody Allen, Cronenberg, Gaspar Noé, Agnès Varda, Svankmajer, Haneke, Kenneth Anger, Pintilie, ș.a.m.d.

Actor & actriță preferați

Javier Camara e un ursuleț simpatic și Jessica Harper, tinerică și veșnic în pericol.

Melodie preferată dintr-un film

În Office Space (r: Mike Judge), care prezintă niște corporatiști cărora li se ia de birou și fac prostii, există o scenă în slow motion în care personajele principale distrug cu picioarele și o bâtă un fax, iar melodia care rulează este Still de la Geto boys. Pe parcursul filmului mai apare și Damn it feels good to be a gangsta tot de la ei, care este pur și simplu perfectă.

La ce film ai face un remake

The Ape Woman (1964). Varianta lui Marco Ferreri lasă atât de mult de dorit, încât mă gândesc că trebuie ca regizorul să fi pățit ceva nasol în timp ce făcea filmul, pentru că începe promițător și moare dintr-o dată, repede și abrupt. Ar merge un remake, pentru că o idee bună ce merită exploatată.

Replică dintr-un film pe care ți-ai pune-o epitaf