[Cronici Films de Cannes]: Duel şi Nebraska

Duel (1971, Steven Spielberg)

Cel de-al doilea film al lui Spielberg (adaptat după o poveste de Richard Matheson, care a scris și I Am Legend) îl urmărește pe David Mann (Dennis Weaver), un afacerist la vreo 40-45 de ani, care pleacă la drum ca să ajungă la o întâlnire importantă. La un moment dat, pe autostradă, depășește un camion imens. Fără să se aștepte ca șoferul camionului să fie un maniac care va încerca pe tot parcursul filmului să îl omoare.

Deși premiza filmului îl face să sune a horror, ei bine, Duel nu e un horror. E un un thriller adevărat, pe care nu îl mai regăsim în cinematografia din zilele noastre și ale cărui rămășițe s-au păstrat mai mult în cinema-ul arthouse decât în cel al genului menționat. Cel mai bun moment din film care dovedește atribuția asta este cel în care David, proaspăt accidentat de către camion, se oprește într-o cafenea să încerce să-și adune mințile. După ce se duce să dea un telefon, se așază la o masă lângă geam, își comandă un sandwich și un pahar de apă și începe să se gândească la cum ar putea să iasă din situația în care se află. Moment în care observă că în fața cafenelei este parcat camionul. David înnebunește, iar Spielberg îi arată confuzia printr-un joc elaborat de vreo 10 minute între voice-over și cadre strânse în care personajul încearcă să deslușească cine este șoferul camionului.

Cu siguranță cel mai reușit film al lui Spielberg ca regizor, Duel este un roller-coaster în cel mai cinematografic sens al cuvântului și unul suficient de realist încât nu numai să te facă să trepidezi în timpul vizionării, dar și să vrei după să te așezi într-un parc și să te uiți la  porumbei ca să-ți iei gândul de la claxonul infernal al camionului.

Nebraska (2013, Alexander Payne)

În Nebraska, Woody Grant (Bruce Dern, răsplătit pentru interpretarea sa cu un premiu la Cannes) primește o scrisoare în care este anunțat că a câștigat 1 milion de dolari pe care trebuie să-i ridice din Lincoln, Nebraska. Deși soția (June Squibb) și cei doi fii ai săi, David (Will Forte) și Ross (Bob Odenkirk) îi tot spun că de fapt nu a câștigat nimic, Woody încearcă de mai multe ori să fugă de acasă și să meargă pe jos până în Nebraska. După ce aceste fugi devin din ce în ce mai dese, David se hotărăște să plece cu tatăl său până acolo pentru a-l lăsa să-și traiască fantezia.

Deși în filmele anterioare ale lui Payne personajele erau destul de complexe și variate, aici nu iese niciunul în evidență deoarece contururile lor sunt foarte transparente, până și la personajele principale. Singurii care bat la ochi într-un mod pozitiv sunt personajele secundare interpretate de June Squibb și de Stacy Keach, care reușește prin jocul său să facă publicul să îi dorească nimic altceva decât durere fizică.

Nebraska e un film plăcut, corect, prea lung și simplu ca să fie mai mult decât o călătorie previzibilă care observă, dar nu se incumetă niciodată să comenteze naivitatea oamenilor de rând. De văzut o dată, dar cam atât.

Citește alte cronici de la Filmele de la Cannes.