De la Anonimul, pe scurt. (1)

The Grandmaster (2013)
Regia: Wong Kar-wai

The Grandmaster este un film despre viața lui Ip Man (interpretat de Tony Leung), un maestru al artelor marțiale și omul care l-a antrenat pe Bruce Lee.

Deși la prima vedere povestea este destul de banală, ea înflorește odată cu apariția lui Gong Er (Ziyi Zhang), fiica unui maestru al artelor marțiale din nordul Chinei, Gong Yutian (Qingxiang Wang). Deși Ip și Gong Er sunt despărțiți în mai mult de jumătate din film, povestea lor de dragoste este unul dintre singurele lucruri care reușesc să ridice filmul din când în când.

Dacă Wong Kar-wai știe să facă un lucru cu adevărat, acel lucru este spectacolul. Imaginea superbă a lui Philippe Le Sourd (care se află la prima colaborare cu WKW), coregrafia impecabilă a luptătorilor din film și sunetul suav, dar totodată violent al filmului, se îmbină perfect, rezultatul fiind un deliciu atât pentru ochi, cât și pentru urechi.

Per total, dacă n-ar fi fost atât de filozofic, împrăștiat și melodramatic, The Grandmaster putea să fie un film bun spre foarte bun. Așa, cu Wong la cârmă, se poate spune că e decent.

2.5/5 stele

Quartet
Regia: Dustin Hoffman

Debutul regizoral al lui Dustin Hoffman îi urmărește pe Wilf (Billy Connolly), Reggie (Tom Courtenay) și Cissy (Pauline Collins), trei prieteni și colegi de-o viață care stau într-un azil destinat cântăreților pensionați. Într-o zi, la azil sosește fosta soție a lui Reggie, Jean (Maggie Smith), cea de-a patra membră a cvartetului. La Beecham House, azilul în care stau cei patru, se organizează în fiecare an un concert care celebrează ziua de naștere a compozitorului Giuseppe Verdi, la care invitații fac donații suficient de mari încât să întrețină azilul pentru încă un an. Cei trei prieteni vor să o convingă pe Jean ca cvartetul să facă o ultimă reprezentație la acest concert.

Povestea este previzibilă de la început până la sfârșit, dar Quartet este un film amuzant, cu un umor care reușește să nu fie vreodată grosier sau forțat. Actorii țin filmul (mai ales Courtenay și Smith, pentru că na, ei au cea mai interesantă „partitură”) și e clar că Hoffman mizează în cea mai mare parte pe ei, dar această alegere nu este deloc deranjantă, e chiar plăcută.

3.25/5 stele

Wajma: An Afghan Love Story
Regia: Barmak Akram

Cel de-al doilea film al lui Barmak Akram (care a primit premiul pentru cea mai bună regie la TIFF în 2009 pentru filmul său de debut Kabuli Kid) spune povestea lui Wajma, o fată de 20 de ani, care se îndrăgostește de un chelner, Mustafa, cu care face sex, lucru considerat un păcat în Afghanistan, dacă nu ești căsătorit cu persoana respectivă. Relația lor merge bine, Wajma află că a intrat la facultatea de drept, dar într-o zi, Wajma află și că este gravidă. Mustafa nu vrea să se însoare cu ea, iar tatăl Wajmei se întoarce acasă. Wajma nu mai știe ce să facă.

Actorii din film, deși neprofesioniști, sunt excepționali, în special tatăl Wajmei și Mustafa, care sunt de-a dreptul malefici prin naturalețea comportamentului lor oribil față de Wajma și de restul oamenilor.

Filmul este făcut aproape în întregime de regizor. Barmak Akram l-a regizat, scris, produs, filmat, montat și a făcut și muzica filmului, un lucru mai mult decât admirabil pentru un film de lungmetraj.

Wajma este un film foarte puternic, rezultatul final fiind o combinație reușită între Ten (2002, Abbas Kiarostami) și A Separation (2011, Asghar Farhadi), mai brutal în conținut decât cele două filme, chiar dacă nu este la fel de emoționant. În orice caz, e pe aproape.

4.25/5 stele